După 20 de ani și 3 primari care s-au perindat la conducerea Sectorului 5, viața e la fel de dură în cel mai cunoscut ghetou din București, din centrul cartierului Ferentari.
Pe Aleea Livezilor, în blocuri urâte, cu pereții soioși și mâncați de umezeală, printre mormane de gunoaie și șobolani, trăiesc, în continuare, o mulțime de oameni. Parte dintre ei au ajuns aici împinși de sărăcie sau de vicii și n-au mai reușit să plece. Iar acum își cresc și copiii în ghetou.
În special cei mici au nevoie de ajutor ca să supraviețuiască acolo și să aibă șansa unei vieți mai bune, în alt loc, departe de gunoi, de violență și de droguri.
Până acum, Primăria Sectorului 5 s-a lăudat, în câteva rânduri, că-i ajută pe oamenii din ghetou. Uneori a făcut mai mult rău decât bine. Alteori a ajutat puțin și doar de ochii lumii, în loc să căute soluții reale pentru problemele oamenilor.
Viitorul primar de sector - cel care îi va lua locul lui Cristian Popescu Piedone - are, însă, șansa să îndrepte lucruri și să-i ajute și pe oamenii de pe Aleea Livezilor.
Spotmedia.ro vă spune - începând de astăzi - de ce n-a dispărut ghetoul de pe Aleea Livezilor, în ultimii 20 de ani, dar și cum a reușit o echipă de voluntari să aducă speranța în mijlocul unor oameni copleșiți de probleme și neputință.
De asemenea, stabilim care sunt primele măsuri pe care să le ia viitorul primar al Sectorului 5 ca să pună bazele vindecării comunității din ghetoul de pe Aleea Livezilor.
Gunoiul face casă bună cu drogurile, în ghetou
Multe dintre blocurile de pe Aleea Livezilor - cel mai sordid ghetou din Ferentari - au fost, în vremea comunismului, cămine de nefamiliști, construite pentru muncitorii aduși din provincie să lucreze la fabricile din București. După 1989 - pe măsură ce economia dirijată s-a prăbușit, iar fabricile au dispărut - mulți muncitori au plecat. Iar căminele au rămas, pentru scurt timp, ale nimănui.
Apoi, încetul cu încetul, garsonierele și apartamentele cu 2 camere confort 3 au fost ocupate. S-au vândut și s-au revândut, deși în cazul multor tranzacții legalitatea s-ar putea să fie discutabilă.
Într-un volum colectiv intitulat „Comunități ascunse Ferentari”, apărut în 2011 sub coordonarea lui Florin Botonogu, se menționează că - atunci când au fost întrebați - doar 40% dintre locuitorii ghetoului au spus că s-au mutat acolo între anii 1990 - 2000. Ceilalți susțin că au venit în următorul deceniu sau chiar mai târziu, după anul 2010.
Cei mai vechi dintre locuitori susțin că, până în 1994, nu erau droguri în ghetou. Au apărut ulterior. Și apoi a venit gunoiul.
Parte dintre locuitorii ghetoului le-au spus autorilor volumului „Comunități ascunse Ferentari” că mizeria de pe Aleea Livezilor ar fi întreținută cu bună știință, de traficanții și de consumatorii de droguri, pentru a crea o zonă nefrecventabilă pentru restul populației.
Aceiași oameni consideră că în ghetou aproximativ 70% dintre locuitorii de pe Aleea Livezilor sunt consumatori de droguri. Unii sunt și traficanți.
Iar pentru unele fete și femei, prostituția e calea pentru a face rost de droguri.
Aleea Drogurilor: cea mai chinuită comunitate din Ferentari
Cum intri din Strada Prelungirea Ferentari pe Aleea Vâltoarei, treci de Școala 136 și ajungi la intersecția cu Aleea Livezilor. Te uiți în dreapta și vezi niște blocuri sărăcăcioase cu 4 etaje.
Doar unele scări de bloc au termoizolație. Dar atât cele care au, cât și cele care n-au sunt decolorate și urâte. Ferestrele sunt apropiate, semn că încăperile spre care dau sunt mici.
Nu-i o zonă a Bucureștiului în care să vrei să te plimbi. Dar nici n-arată de parcă trei sferturi dintre locuitori ar fi consumatori sau traficanți de droguri.
Asta pentru că zonă cu adevărat murdară a ghetoului e tocmai în partea opusă a străzii.
Luni dimineață, în jurul orei 9:30, când mergem noi spre capătul sudic al Aleii Livezilor, mulți dintre oameni abia se dezmorțesc.
Pe trotuarul din stânga, o femeie în vârstă, într-un capot lălâu, aranjează niște navete mari din plastic în fața unui aprozar construit din PVC, pe o fâșie de teren de lângă bloc. Vizavi, o altă femeie între două vârste, cu mâinile tatuate până la coate, privește agitată în jur. Face semn unei mașini, apoi se grăbește să se urce lângă șofer.
Pe mijlocul străzii vine târâindu-și picioarele un bărbat agitat, care dă nervos peste cap o cutie. O duce la gură, își lasă capul pe spate și bea, fără să se oprească din mers. Își cară picioarele în față, în tenișii ponosiți și bea din nou, până golește cutia. O mototolește și o aruncă pe jos. Apoi, scutură din umeri și vede de drum, pe lângă un bloc dărăpănat, bâțâind din cap ca și cum s-ar certa cu cineva de prin preajmă, pe care doar el îl vede.
Pe ici, pe colo, au mai ieșit oameni din blocurile dărăpănate. Se văd fețe la unele ferestre și la balcoanele din tablă, înfipte în fațada murdară a blocului.
Ne depășește o mașină de poliție, care oprește lângă un băiat deșirat, îmbrăcat într-o vestă verde, reflectorizantă. Băiatul se agită în jurul mașinii. Discută concentrat cu unul dintre polițiști și sare de pe un picior pe altul.
Iar noi ne vedem de drum, pe aleea soioasă. Și pe măsură ce ne apropiem de capătul aleii, e tot mai mult gunoi. Trecem și de scara B a blocului 36, pe sub privirile unui bărbat gras care se odihnește pe un scaun scund, la umbră. Și vedem un câmp de gunoi, între blocuri.
Aerul miroase acru și - din cauză că e deja cald - ai senzația că totul în jur ți se lipește de piele.
Abia acum îmi dau seama că aici e ceva profund în neregulă și că parte dintre oamenii de aici trec prin experiențe îngrozitoare. E greu de crezut că un om și-ar putea dori să trăiască aici, dacă ar avea de ales.
Pentru autorii „Comunități ascunse Ferentari”, 68% dintre locuitorii ghetoului au declarat că îi deranjează mizeria dintre blocuri. Iar 84% au spus că sunt nemulțumiți de miros. Și, cu toate astea, gunoiul nu dispare niciodată.
Fostul primar PSD Daniel Florea s-a lăudat pe Facebook atunci când a scos 100 de tone de gunoi, în 6 ore, de pe mai multe străzi, prin care și Aleea Livezilor. Nici n-a fost primul primar care a făcut asta. Dar gunoiul se strânge iar și iar.
Oamenii trec pe lângă gunoiul dintre blocuri de parcă nici nu l-ar mai vedea și nu i-ar mai simți mirosul. Și intră în scările părăginite de bloc, tot printre mormane de gunoaie.
Aici, în mizerie, printre șobolani, se joacă și copiii. Când mai cresc, aleargă printre seringi folosite pentru injectarea de heroină, inclusiv de locuitori ai ghetoului care sunt bolnavi de HIV și de hepatită.
Unii dintre copii încep ei înșiși să consume heroină în clasele primare. Unii mor de supradoze înainte să fi apucat să înțeleagă ceva din viață.
Jurnalistă suedeză: Toți sunt deja morți
După 7 săptămâni în ghetoul de pe Aleea Livezilor, jurnalista suedeză Magda Gad scria, în 2015, pentru cotidianul de seară Expressen:
„De fapt, toți sunt deja morți. Inimile lor bat și ei merg prin gunoaie și încearcă să lupte cu demonii lor, dar, de fapt, toți sunt deja morți. Doar că fiecare are un timp diferit și un alt fel de suferință, dar la fel de multă, pentru a ajunge acolo. Către singura cale sigură care îi conduce afară din Aleea Livezilor: moartea”.
Dar evaluarea Magdei Gad a fost greșită. Nu toți locuitorii Aleii Livezilor sunt deja morți. E drept că pentru adulții care abia știu citească, au deja mai multe infracțiuni la activ și care se luptă cu dependențe grele, reintegrarea în societate e un proces lung și greu.
Copiii, însă, au o șansă mult mai bună la o viață normală, dacă primesc din timp ajutor.
O dovedește, în fiecare zi, echipa de voluntari care s-a strâns, în aproape un deceniu și jumătate, în jurul lui Valeriu Nicolae și care au creat comunitatea Casa Bună. Sunt oameni care le dau copiilor din acest ghetou - dar și din altele din București și din țară - posibilitatea să învețe și să își croiască o viață departe de violență și de droguri.
Cum a început povestea Casa Bună și cum s-ar putea vindeca, în sfârșit, comunitatea din Aleea Livezilor, aflați, în zilele următoare, dintr-un interviu pe care Valeriu Nicolae l-a acordat Spotmedia.ro.
Dacă vrei să donezi pentru copiii cărora Casa Bună încearcă să le ofere un viitor mai bun, intra pe siteul asociatiacasabuna.ro, în secțiunea Donații.
Potrivit voluntarilor, o donație de 20 de lei înseamnă o pereche de ochelari pentru un copil. 50 de lei cumpără o pereche de adidași, iar 100 de lei este prețul unui ghiozdan complet echipat. Iar cu 150 de lei, asociația poate asigura o masă caldă pentru 10 copii.