Pandemia ne-a forțat să ne izolăm în casele noastre, iar pentru unii dintre noi, cum ar fi copiii sau adulții predispuși la anxietate sau depresie, efectul izolării poate avea consecințe pe termen lung, motiv pentru care îndemnul psihologilor este să încercăm să ne menținem cât se poate de mult conectați la natură și să facem măcar câtiva pași zilnic în afara casei.
”Dacă puteți, ieșiți afară din casă o dată pe zi sau aduceți natura înăuntru. Timpul petrecut în spații verzi aduce beneficii atât sănătății noastre mentale, cât și psihice. Dacă nu puteți ieși afară, încercați măcar să obțineți aceste efecte pozitive petrecând timp în fața unei ferestre deschise sau amenajându-vă un loc special din care să priviți afară și să primiți lumina naturală a Soarelui”, este una dintre cele 14 metode de a-ți proteja sănătatea mentală promovate de Guvernul britanic și redistribuite de organizația internațională World Economic Forum.
Citește și AICI despre multiplele beneficii ale timpului petrecut în mijlocul naturii, în special pentru sănătatea noastră mentală.
Adela Sălceanu, psihiatru și psihoterapeut cu experiență de peste 20 de ani, a acceptat invitația noastră de a răspunde la câteva întrebări despre efectele pe termen lung ale acestei izolări la domiciliu și nevoia de a părăsi regulat locul în care am ajuns să și muncim, nu doar să locuim.
Blur Online
Unii simt că o iau razna dacă stau prea mult timp închiși în casă, alții spun că se simt excelent și nu le pasă dacă nu ies afară zile la rând. E în regulă oricum, nu greșește nimeni, pentru că așa suntem noi oamenii, diferiți?
Oamenii sunt diferiți, fără îndoială, și fiecare dintre noi intrăm în orice experiență cu un set anterior de trăiri, de evenimente, de experiențe, care, toate la un loc (inclusiv felul în care am crescut) creează un sistem de valori, de nevoi, și în funcție de aceste date personale, reacționăm într-un fel sau altul la un eveniment.
Oameni care au trăsături care includ o nevoie mai redusă de interacțiune socială (adică preferă să petreacă foarte mult timp în solitudine, au preocupări care presupun mai degrabă o activitate în singurătate etc) sunt mult mai puțin afectați de măsurile de izolare, măsurile acestea care reglementează ieșirile. Ei nu duc lipsa, pe când cei pentru care interacțiunea socială este importantă, cărora le place foarte mult să facă activități cu alți oameni, e evident că sunt mult mai afectați - viața își modifică savoarea, găsesc mult mai puțină plăcere în activitățile pe care le desfășoară în interiorul casei, se mobilizează mai puțin și, încet, încet, ei se resimt tot mai mult.
A rămâne în același loc timp îndelungat are un impact asupra psihicului nostru, oricum am fi noi? Aceiași pereți, aceleași culori, aceeași rutină, aceleași obiecte, zi de zi, ne pot produce traume pe termen lung? E ca un fel de pușcărie la domiciliu, mai ales dacă locuiești singur?
Dacă este vorba despre cineva care are un istoric sau o vulnerabilitate pentru depresie, atunci impactul izolării este mare, pentru că un lucru care este important pentru cineva care are acest tip de trăsături este să facă activități cât mai diverse care produc plăcere. Or, situația de izolare generează o sărăcire importantă a diversității activităților sau pur și simplu împiedică accesul la activități care ne-ar putea face plăcere sau care ne-au făcut altădată plăcere.
Efectul este că persoana tinde să stea cât mai mult în pat și să intre în niște cicluri de viață foarte redundante. Un ciclu de viață foarte redundant erodează și bineînțeles că la un moment dat duce către depresie.
Da, efectul izolării este mare asupra acelora care au avut istoric pentru depresie sau au o vulnerabilitate. Situația actuală, pe o fragilitate preexistentă, pe o tendință de a interpreta lucrurile într-o direcție anume, va duce la depresie.
Dar dacă nu vorbim despre o persoană care să aibă vulnerabilități pe această direcție, din contextul de izolare, de fapt, se va adapta. Va găsi partea bună a poveștii și va dezvolta activități, interacțiuni sau modalități de petrecere a timpului astfel încât să își procure stimulul, cantitatea de plăcere, de satisfacție, care să îl ajute să facă față situației.
Psihicul nostru e cel care ne spune ce e bine pentru noi? Nu există riscul să stau în casă (de lene, din lipsă de motivare) și la un moment dat această izolare să mă afecteze psihic, dar să fie prea târziu pentru a mai face ceva? Pot ajunge să îmi fie frică să ies din casă sau să nu îmi mai doresc să mă întâlnesc cu prietenii?
Sunt foarte multe nuanțe și cred că sunt diferențe destul de mari și în funcție de vârstă.
De exemplu, am citit un articol (cu măsurări făcute în SUA), în care se arăta că oamenii peste 65 de ani fac față mai bine izolării. Unul dintre argumente era acela că factorii externi - stabilitate financiară și o rețea socială mult mai stabilă decât la tineri – creează o ancoră de previziune. Pe de altă parte, un om care are o experiență de viață are abilități mai complexe de a face față izolării. Își poate desfășura mai multe activități în interiorul casei și, în plus, mai ales după 60 de ani, are o experiență de viață în a depăși situații dificile. A trecut prin astfel de situații și acum aplică acele experiențe, chiar dacă nu există o conștientizare (de exemplu, știe că atunci când a murit mama l-a ajutat să stea de vorbă cu un prieten sau să citească mai mult etc.)
Studiile arată că persoanele tinere fac față mai prost. Pentru ele, interacțiunea socială, desfășurarea vieții în afara casei este mult, mult mai importantă, și e și firesc să fie așa.
”Dacă stau prea mult în casă și o să mi se facă frică să ies apoi?” este valabil pentru oameni foarte tineri și, mai ales, pentru copii. Ei și așa cresc într-un mediu care este hiperprotejat (cel puțin cei din mediul rural cresc în medii mult mai protejate decât am crescut noi) iar peste acest stil de viață vine, iată, o hiperprotecție.
Fără nicio îndoială, copiii aceștia vor descifra din această poveste că lumea este ceva foarte amenințător și este foarte probabil ca ei să dezvolte mecanisme de apărare, de evitare, de asigurare, importante în viitor. Ele vor influența felul în care ei se vor adapta la situații noi.
Și atunci, vine firesc și următoarea întrebare: Dacă am un copil de 8-9-14 ani, să zicem, adică vârsta până la care îl mai pot dirija sau convinge să facă ceva, este bine ca el să iasă zilnic, respectând bineînțeles măsurile de siguranță? Chiar dacă el nu vrea, e bine să îl încurajez, să îl scot la o plimbare pe jos, la o tură cu bicicleta sau în mașina personală? Sau, dimpotrivă, este rău, pentru că îl forțez să facă ceva ce nu vrea?
Cred că mai degrabă este bine. De exemplu, știți că sunt țări, precum Germania sau Elveția, care au ținut școlile deschise pe perioada pandemiei, iar recomandările OMS au fost ferme în acest sens. În pofida tuturor riscurilor, s-a recomandat menținerea școlilor deschise, cel puțin pentru copiii de până la 12 ani, pentru că impactul pe termen lung al izolării, al învățatului de acasă, este mult mai important decât riscul pe care îl aduce continuarea școlii.
În Elveția, de exemplu, au fost menținute deschise centrele sportive pentru copii, pentru că li s-a părut foarte important ca ei să continue să interacționeze cu semenii lor, pentru că impactul izolării pe termen lung poate fi mult mai important decât riscul referitor la Covid pe care îl aduce participarea lor la activități (…).
Ce se întâmplă când ridicăm categoria de vârstă? Tinerii, adulții e bine să iasă frecvent din casă, rațional vorbind, nu pentru un motiv anume?
Mi-e greu să dau un verdict referitor la un risc individual. Repet ce am spus înainte: Depinde de ce înțelege, cum semnifică persoana respectivă realitatea. Poate să nu existe un risc. Persoana respectivă își integrează condiția actuală de viață într-o formă normalizatoare și atunci nu există un impact psihilogic: nu există anxietate, nu există tristețe, nu există nici dezamăgire, nimic. S-a reorientat, s-a adaptat la contextul actual și își găsește bunăstare și satisfacție din ceea ce face în acest moment, ceea ce îl ajută să respecte măsurile și reglementările impuse de situația pe care o trăim.
Deopotrivă, poate fi cineva care interpretează și dă o semnificație negativă – fie într-o linie de amenințare, fie într-o linie de lipsă de sens, de descurajare. Și atunci va avea un impact – în primul caz pentru anxietate, în cel de-al doilea pentru depresie.
Credeți că vom mai reveni vreodată la normalitate, la viața noastră anterioară? Și cât de greu ne va fi să ne reobișnuim să trăim în libertate deplină?
În opinia mea, nu cred că ne putem întoarce la momentul 2019. Am trăit un an și probabil că vor mai fi cel puțin câteva luni la fel. Suntem totuși în situația fericită în care există o acțiune – vaccinarea – care va putea diminua mult numărul de infectări, avem un plan în viitor, eventual avem și un timp de așteptare.
Dar anul acesta 2020 e un an trăit, care a generat un anumit tip de înțelegere, un anumit tip de trăire. Poate sunt pierderi pe care nu le vom putea recupera. Unii oameni au pierdut părinți, prieteni și atunci ei nu se pot întoarce la viața de dinainte. Pentru ei nu mai e vorba doar despre pierderea unii stil de viață.
Pe de altă parte, cred că adaptarea la situația pandemică a generat și aspecte bune, care sunt sigură că vor fi continuate. Exemplul cel mai la îndemână este lucrul de acasă în corporații. Există și o satisfacție a angajaților, într-un mediu de lucru mult mai flexibil - faptul că pot să oscileze între cele două medii – birou și acasă – și găsesc sens în toată această poveste.
Lăsând la o parte că nu mai fac nu știu cât timp pe drum până la job, timpul petrecut cu familia este principalul beneficiu. Stând acasă au putut să amestece viața profesională cu viața privată fără să existe un efect negativ. Nu și-au făcut jobul mai prost pentru că în timp ce lucrau la ceva au făcut un sandviș copilului sau s-au dus în camera de-alături și l-au mângâiat (…)
Pe de altă parte n-am nicio îndoială că și pentru angajatori sunt unele avantaje, în anumite privințe, și vor continua să desfășoare munca în acest fel.(…) Am convingerea că după ce se va încheia pandemia, măcar parte din muncă va continua să fie de acasă.
Află mai multe despre:
- Psihiatrii din toată lumea se tem că urmează un tsunami de boli mintale după pandemie. Ce putem să facem
- 5 paşi simpli pentru a ne schimba rutina de viață pe perioada pandemiei (Ghid UBB)
- Cum ne pregătim de sărbători în pandemie: Fără stres, fără Covid
- Cum ne pregătim de vaccinarea împotriva Covid-19. Recomandări pentru populaţie şi pentru autorităţi de la specialiștii UBB