Spitalul Colentina reacționează la acuzațiile lui Vlad Voiculescu privind raportarea greşită a deceselor de Covid

Spitalul Colentina reacționează la acuzațiile lui Vlad Voiculescu privind raportarea greşită a deceselor de Covid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Reprezentanţii Spitalului Clinic Colentina au precizat că unitatea medicală a raportat în aplicaţia Alerte MS 727 de decese COVID-19 până luni, la ora 9.00.

Totodată, până la ora 14.00, au fost raportate în dinamică, imediat la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, un număr de 731 de decese.

Precizările vin în urma afirmaţiilor fostului ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu privind raportarea greşită a deceselor de coronavirus, el dând exemple Spitalul Colentina şi Spitalul ROL 2 din curtea Institutului "Ana Aslan".

ADVERTISING

Spitalul Clinic Colentina arată, într-un comunicat de presă transmis luni după-amiază, că a devenit spital suport COVID în 27 martie 2020.

"În conformitate cu reglementările legale în vigoare, de la acea dată până în prezent Spitalul Clinic Colentina a raportat în aplicaţia informatică Alerte MS un număr de 727 decese COVID-19 (19.04.2021 ora 9.00). Totodată, au fost raportate în dinamică, imediat la DSPMB, conform metodologiei INSP, un număr de 731 de decese COVID-19 (19.04.2021 ora 14.00).

Toate decesele înregistrate de atunci și până în prezent au fost raportate cu respectarea tuturor reglementărilor legale în vigoare, iar afirmațiile care pun la îndoială acest fapt nu au o bază reală", transmit reprezentanţii Spitalului Colentina.

ADVERTISING

Voiculescu insistă că sunt mai mulți morți de COVID

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a reclamat, din nou, luni, raportarea greşită a deceselor de coronavirus, dând exemple Spitalul Colentina şi Spitalul ROL 2 din curtea Institutului Ana Aslan.

”Dacă ne uităm la spitalul Colentina, vedem că diferenţa e de sute de persoane, raportarea din platforma în care raportează doar spitalele este semnificativ mai mare decât numărul din platformă unde ar trebui să raporteze atât spitalele, cât şi medicii de familie, prin DSP-uri. (…)

ADVERTISING

Cineva n-a raportat cum trebuie, cineva n-a gândit cum trebuie metoda de raportare şi cineva n-a validat rezultatele cum trebuie. Pentru raportare responsabil este spitalul, mergând pe lanţ este Direcţia de Sănătate Publică, după care la capătul lanţului este Ministerul Sănătăţii şi Institutul de Sănătate Publică”, a mai declarat Voiculescu.

Fostul ministru Vlad Voiculescu a vorbit prima oara de acest subiect vineri, în prima conferință susținută după demitere. A spus de atunci că nu are date, dar a avansat chiar și o diferență de ordinul miilor în cazul morților de COVID.

Citește mai multe pe acest subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇