Cum promit Nicușor Dan și miniștrii PNL să rezolve problema apei calde, în Capitală: centrale noi și sute de milioane de euro pentru înlocuirea conductelor uzate

Cum promit Nicușor Dan și miniștrii PNL să rezolve problema apei calde, în Capitală: centrale noi și sute de milioane de euro pentru înlocuirea conductelor uzate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Capitalei, Nicușor Dan și ministrul Economiei, Virgil Popescu susțin că planifică în detaliu reabilitarea sistemului de termoficare al Capitalei, începând cu centralele electrice de termoficare vechi și până la rețeaua ciuruită de distribuție din subteranele orașului.

La acest moment, întregul sistem de termoficare din București – care deservește circa 500.000 de apartamente, dar și sute de instituții – e în impas.

Pe de o parte, 3 dintre cele 4 centrale electrice de termoficare (CET) ale ELCEN au nevoie de modernizări consistente ca să funcționeze și din 2023 încolo fără să încalce normele de poluare. Și ca să poată produce energie mai ieftină.

ADVERTISING

Dar ELCEN este în insolvență încă din 2016 și nu poate accesa suficiente finanțări pentru a se retehnologiza.

Miercuri, pe 25 noiembrie, Virgil Popescu a spus că a găsit soluția pentru a scoate ELCEN din insolvență. Ar fi vorba despre discuții cu ANAF, prin care datoria istorică pe care ELCEN o are la stat să fie ștearsă. Dacă se va reuși, ELCEN va putea împrumuta bani și accesa finanțări europene pentru modernizare.

O zi mai târziu, Virgil Popescu și Nicușor Dan s-au întâlnit să discute despre termoficare cu Ludovic Orban. Iar la finalul întâlnirii, cei 3 au susținut o conferință de presă.

Orban a anunțat că societatea ELCEN este pregătită să depună trei proiecte pentru a obține aproape 400 de milioane de euro, cu care să își modernizeze 3 dintre cele 4 centrale și să crească eficiența producției de energie de la circa 50% (cât ar fi acum) până la 95%.

ADVERTISING
Întâlnirea de lucru a premierului Ludovic Orban cu ministrul Economiei, Virgil Popescu, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și reprezentanții ELCEN, pe tema furnizării energiei termice în București

Întâlnirea de lucru a premierului Ludovic Orban cu ministrul Economiei, Virgil Popescu, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și reprezentanții ELCEN, pe tema furnizării energiei termice în București#LudovicOrban #VirgilPopescu #NicusorDan #ELCEN

Posted by Guvernul României on Thursday, November 26, 2020

Apoi, potrivit lui Virgil Popescu, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) vrea să construiască o centrală nouă pe locul fostului CET Titan. Cu ajutorul unei astfel de centrale, livrarea de agent termic ar fi mai ușoară în zonă (în condițiile în care acum, de nevoie, se livrează și de la mare distanță, dintr-o centrală din Sudul Capitalei).

Iar Nicușor Dan a precizat că a avut, în prima parte a zilei de joi, 26 noiembrie, o discuție cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu (PNL) pe teme de termoficare.

Primarul general a reamintit că prioritatea sa este să reabiliteze rețeua de distribuție a agentului termic din subteranele Capitalei.

ADVERTISING

Primarul general a semnat deja un proiect prin care administrația locală va putea atrage cca 300 de milioane de euro pentru a înlocui conductele uzate, care pocnesc și lasă mii de oameni în frig. Proiectul respectiv a fost adus la maturitate și aproape de semnat (cu mare întârziere, ce-i drept - n.red.) din timpul administrației Gabrielei Firea.

Apoi, potrivit lui Nicușor Dan, Ludovic Orban a promis că va mai asigura încă 200 de milioane de euro petru reabilitarea sistemului de conducte și puncte termice al Capitalei (deținut de municipalitate și administrat de Compania Municipală Termoenergetica SA).

Asta ar însemna - susține Nicușor Dan - că Bucureștiul va avea deja acces la 500 de milioane de euro, adică o treime din cât i-ar trebui ca să își reabiliteze sistemul de distribuție a agentului termic. Oricum, problema nu ține doar de disponibilitatea banilor, ci și de capacitatea companiilor municipale ale Primăriei Capitalei de a face lucrări și de a absorbi acești bani.

Chiar dacă toate aceste planuri sună bine, merită să ținem cont și de faptul că suntem, totuși, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Iar ministrișii PNL candiează pentru mandate în Parlament.

Așa că va rămâne de văzut dacă angajamentele pe care și le iau acum ministrii sunt doar promisiuni sau vor fi și împlinite.

Citește și:

Nicușor Dan, noul primar al Capitalei: În 2 ani nu vor mai fi mari probleme cu apa caldă. Cum are de gând să pună 300 km de ţeavă elastică și cum a reacționat Gabriela Firea


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇