Lecţii, lecţii, lecţii - Cum arată oaza de speranţă a copiilor crescuți în ghetourile din Ferentari (Galerie foto)

Lecţii, lecţii, lecţii - Cum arată oaza de speranţă a copiilor crescuți în ghetourile din Ferentari  (Galerie foto)

Nu e încă 9.00 dimineața și vreo câțiva copii de staturi diferite au început deja să bată mingea de baschet și să arunce la coș, pe terenul din curtea Asociației „Casa Bună”.

Valeriu Nicolae – cel care a fondat comunitatea cu același nume, în urmă cu 15 ani – intră pe teren și le arată câteva mișcări cu mingea. Apoi, îi lasă să exerseze și se duce să se ocupe de diverse probleme care se cer rezolvate, încă de dimineață.

Din sediul asociației – o casă cu etaj din comuna Jilava, de lângă București – se aude vocea Hannei Slavik, coordonatorul de activități. Le spune copiilor să se pregătească pentru micul dejun.

Așa că ei grăbesc puțin jocul, știind că în curând trebuie să-l oprească și să meargă la masă. Sunt aici în tabără, așa că trebuie să respecte cu strictețe programul de activități.

În 2019, Valeriu Nicolae a cumpărat cu banii lui acest loc. A făcut-o ca să poată continua să îi ajute pe copiii din ghetourile Ferentariului să nu ajungă dependenți de droguri și să își construiască un viitor.

Lucrase deja – pe parcursul a 12 ani - cu mai multe generații de astfel de copii, într-un spațiu de la Școala 136 din Ferentari, chiar în preajma ghetoului de pe Aleea Livezilor.

Dar fostul primar al Sectorului 5, Daniel Florea (PSD), i-a interzis să mai folosească acel loc. Așa că – după un moment de descumpănire – fondatorul comunității „Casa Bună” a luat-o de la capăt aici.

Tabere, lecții și modele de urmat în viață pentru 400 de copii

Câtă vreme copiii se duc la micul dejun, Anca Sandu - fundraising manager la Casa Bună – ne spune cum a evoluat comunitatea, în ultimii ani.

„Chiar acum avem tabără. Ați și văzut aici copii care se jucau. Ei sunt veniți în tabără, din Ferentari și Jilava. Au fost 2 tabere la mare, 3 la munte și mai multe la sediul Asociației Casa Bună.

Ar putea fi organizate oriunde, pentru că principiul e același. Copiii vin și stau aici mai multe zile. Și învață să respecte un program. Pentru că acasă la ei mulți nu au oră de culcare, de trezire, de masă ... Provin din familii cu probleme, cu părinți care pot avea probleme cu alcoolul sau cu drogurile. Așa că aici învață aceste lucruri”, spune Anca Sandu.

Casa Bună are acum 400 de voluntari din țară care lucrează cu tot atâția copii din Ferentari și Jilava, dar și din localitățile argeșene Nucșoara (unde Bikers for Humanity construiește o cabană care să găzduiască și fizic o Casă Bună), din Lereni și din ghetoul din Câmpulung.

Anca Sandu, fund raising manager la Asociația Casa Bună

Se lucrează mult pe Internet. După un scurt instructaj, voluntarul începe să lucreze online cu copilul, de două ori pe săptămână.

„Ne-am propus să-i ajutăm la lecții. Dar vrem să facem mai mult de atât. Să le oferim modele de urmat în viață și să le dăm curaj.

Pentru că, de multe ori, ei nici nu știu cât de multe pot realiza. Sunt copii cu potențial, exact cum sunt copiii noștri. Doar că mediul din care provin nu-i ajută (...)

Dacă vorbim despre ghetou, acolo familiile trăiesc în locuințe de 13-14 metri pătrați, cu tot cu baie.

Camera de locuit are vreo 10 metri pătrați în care stă întreaga familie. Acolo se desfășoară întreaga viață a familiei.

Mă întristează când aud oameni care spun: copiii ăștia nu vor să învețe! Dar când stai într-un astfel de spațiu, unde răcnește televizorul, răcnește familia, unde poate mai ai și unul sau chiar mai mulți frați mai mici... mergi tu acolo să vezi cum e! Reușești, în mediul ăla, să citești sau să faci la matematică?”, se întreabă fund raising managerul Asociației Casa Bună.

Recent, pe lângă lucrul online cu copiii de vârstă școlară, Casa Bună a reluat și cursurile de duminică, de la sediul asociației. Copiii care vin sunt mai întâi evaluați. De regulă au o întârziere de 2-3 ani la școală și foarte multe de recuperat.

Anca Sandu spune că asociația caută în permanență modalități de a-i ajuta pe copii să vadă și altceva decât le oferă mediul de acasă și care este, adesea, groaznic.

Tot mergând în ghetou, s-a obișnuit întrucâtva cu scenele de acolo, care pe alții îi șochează. Dar sunt multe lucruri care o emoționează încă.

„Atunci când îi vezi aici sau în oricare altă parte din oraș, nu-ți dai seama de unde provin și în ce condiții trăiesc, de fapt, unii dintre copiii cu care lucrăm. Spre exemplu, am intrat, la un moment dat, într-unul dintre blocurile de pe Aleea Livezilor, unde erau două fetițe pe care le cunoșteam de la asociație.

Sunt niște copii despre care puteai spune că sunt perfecți, așa arătau. Și locuiau în acel bloc în care, de la etajele superioare, curgea o cascadă de apă murdară peste gunoaie, peste scări, peste tot. Din astfel de locuri vin ei.

„Grădinița bună” se pregătește să crească

Ca să le dea o șansă în plus copiilor din ghetouri să se adapteze la școală, „Casa Bună” a început să lucreze cu ei încă de la vârste preșcolare.

„În fiecare sâmbătă, avem program de grădiniță aici, la sediul asociației. Momentan sunt 60 de copii pe care îi putem ajuta în felul acesta. Nu avem loc pentru toți odată, așa că vin prin rotație. Un copil vine cam o dată la 3 săptămâni.

Vrem să construim un centru educațional unde să facem această activitate la nivel mai mare. Ne-am dori să avem acolo loc pentru grădiniță. Poate chiar și un teren de sport. Strângem acum bani. În acest scop a scris Valeriu (Nicolae - n.red.) cartea «Țigan țăndări». Toate încasările din vânzarea cărții merg spre acest proiect. Și, bineînțeles, căutăm și alte surse de finanțare pentru că, în funcție de varianta pe care o vom alege, o să avem nevoie de o sumă cuprinsă între 160.000 și 300.000 de euro.

Problema este că mulți dintre copii ajung la școală fără să știe măcar să vorbească. Sau fără să fi ținut vreodată un pix în mână. Și șansele lor să ia startul bine și să țină ritmul, la clasă, sunt mai mici. Iar riscurile să abandoneze devreme școala cresc. Așa că e nevoie de Grădinița Bună”, spune Anca Sandu.

Zi de tabără, cu lecții, citit și sport

Anca Greiter - coordonator voluntar al activităților de întreținere, la asociație - ne conduce prin interiorul „Casei Bune”.

Afară e cald deja și nu mai joacă nimeni nici baschet, nici tenis de masă.

E ora de lecții, așa că la fiecare birou din casă, copiii învață câte ceva, cu ajutorul voluntarilor. În living, Florin încearcă să ajungă la zi cu verbele neregulate din limba engleză. E din Jilava și vine aici ca să reușească să țină ritmul, la clasă.

Într-o cameră-birou, e o lecție de limba română. Le etaj se fac exerciții de matematică, la un birou din hol. Iar prin alte camere, alte și alte lecții.

„Avem aici, la etaj, o bibliotecă și câteva spații în care copiii care chiar nu vor să facă lecții, la un anumit moment, se retrag să citească. E un minim pe care trebuie să-l facă, nu pot sta degeaba.

Și avem aici obiecte pe care copiii și le pot cumpăra cu punctele pe care le adună, participând la cursuri”, ne explică Anca Greiter.

Dar o oră de lecții nu aduce prea multe puncte, iar obiectele de pe rafturile pe care ni le arată voluntarul de la Casa Bună nu sunt ieftine.

Spre exemplu, dacă vrea un smartphone, un copil ar trebui să frecventeze o mulțime de lecții. Și așa ar învață și materie, dar ar și înțelege că modalitatea sigură de a obține ce-și dorește e să muncească pentru acel lucru. În plus, ar descoperi că poate reuși să obțină singur ce își dorește, în viață.

Obiecte pe care copiii le pot „cumpăra” cu puncte adunate la orele de lecții

Ce spun copiii care vin la Casa Bună

Bogdan locuiește în Ferentari și a intrat în comunitatea „Casa Bună” în urmă cu 6 ani. Era elev la Școala 136, la jumătatea gimnaziului. Dar avea nevoie de ajutor.

„Am venit la lecții. Și m-au ajutat mult. La matematică, la română...”, își amintește Bogdan.

A învățat, pe lângă matematică și română, să își pună ordine în viață. Acum are 18 ani și e hotărât să nu lase viața să treacă pe lângă el.

Spune că lucrurile s-au schimbat mult în cartierul în care s-a născut și a crescut. Cine își mai amintește de celebra inscripție „Ferentari: cine intră nu mai iese” ar trebui să știe că zona nu mai e nici pe departe așa de periculoasă.

Cu toate astea, tânărul e pregătit să plece oricând din cartier.

„Vreau să termin liceul și să lucrez în cadrul Armatei. Indiferent unde va fi nevoie, în ce loc din țară. Unde or să mă trimită, acolo o să merg”, spune Bogdan.

Cezar Enache e unul dintre cei 9 copii care s-au născut și au crescut, alături de părinții lor, în Delta Văcărești. De atunci și până astăzi, băiatul s-a schimbat radical.

„În afară de mama și de tatăl meu, pe mine domnul Valeriu m-a ajutat cel mai mult în viață.

Pe la 5 ani nu prea vorbeam bine. Când am plecat din Delta Văcărești, aveam 8 ani.

Domnul Valeriu venea și ne ajuta să mergem oriunde aveam nevoie, să ne înscriem la școală... Că noi nu știam atunci să luăm autobuz sau dintr-astea. Acum nu mai locuim acolo, stăm într-o casă din Jilava.

Și venim aici, la «Casa Bună», noi, copiii. Îmi place pentru că – atunci când venim – întotdeauna ne pune domnul Valeriu în situații noi.

Vedeți, noi aici, de la voluntari, aflăm mereu altceva. Pentru că fiecare om e altfel și te pune într-o situație nouă. Și înveți. Așa te câștigi pe tine ca om. Eu așa înțeleg”, spune Cezar Enache.

După ce termină școala, Cezar vrea să devină cântăreț. Deja se gândește cum să-și facă formație alături de Florin, un băiat de vârsta lui, care locuiește tot în Jilava și care vine la „Casa bună” pentru ajutor la lecții.

Tot în tabără, la Casa Bună, e și Luci. Are 9 ani și e sora mai mică a lui Cezar Enache. Când o întreb cum era viața în Delta Văcărești, ridică din umeri.

„Bine. Nu era greu. Dar eu eram mică atunci, aveam vreo 3 ani numai. Dar i-am povestit lui Radu (Ciorniciuc – regizorul filmului Acasă, My home, care spune povestea familiei Enache – n.red.). A făcut el un film. Pe dumneavoastră de ce vă interesează astea?”

Îi spunem că povestea Casei Bune i-ar putea inspira și pe alții să ajute copiii, așa cum o face de 15 ani Valeriu Nicolae.

Luci se uită în jur și o caută din priviri pe Anca Sandu. Nu vede niciun semn care să-i indice că ar fi vreo problemă dacă ne răspunde. Stă un pic pe gânduri și cântărește ce i-am zis. Apoi, își recapătă zâmbetul.

„A, da? Atunci bine!”, spune și ridică din nou din umeri. Apoi, se ridică și pleacă la joacă, alături de alți copii veniți în tabără.

Pauza de jumătate de oră e pe sfârșite. În curând reîncep lecțiile. Ziua de tabără n-a ajuns nici la jumătate.

Și fiecare moment contează, pentru că acestea sunt singurele experiențe de vacanță de care au parte copiii din ghetourile din Ferentari.

....

Dacă vrei să donezi pentru copiii cărora Casa Bună încearcă să le ofere un viitor mai bun, intra pe site-ul asociatiacasabuna.ro, în secțiunea Donații.

Potrivit voluntarilor, o donație de 20 de lei înseamnă o pereche de ochelari pentru un copil. 50 de lei cumpără o pereche de adidași, iar 100 de lei este prețul unui ghiozdan complet echipat. Iar cu 150 de lei asociația poate asigura o masă caldă pentru 10 copii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇