Dezbaterea privind vaccinarea obligatorie e departe de realitate

Dezbaterea privind vaccinarea obligatorie e departe de realitate

Nici n-a trecut mult de la prima vaccinare că unii clevetesc deja despre posibile privilegii pentru cei vaccinaţi. Fabian Schmidt consideră că asemenea teorii sunt total deplasate.

Campania de vaccinare abia a început în Germania. Şi deja a izbucnit între clevetitori, fie ei politicieni, economişti, ziarişti sau altceva, o aprinsă dezbatere legată de o societate cu două clase, pe cale de apariţie.

Este justificat şi just să li se permită unor oameni vaccinaţi lucruri care ne sunt interzise nouă, celor nevaccinaţi?

Mai mult decât atât: ne paşte oare o vaccinare forţată prin uşa din dos, fiindcă cei nevaccinaţi nu pot lua parte la viaţa socială?

ADVERTISING

Să ne calmăm!

Ne putem lipsi de această dezbatere măcar până în vara anului 2021 dacă privim realitatea obiectiv.

Prima femeie care a fost vaccinată în Germania este în vârstă de 101 ani. Ea demonstrează clar care sunt priorităţile strategiei de vaccinare.

Este vorba în primul rând de a-i proteja pe cei ameninţaţi în mod special de coronavirus. Persoane vârstnice care suferă şi de alte boli.

În acest sens, guvernul federal a stabilit să fie vaccinate mai întâi persoanele cu vârste peste 80 de ani, alături de medici şi de personalul medical din instituţiile cu risc ridicat de infectare.

Apoi urmează cei cu vârste de peste 70 de ani alături de alte grupe de risc.

ADVERTISING

În al treilea rând vor fi vaccinaţi cei cu vârste peste 60 de ani, poliţiştii şi alte corpuri profesionale expuse unui risc de infectare ridicat.

Chiar dacă totul se va desfăşura potrivit planului, majoritatea persoanelor mai tinere nu vor avea acces la o doză de vaccin înaintea verii viitoare.

Se vor duce nonagenarii să facă galerie pe stadion?

A discuta de pe acum despre posibile drepturi speciale pentru cei vaccinaţi, despre cât de drept ar fi asta în raport cu cei nevaccinaţi sau despre presiuni subtile asupra celor care se îndoiesc de oportunitatea vaccinării este cu totul deplasat.

Probabil că nu vor exista mulţi oameni cu vârste peste 70 de ani care să simtă o nevoie aparte să meargă la un festival de Heavy Metal pentru a se tăvăli în noroi, să se ducă cu cortul la cine ştie ce festival rock, să umple galeria meciurilor de fotbal din Bundesliga sau să ia cu asalt barurile din staţiunile montane după o zi de schiat.

ADVERTISING

Nici numărul bătrânilor şi bolnavilor vaccinaţi deja, care planifică iarăşi călătorii cu avionul, nu este suficient de mare pentru a convinge o companie aeriană sau alta să-şi reia zborurile regulate.

Pentru astfel de cazuri speciale soluţia reală rămâne o testare recentă de coronavirus cu rezultat negativ.

În locul acesteia, organizatorii de evenimente sau companiile aeriene ar putea accepta o adeverinţă de vaccinare, dar aceasta nu va putea fi şi nu va avea voie să fie premisa unică pentru participarea la viaţa publică.

Nimeni nu se poate lipsi de clienţi

Nici măcar compania aeriană australiană Quantas nu-şi va putea menţine mult timp hotărârea de a nu accepta în aeronavele sale decât pasageri vaccinaţi, din raţiuni pur economice.

Aceasta fiindcă într-un viitor previzibil nu există suficient de multe doze de vaccin.

În plus, nu este în interesul întreprinderilor să excludă clienţi, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt oricum mai rezervaţi în vreme de pandemie.

Nici restaurantele nu-şi pot permite să refuze clienţii fără certificat de vaccinare.

Nu vor insista nici pentru prezentarea  unui test actual de coronavirus, fiindcă acesta costă mai mult decât un şniţel şi o bere laolaltă.

Restaurantele nu pot decât să spere că atunci când numărul infectărilor va da iarăşi înapoi, li se va permite să-şi reia activitatea, în condiţiile de igieină care şi-au dovedit deja eficienţa înainte de lockdown.

În loc să ne enervăm şi să ne gândim la tot felul de ipoteze, una mai trăsnită decât alta, am face bine să tragem o gură de aer şi să ne relaxăm un pic.

Vom avea nevoie oricum de răbdare fiindcă normalitatea pe care ne-o dorim cu toţii nu se va reîntoarce prea curând.

Iar ce se va mai întâmpla din toamna viitoare încolo - asta rămâne de văzut.

Şi pentru a putea vedea asta, va trebui să respectăm în continuare măsurile de protecţie: spălatul pe mâini, păstrarea distanţei şi purtarea măştii. 

Fabian Schmidt, Deutsche Welle

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇