Rafila susține că a scăzut numărul medicilor care condiționează actul medical de șpagă

Rafila susține că a scăzut numărul medicilor care condiționează actul medical de șpagă

Mai puțini medici condiționează actul medical de primirea de foloase necuvenite, iar la ministerul Sănătății politica este de toleranță zero pentru șpagă, spune ministrul Alexandru Rafila. El crede că este degradant pentru un medic să primească bani suplimentar pentru ceea ce trebuie să facă, dar spune că mai există și „cealaltă parte”, în care pacientul se simte mai sigur dacă se revanșează față de medic.

Sunt două aspecte la care trebuie lucrat, pe termen lung, prin informare și educare, a mai spus ministrul Sănătății la emisiunea Context de la TVR Info.

"Un coleg al nostru a pus în discuție în spațiul public această problemă. El a fost nevoit să refuze. Sunt două probleme, amândouă țin de mentalitate.

ADVERTISING

Cred că s-a îmbunătățit foarte mult situația și sunt mult, mult mai puțini colegi care condiționează actul medical de primirea unor foloase necuvenite. 

Dar există și cealaltă parte, în care pacientul se simte mai sigur dacă e revanșează față de personalul medical sau față de medic. Trebuie să lucrăm la ambele, și prin campanii de informare, și campanii de educare", a spus Alexandru Rafila.

Ministrul mai spune că, dacă înainte se discuta că veniturile personalului medical sunt foarte mici, acum aceștia au beneficiat de o creștere substanțială a veniturilor, deci "această scuză nu mai poate fi luată în niciun fel în considerare."

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

"Noi avem această politică, la ministerul Sănătății, de toleranță zero față de astfel de chestiuni. Și faptul că noi le aducem în discuție arată nu numai că ne preocupă, ci că încercăm să transmitem un mesaj. [...] Este degradant pentru un medic să primească bani suplimentar pentru ceea ce el este obligat să facă. Trebuie să lucrăm nu numai la partea asta, ci și la comunicare, la empatie, să educăm încă din universitate tinerii medici să fie întotdeauna suportivi și empatici cu pacienții lor", a mai declarat Rafila.

Ministrul Sănătății a spus și că în acest an, s-a reușit reducerea mortalității cauzate de accesul la servicii medicale. În ce privește infecțiile nosocomiale, Rafila a detaliat spunând că se încearcă schimbarea mentalității legată de raportarea acestora, deoarece pentru a le reduce, trebuie mai întâi să știm câte sunt. El a spus că „cei care descoperă infecțiile și le aduc în dezbatere publică sunt niște oameni responsabili” și că anul acesta au fost făcute ghiduri de bună practică pentru microbiologie, epidemiologie și antibiotice, știut fiind că infecțiile din spital sunt legate și de bacteriile rezistente la antibiotice.

ADVERTISING

În ce privește reabilitarea și construirea de spitale noi, Alexandru Rafila a informat că la finele acestui an va fi finalizată lista cu cele 25 de spitale care vor fi reabilitate, iar la începutul lui 2023 vor fi semnate contractele de finanțare. Până în acest moment s-a făcut o evaluare a clădirilor, pentru le stabili pe cele cu care se va porni. De asemenea, la cele trei spitale regionale, proiectele se vor finaliza în 2023 și trebuie să fie gata până în 2027.

Ministrul Sănătății a vorbit și despre lipsa medicamentelor, un fenomen care s-a acutizat în ultimele luni. El a spus la nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit un grup de lucru care a lucrat la modificarea legislației și va fi pus în această săptămână în transparență decizională un ordin de ministru care să ușureze presiunea care există pe producători. El a explicat că periodic au apărut crize ale medicamentelor și asta pentru că România are un sistem păgubos de calcul al prețului la medicamente. Produsul de referință nu mai există sau acest preț de referință este așa de mic încât producatorii nu sunt stimulați. Mulți producători ai medicamentelor generice sunt fabrici din România, iar alte țări au de trei ori mai multe variante de medicamente generice. „Nu am avut o politică care să încurajeze rămânerea acestor medicamente pe piață. 70 la sută dintre pacienți primesc medicamente generice, dar suma alocata este de doar 25 la sută. În același timp, medicamentele originale ocupă mult mai mult ca bani, dar sunt folosite de doar 21 la sută din populație. Trebuie să avem o politică a medicamentului care să țină cont de realități”, a spus Rafila.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇