Capitala nu va mai avea luminiţele opulente lăsate de Firea. Cum ar putea arăta centrul Bucureștiului de Crăciun

Capitala nu va mai avea luminiţele opulente lăsate de Firea. Cum ar putea arăta centrul Bucureștiului de Crăciun
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deși suntem deja în noiembrie, bucureștenii nu știu încă nimic despre cum va fi iluminată festiv Capitala, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Din informațiile Spotmedia.ro, la unele dintre primăriile din București, pregătirile pentru iluminat – care în alți ani erau în toi la începutul lui noiembrie – nici măcar n-au început.

Așa că n-ar fi exclus ca luminile să lipsească, de Crăciun, chiar și din centru, unde bucureștenii s-au obișnuit să le vadă, în fiecare iarnă.

În anii trecuți, sarcina iluminatului festiv s-a împărțit între primăriile de sector și Primăria Capitalei.

De regulă, primăriile de sector au asigurat iluminatul decorativ pe străzi secundare și în parcuri. Iar PMB a iluminat centrul Capitalei, marile piețe din oraș (Unirii, Constituției, Victoriei, Romană etc), dar și bulevardele.

Nimeni n-a spus oficial că lucrurile ar urma să stea altfel, în acest an. Doar că, momentan, PMB n-a anunțat că ar avea un proiect de iluminat festiv și nici n-a dat vreo comandă pentru a începe montarea instalațiilor. Or, în 2020, pe vremea asta, lucrările erau în toi.

Iată cum s-a instalat iluminatul festiv în Capitală în anii trecuți și care sunt perspectivele, pentru acest an.

Cum a procedat PMB în ultimii 3 ani

În timpul administrației Gabrielei Firea, PMB a delegat serviciul de iluminat public al orașului – de care până atunci se ocupase Luxten Lightning Company SRL - către Compania Municipală Iluminat Public București (CMIPB) SRL.

Prin delegarea de serviciu public, această companie municipală a primit și sarcina de a pregăti iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă, în București.

În 2018, CMIPB SRL a încheiat un contract pe 3 ani cu MK Illumination SRL (filiala din România a multinaționalei care livrează butaforii și iluminat festiv în Europa, Asia, Africa, dar și America de Nord și de Sud).

ADVERTISING

În baza acelui contract, în fiecare vară, CMPIB SRL și MK Illumination SRL întocmeau un proiect de iluminat festiv pentru următoarele sărbători de iarnă. La finalul verii, proiectul mergea la PMB, unde era evaluat și modificat, după cum dorea administrația Firea.

Apoi, MK Illumination SRL crea circa 58% dintre figurinele luminoase din proiectul de iluminat și i le închiria, pentru sezonul de iarnă, Companiei Municipale Iluminat Public București SRL. După primul an, unele figurine erau refolosite în sezoanele următoare.

CMIPB și-a cumpărat, în 2018, cu 6 milioane de lei, de la MK Illumination SRL, nu mai puțin de 3.181 de instalații de iluminat, pe care să le poată folosi oricând are nevoie.

Le-a montat și pe acestea, în fiecare iarnă. Așa că, an de an, 58% dintre instalațiile de iluminat festiv erau închiriate de la multinaţională, iar 42% erau cele pe care compania municipală și le cumpărase.

Aviatorilor-2020
Plantele iluminate de pe Bulevardul Aviatorilor, în 2020. Foto: Arhivă CMIPB SRL

Montajul tututor acestor instalații începea pe la jumătatea lunii octombrie și se termina la finalul lui noiembrie sau începutul lui decembrie. Între 20 noiembrie și 7 decembriie, în București se aprindeau luminile festive.

Așa s-au desfășurat lucrurile în 2018, 2019, dar și în 2020, an în care - cu aproape 2 luni înainte de Crăciun - Nicușor Dan a înlocuit-o pe Gabriela Firea, la conducerea PMB.

De fapt, când Nicușor Dan a depus jurământul ca primar general, pe 29 octombrie, compania municipală începuse deja să monteze instalațiile de iluminat festiv. Așa că administrația Capitalei nu mai avea cum să se răzgândească și a plătit 2.708.441 de lei pentru luminiţe (preț care a inclus și demontarea, după sărbători).

ADVERTISING

Ce lumini are Bucureștiul, în 2021

Potrivit unor surse din cadrul companiei consultate de Spotmedia.ro, contractul de delegare a serviciului public către CMIPB SRL prevede că doar această societate se poate ocupa de iluminatul festiv, în numele PMB.

Compania municipală nu și-a prelungit colaborarea cu MK Illumination SRL și nici n-a încheiat vreun contract similar cu altă firmă. Așa că acum mai are la dispoziție doar instalațiile pe care și le-a cumpărat în 2018.

În context, l-am întrebat pe viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu (USR) – care reprezintă Consiliul General în Adunarea Generală a Acționarilor a CMIPB SRL – care sunt instalațiile pe care le deține acum compania municipală.

Iată care este acest stoc:

  • 684 de perdele luminoase cu leduri, lungi de 6 metri și late de 2 metri
  • 249 de țurțuri luminoși, lungi de 3 metri și lați de 90 de centmetri
  • 400 de tuburi luminoase cu diametrul de 5 metri și lățime de 1,26 metri
  • 400 de tuburi luminoase cu diametrul de 5 metri și lățime de 96 de centimetri
  • 6 decorațiuni 3D tip femeie cu bucuium înalte de 3,5 metri, cu led-uri cu lumină rece
  • 4 decorațiuni 3D tip înger cu tromptetă, înalte de 3 metri, cu led-uri cu lumină caldă și lumină rece
  • o figurină cu led-uri cu lumină rece care reprezintă o fântână luminoasă, înaltă de 2 metri, cu 4 brațe lungi de 5 metri și alte 4 brațe lungi de 2,5 metri
  • un brad din leduri pe structură de aluminiu, cu bază de 4 metri și înălțimea de 10 metri.

În teorie, toate acestea ar putea fi montate pe străzile Capitalei.

Dar pentru asta e nevoie ca PMB să-i ceară companiei municipale de Iluminat să își facă un plan și să se apuce de lucru. Evident, în această situație, PMB trebuie să aloce și un buget pentru lucrări.

ADVERTISING

Sursele consultate de Spotmedia.ro susțin că instalațiile pe care le are compania ajung pentru iluminat festiv de calitate pe numai 3 bulevarde mari din oraș.

Cele 684 de plase au fost create pentru a fi montate pe coroane de arbori. Așa că ideal ar fi ca ele să fie utilizate pe străzi cum e Lascăr Catargiu (care leagă Piața Romană de Piața Victoriei -n.red), unde sunt mulți arbori atât pe margini, cât și pe zona verde, mediană.

Plasele și-ar putea găsi locul și pe Bulevardul Unirii, pe segmentul care asigură trecerea de la Fântânile din Piața Unirii spre Piața Constituției. Și acolo sunt arbori cu coroane mari, de o parte și de cealaltă a bulevardului.

Unirii-Constitutiei-2020
Porțiunea de pe Bulevradul Unirii unde CMIPB SRL a instalat, în ultimii ani, un număr mare de plase cu leduri pe coroanele copacilor. Sursă foto: Facebook/CMIPB SRL

În schimb, e posibil ca la intrarea pe Calea Victoriei dinspre Splaiul Indepedenției, spre exemplu – unde nu sunt foarte mulți copaci – plasele de iluminat să nu creeze un efect impresionant, chiar dacă electricienii vor găsi suport de care să le agațe.

PMB poate decide să folosească cele 1.318 instalații ale companiei pentru a ilumina nu doar 3 bulevarde mari, ci mai multe străzi ceva mai mici. Cum ar fi, spre exemplu, bd Mareșal Constantin Prezan, de lângă Parcul Herăstrău, care face legătura între Arcul de Trimuf și Piața Charles de Gaulle.

Potrivit lui Horia Tomescu, compania municipală a transmis deja către PMB o listă cu instalațiile de iluminat festiv pe care le deține și a întrebat cum să le folosescă, în acest an. Dar încă n-a primit răspuns.

„Până la data prezentei, CMIPB nu a primit nicio comandă din partea PMB pentru montarea de echipamente de iluminat festiv.

CMIPB a transmis către PMB adresa cu nr. 8297/18.10.2021, prin care s-a solicitat să se decidă cu privire la realizarea iluminatului ornamental-festiv în Municipiul București, pentru perioada 2021-2022, și să fie transmisă comandă în cazul în care se va considera oportună realizarea acestei activități cu produsele aflate în proprietatea CMIPB (...).

Având în vedere că nu există încă o comandă din partea PMB pentru realizarea iluminatului festiv cu ocazia sărbătorilor de iarna 2021 – 2022, nu sunt stabilite nici echipamentele și nici zonele unde s-ar putea realiza iluminatul festiv”, a transmis Horia Tomescu, pentru Spotmedia.ro.

Potrivit surselor consultate noastre, dacă PMB i-o cere în următoarele săptămâni, compania încă mai are timp să monteze instalațiile de iluminat festiv. Dacă, însă, comanda va veni abia în decembrie, e posibil ca echipele companiei municipale să nu mai reușească să monteze totul înainte de Crăciun.

Iar unul dintre motive – susțin sursele Spotmedia.ro – este că la montarea instalațiilor de iluminat festiv se lucrează mai mult noapte, atunci când nu e trafic. Pe măsură ce se montează, se fac probe. Dacă unele dintre instalații se strică, trebuie înlocuite.

Iar dacă începe vremea rea - cu ploaie sau ninsoare - echipele companiei, deși nu opresc lucru, progresează mult mai greu.

Spotmedia.ro a cerut în scris detalii de la PMB cu privire la modul în care va fi iluminat festiv Bucureștiul, în iarna care urmează. Am întrebat, printre altele, dacă nu cumva instituția a găsit o cale de a lucra cu alte firme, în afară de compania municipală, dar și când și unde se vor monta luminile festive, în aceast an. Când instituția ne va răspunde, vom reveni cu detalii.

Unde se va simți cel mai tare lipsa luminilor festive, dacă Nicușor Dan nu le instalează la timp

Toate sectoarele Capitalei - în afară de Sectorul 6 - au teritoriu și în zona de centru a Bucureștiului. Adică în acea zonă pe care, până în acest an, a iluminat-o festiv opulent Primăria Generală.

Indiferent dacă au fost sau nu de acord cu cheltuielile exagerate ale Gabrielei Firea cu iluminatul festiv, primarii de sector au câștigat întrucâtva de pe urma acelei risipe de bani.

Motivul: atâta vreme cât oamenii s-au bucurat de iluminatul scump din centru, n-au mai cerut cine știe ce de la primăriile de sector. La urma urmei, chiar dacă pe strada lor erau ghirlande luminoase sau nu, multor bucureșteni tot la luminile scumpe și spectaculoase de pe Bulevardul Magheru sau de pe Aviatorilor le rămânea gândul.

În acest an, însă, lucrurile s-ar putea să stea cu totul altfel. Spre exemplu, bună parte din zona de centru - care s-a bucurat de iluminat festiv bogat, în anii din urmă - e pe teritoriul Sectorului 1.

Dacă în acest an Nicușor Dan nu reușește să aducă iluminat festiv impresionant în zona Bulevardul Magheru - Piața Romană - Bulevardul Lascăr Catargiu - Piața Victoriei - Bulevardul Aviatorilor, oamenii care locuiesc în zonă sau care o tranzitează des vor simți diferența față de anii trecuți.

Mai ales că, pentru al doilea an consecutiv, Primăria Sectorului 1 nu a demarat nicio acțiune pentru a monta propriile instalații de iluminat festiv.

Potrivit informațiilor obținute de Spotmedia.ro de la primăria de sector, de iluminat festiv ar fi trebuit să se ocupe Administrația Domeniului Public (ADP). Dar ADP nu are buget pentru astfel de lucrări de sezon. Iar primarul Clotilde Armand și Consiliul Local nu cad de acord asupra unei rectificări de care depide finanțarea unor proiecte mai importante pentru comunitate decât iluminatul festiv.

Potrivit unui răspuns formulat de Primăria Sectoului 1 la solicitarea Spotmedia.ro - în 2018, 2019 și 2020, administrația lui Dan Tudorache a cumpărat „șiruri luminoase, ornamente și obiecte (pentru iluminat festiv - n.red.) specifice sărbătorilor de iarnă” în valoare de 393.375 de lei.

În 2019, aceste ornamente luminoase au fost montate pentru ultima oară, alături de altele, pe care Sectorul 1 doar le-a închiriat, sezonier. S-a lucrat atunci cu două firme: Cris Style Impex SRL și Energi Install SRL.

În 2020, Primăria Sectorului 1 - condusă de această dată de Clotilde Armand - a transmis, la solicitarea Spotmedia.ro, că „pentru parcurile aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1 sau pentru alte locații (din administrația ADP - n.red.) nu au fost alocate fonduri în acest sens (adică pentru montarea de instalații de iluminat festiv - n.red.)”.

Spotmedia.ro va urmări planurile PMB pentru iluminat festiv în centrul orașului și vom reveni cu amănunte.

Iar începând de mâine vă vom prezenta modul în care își pregătește proiectul de iluminat festiv fiecare primărie de sector în parte.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇