Legătura neașteptată dintre microbiom și pietrele la rinichi

Legătura neașteptată dintre microbiom și pietrele la rinichi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Microbiomul uman cuprinde trilioane de microorganisme, inclusiv bacterii sănătoase. În ultimii ani, cercetările au început să descopere rolul său în sănătate și în numeroase boli. Cea mai recentă descoperire leagă microbiomul de pietrele la rinichi.

În cadrul unui nou studiu realizat de Institutul canadian de cercetări în domeniul sănătății Lawson și Universitatea Western, și publicat recent în revista Microbiome, a fost examinat microbiomul intestinal, urinar și salivar de la 83 de pacienți care aveau pietre la rinichi, dar și de la alți 30 de subiecți sănătoși.

ADVERTISING

Atunci când microbiomul nu era unul sănătos, indiferent de unde fusese recoltat, s-a constatat că subiecții aveau pietre la rinichi, scrie Medical Xpress.

Dacă cercetările de până acum au arătat o legătură între microbiomul intestinal și pietrele la rinichi la cei care au luat antibiotice, s-a descoperit însă că afecțiunea apare și la persoanele care nu au fost expuse la antibiotice în ultimele 90 de zile, a explicat dr. Jeremy Burton, cercetător științific la Institutul Lawson și președinte al Catedrei de cercetare a microbiomului uman și a probioticelor de la Clinica de sănătate St. Joseph’s.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, circa 10% dintre oameni sunt afectați de calculii renali, iar afecțiunea se răspândește rapid.

Pietrele la rinichi se formează cel mai frecvent din oxalat de calciu, care este un produs rezidual al organismului.

Până acum se credea că persoanele cu microbi intestinali specifici, cum ar fi o bacterie numită Oxalobacter formigenes, care descompune oxalatul, erau mai puțin predispuse la formarea de pietre la rinichi. Acest studiu sugerează că există și alți factori.

„Este o poveste mai complexă. Microbii formează un fel de rețea care este stabilă și benefică la oamenii sănătoși, dar la cei care au pietre la rinichi, această rețea este distrusă. Ei nu produc aceleași vitamine și metaboliți utili, nu doar în intestin, ci și în tractul urinar și în cavitatea bucală”, explică și dr. Kait Al, autoarea principală a studiului și cercetător postdoctoral la facultatea de medicină și stomatologie Western’s Schulich.

ADVERTISING

De asemenea, medicii au concluzionat și că există dovezi că persoanele cu pietre la rinichi au fost expuse la mai multe antimicrobiene, deoarece aveau mai multe gene rezistente la antibiotice.

„Am descoperit nu numai că cei care au avut pietre la rinichi aveau un microbiom nesănătos, inclusiv un microbiom intestinal care era mai predispus să excrete toxine către rinichi, dar și că erau rezistenți la antibiotice”, a declarat dr. Burton.

Oamenii de știință spun că, deși sunt necesare mai multe cercetări, studiul arată încă o dată importanța microbiomului unei persoane și a menținerii acestuia cât mai sănătos posibil. O dietă prietenoasă cu microbiomul și utilizarea minimă a antibioticelor e clar că ajută.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇