Ce are de ascuns primăria condusă de Clotilde Armand? Trei subiecte ținute la mare secret

Ce are de ascuns primăria condusă de Clotilde Armand? Trei subiecte ținute la mare secret

Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand (USR), nu vrea sau nu are capacitatea să furnizeze presei informații de interes public, în termenul prevăzut de Legea 544/2001.

După ce a înregistrat cu întârziere 3 solicitări ale spotmedia.ro, instituția a amânat pe termen nedeterminat furnizarea informațiilor de interes public pe care i le-am solicitat.

Vă spunem astăzi, pe larg, care este noua modalitate de tergiversare a informării corecte a bucureștenilor, practicată de Primăria Sectorului 1.

spotmedia.ro a trimis, marți, pe 28 iunie 2022, către Primăria Sectorului 1, trei solicitări de informații de interes public, formulate în temeiul Legii 544/2001.

mailuri-28-iunie

Am trimis solicitările la comunicare@primărias1.ro, adresa de email a Serviciului de Imagine și Cultură din cadrul primăriei de sector conduse de Clotilde Armand.

La aceeași adresă am trimis și anterior solicitări de informații și am primit email de răspuns cu numărul de înregistrare alocat solicitărilor noastre.

Nu și de această dată.

În consecință, pe data de 30 iunie 2022 – la 2 zile lucrătoare de la expedierea solicitărilor - am revenit cu un email prin care am solicitat numere de înregistrare pentru fiecare dintre cele 3 cereri formulate în temeiul Legii 544/2001. Nici de această dată nu am primit niciun răspuns.

Am revenit și cu alte 3 emailuri – pe 3 iulie, 4 iulie și 5 iulie 2022. De fiecare dată am solicitat numerele de înregistrare. N-am primit niciun răspuns din partea instituției.

mailuri-2

Pe 5 iulie, am sunat pe telefonul fix – prin intermediul centralei – la Serviciul de Imagine și Cultură din cadrul Primăriei Sectorului 1.

Am anunțat-o pe angajata Serviciului care ne-a răspuns la telefon că am trimis solicitările de informații și că nu am primit numere de înregistrare. Am întrebat-o dacă am procedat corect sau dacă nu cumva s-a schimbat procedura de solicitare de informații, în temeiul Legii 544/2011.

ADVERTISING

N-am primit niciun răspuns clar cu privire la procedură. Dar angajata primăriei de sector ne-a cerut un număr de telefon la care să ne contacteze cu informații, după ce verifică situația solicitărilor noastre. N-a revenit nici până astăzi.

În consecință, în după-amiaza zilei de 5 iulie, l-am sunat pe viceprimarul Oliver Păiuși (USR) și l-am întrebat cum să procedăm. Păiuși a spus că solicitările de informații trebuie trimise direct la Registratura instituției (deși, ulterior, o angajată a Serviciului de Imagine și Cultura ne-a explicat că solicitările care ajung pe comunicare@primărias1.ro se transmit oricum și la Registratură).

Pe data de 6 iulie 2022, am retrimis cele 3 solicitări la adresa registratura@primarias1.ro. De această dată am primit numere de înregistrare.

Din păcate, nu ne-au folosit la nimic, din cauză că - deși a înregistrat, în cele din urmă, solicitările noastre de informații - Primăria Sectorului 1 nu le-a soluționat niciodată.

Potrivit Legii 544/2001, dacă ar fi considerat că informațiile pe care le-am solicitat nu sunt de interes public, primăria condusă de Clotilde Armand trebuia să ne comunice acest lucru în termen de 5 zile. Dar n-a făcut-o.

În consecință, avea obligația de a soluționa cererile de informații în cel mult 30 de zile.

Iată care sunt informațiile pe care primăria condusă de Clotilde Armand fie n-a dorit, fie n-a fost în stare să ni le comunice, în termenul prevăzut de lege.

Care este stadiul și care sunt perspectivele proiectului Promenada Verde

E un proiect pe care Clotilde Armand l-a promis în campaniile electorale din 2016 și 2020.

Primăria Sectorului 1 a amenajat deja câteva sectoare de promenadă, cu alee și bănci, pe malul Lacului Bănească (pe străzile Gârlei, Madrigalului și de pe Aleea Mateloților). Dar acele amenajări sunt provizorii.

ADVERTISING

Într-un interviu acordat la începutul anului 2022, Clotilde Armand spunea că este nevoie de un studiu de fezabilitate complex și un studiu de mediu pentru forma finală a promenadei.

N-am găsit în Sicap licitații pentru studiul de fezabilitate și studiul de mediu. În schimb, am găsit o licitație pentru un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) al Promenadei Verzi (lotul 4 din cadrul unei proceduri mai mari).

E o licitație care a întârziat din cauza unor probleme. O firmă care nici n-a depus ofertă a contestat documentația și a obligat Primăria Sectorului 1 să modifice unele cerințe. Dar procedura continuă.

O asociere condusă de Vego Concept Engineerig SA (a omului de afaceri Virgil Profeanu) se luptă cu o altă asociere condusă de Agropolis SRL (deținută de Mihaela Pușnava) pentru contractul PUZ-ului.

Licitația e în faza de evaluare a ofertei tehnice. Cu alte cuvinte, va mai dura. Urmează evaluarea financiară și atribuirea. Și abia după aceea - dacă nu vor fi contestații - se va semna contractul pentru realizarea PUZ-ului. E o lucrare care ar urma să dureze 12 luni.

Ca să înțelegem exact ce înseamnă aceste lucruri și să transmitem corect informații despre momentul în care bucureștenii vor avea acces măcar la porțiuni finalizate din Promenada Verde, am cerut Primăriei Sectorului 1 să ne comunice, printre altele:

  • care este lungimea totală a traseului promenadei și pe malul căror lacuri se va amenaja. Unde începe și unde se va termina traseul
  • ce acțiuni concrete a întreprins primăria de sector, direct sau prin subordonate, pentru acest proiect
  • dacă a lansat o licitație pentru studiu de fezabilitate și un studiu de mediu
  • ce statut juridic au parcelele de pe malul lacului, pe traseul promenadei
  • ce buget a alocat în acest an pentru proiect și ce etape va finaliza în 2022
  • ce își propună să facă în 2023 și 2024 în cadrul proiectului etc.
ADVERTISING

După 37 de zile de când am solicitat prima oară informațiile și după 30 de zile de când Primăria Sectorului 1 a și înregistrat solicitarea noastră, în loc de răspunsuri, am primit un email în care se arată că:

„Deși s-a împlinit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7, alin. 1 din Legea 544/2001, departamentele de specialitate din cadrul Primăriei Sectorului 1 nu ne-au transmis încă răspunsurile la întrebările dumneavoastră sau un punct de vedere pe această temă. Vom reveni cu informațiile solicitate de dumneavoastră imediat ce vom intra în posesia lor”.

flit-2

Cu alte cuvinte, vom afla ce urmează cu Promenada Verde când va găsi de cuviință un anume departament (nu știm care!) din cadrul Primăriei Sectorului 1 să respecte Legea 544/2001 și să furnizeze informațiile pe care le-am cerut.

Dar de fapt nu știm când și nici dacă se va întâmpla asta vreodată, de vreme ce instituția nu și-a asumat niciun termen clar în care să ne trimită răspunsurile la întrebările de interes public.

Nimic despre noul protocol de salubrizare și nici despre amenda pe care Sectorul 1 a luat-o de la PMB

Ca să cheltuiască mai puțini bani pe salubrizare, Clotilde Armand a decis să încheie o serie de protocoale cu Romprest Service SA. Prin aceste protocoale se diminuează frecvența operațiunilor de curățenie și, în consecință, scade și valoarea facturii pe care primăria de sector i-o achită societății de salubrizare.

În noiembrie 2021, primarul Sectorului 1, care reprezintă și Consiliul Local, a încheiat un protocol cu Romprest Service SA pentru o perioadă de 6 luni. Asta înseamnă că acel protocol a expirat în aprilie 2022.

În consecință, am cerut de la Primăria Sectorului 1 informații despre noul protocol de salubrizare, dar și o copie a documentului sau - în cazul în care acesta este postat deja pe site-ul instituției - un link la care să-l putem consulta. Până astăzi, n-am primit nici informații, nici link, nici copie a protocolului de salubrizare.

În plus, încă din prima parte a lunii iunie 2022, surse credibile au menționat pentru spotmedia.ro că o direcție din Primăria Municipiului București a amendat Sectorul 1 din cauză că frecvențele de salubrizare au scăzut prea mult.

spotmedia.ro a nu a dorit să publice informația la acel moment, până la confirmarea oficială și până când instituțiile implicate nu ofereau detalii relevante, care să-i ajute pe bucureșteni să înțeleagă exact ce s-a întâmplat și cum s-a ajuns în această situație.

Inițial și primăria condusă de Nicușor Dan ne-a comunicat informații false cu privire la acest subiect. Mai exact a transmis că n-a făcut niciun control și nici n-ar avea atribuții să intervină.

Ulterior, însă, la solicitarea noastră, PMB a confirmat că Direcția de Control și Poliție Locală a fost pe 31 mai 2022 în control la Primăria Sectorului 1. Iar pe 8 iunie 2022 a aplicat și o amendă primăriei conduse de Clotilde Armand.

Până astăzi - deși au trecut peste 30 de zile de când i-am solicitat, în temeiul Legii 544/2001 - Primăria Sectorului 1 nu ne-a oferit niciun document și niciun detaliu cu privire la acest subiect. Motivul invocat este același ca și în cazul solicitării privind stadiul Promenadei Verzi:

„Deși s-a împlinit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7, alin. 1 din Legea 544/2001, departamentele de specialitate din cadrul Primăriei Sectorului 1 nu ne-au transmis încă răspunsurile la întrebările dumneavoastră sau un punct de vedere pe această temă. Vom reveni cu informațiile solicitate de dumneavoastră imediat ce vom intra în posesia lor”.

flit-3-1

Cu alte cuvinte, și în cazul celei de-a doua solicitări de informații, răspunsul depinde de bunăvoința unor departamente cărora nu le știm nici măcar numele.

Informațiile despre rezilierea contractului cu Romprest sunt „la secret”

Pe 28 mai, sursele de încredere au confirmat pentru spotmedia.ro că primarul Sectorului 1 - atât în nume propriu, dar și ca reprezentant al Consiliului Local - a deschis o acțiune în instanță prin care solicită rezilierea contractului de salubrizare cu Romprest Service SA.

Clotilde Armand a solicitat și - după mai multe încercări - a și primit, încă din vara lui 2021, mandat să reprezinte Consiliul Local al Sectorului 1 într-o acțiune de reziliere a contractului cu Romprest.

spotmedia.ro a solicitat anterior, de mai multe ori, informații de la Primăria Sectorului1 cu privire la reziliere. Instituția a răspuns că încă mai face pregătiri.

Când am aflat că o acțiune în acest sens e în curs, am preferat să nu scriem nimic până când Primăria Sectorului 1 nu ne comunică informații certe cu privire la acest subiect.

Așa că - pe lângă solicitările de informații privind Promenada Verde și protocolul cu Romprest Service SA - am cerut, prin intermediul unei alte solicitări formulare în temeiul Legii 544/2001 - informații privind procesul de reziliere a contractului cu Romprest.

Printre altele, am vrut să știm:

  • care sunt motivele pentru care primăria de sector solicita rezilierea
  • cine sunt avocații care reprezintă Primăria Sectorului 1 în proces, cum au fost contractați și cu cât sunt plătiți
  • până când va fi în vigoare, în condițiile curente, contractul cu Romprest Service SA

Tot ce ține de contractul cu Romprest - fie că e vorba despre condițiile în care el continuă, fie că vorbim despre încetarea lui - e important pentru oameni, pentru că la mijloc sunt sume mari de bani publici.

Din păcate, nici la această a treia solicitare de informații n-am primit răspuns de la primăria condusă de Clotilde Armand.

Motivul invocat e același ca și în cazul celorlalte două solicitări:

„Deși s-a împlinit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7, alin. 1 din Legea 544/2001, departamentele de specialitate din cadrul Primăriei Sectorului 1 nu ne-au transmis încă răspunsurile la întrebările dumneavoastră sau un punct de vedere pe această temă. Vom reveni cu informațiile solicitate de dumneavoastră imediat ce vom intra în posesia lor”.

flit-1-1

Mai lucrează cineva la Primăria Sectorului 1?

Instituțiile publice - printre care și primăriile - au metode deja patentate pentru a nu răspunde complet la întrebările formulate în temeiul Legii 544/2001 care nu le convin.

Spre exemplu, PMB amână soluționarea cererilor sau trimite răspunsuri incomplete, care uneori sfidează orice logică. Încalcă legea în acest fel, dar se bazează pe faptul că majoritatea jurnaliștilor nu merg în instanță pentru un proces care durează 1-2 ani, ca să obțină informațiile pe care primăria nu vrea să le furnizeze.

Primăria Sectorului 5 - pe vremea când primar era Daniel Florea (PSD) - susținea că are probleme cu serverul și nu primește solicitările. Iar o comunicatoare a fostului primar cerea solicitările oficiale de informații pe o adresa personală, astfel încât instituția să nu poată fi, ulterior, trasă la răspundere pentru încălcarea Legii 544/2001, în cazul în care întrebările erau incomode și nu primeau răspunsuri.

În cele mai multe cazuri, Primăria Sectorului 3 comunică doar câteva date dintre cele solicitate de presă, pentru a bifa soluționarea cererii, dar fără a-l ajuta în vreun fel pe jurnalist să înțeleagă sau să transmită corect ceva ce administrația lui Robert Negoiță n-ar vrea să comunice.

Pe lângă toate acestea și multe alte șicane ale instituțiilor, Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, a mai patentat o tehnică: aceea de a da vina pe departamente necunoscute pentru a nu răspunde la solicitări.

Cum e posibil ca din 3 solicitări cu teme diferite niciuna să nu ajungă la un departament care să furnizeze informațiile? E greu de înțeles.

Fie oamenii nu sunt motivați să lucreze, fie nu au capacitatea să o facă, fie aparatul condus de Clotilde Armand n-a vrut să răspundă solicitărilor de informații formulate de spotmedia.ro și atunci nu poți să nu te întrebi ce au de ascuns?

Oricum ar fi, Clotilde Armand a promis la alegeri „o primărie de sticlă”. Iar la acest moment nu mai putem afla informații de interes public nici măcar în perioada maximă prevăzută de lege.

În mod clar ceva trebuie să se schimbe în modul în care comunică primăria condusă de Clotilde Armand.

spotmedia.ro a formulat și trimis la Primăria Sectorului 1 reclamații administrative în vederea soluționării celor 3 solicitări de informații.

În cazul în care instituția va continua să tergiverseze soluționarea lor și nu ne va oferi răspunsurile solicitate sau ni le va oferi incomplete, vom urma toate demersurile legale necesare pentru a obține informațiile și a le publica.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇