Am trecut de trei luni de război la granița României, primul război foarte accesibil – ca informații, imagini, discuții în familie, la școală – copiilor. Și părinții, și copiii, și profesorii se află într-o situație inedită, cu un război la ușă, după doi ani de pandemie. Cum gestionăm această situație?
Cel mai important este să înțelegem ce se întâmplă în mintea noastră
Peste trei luni de război, dramatic, la graniță, cu expunere vizuala masivă… lesne de înțeles că este dificil de procesat pentru oricine.
Cel mai important aspect este să înțelegem ce se întâmplă în mintea noastră.
Suntem martorii acestei atrocități neașteptate, după doi ani de pandemie (altă provocare), iar elementul cel mai important este faptul că este primul război cu acest impact, apropiere și mediatizare pe care multe dintre generațiile din prezent îl trăiesc.
Mulți am auzit poveștile bunicilor sau ale străbunicilor despre războiul timpurilor lor, cu toate acestea mulți am înregistrat aceste povești... la capitolul "povești". Drept urmare, noutatea este prima care solicită creierul nostru, urmată apoi de impactul emoțional dat de tragedie, impredictibilitate și vecinătate.
În tot acest context, este important să ne amintim că este caracteristic creierului să se obișnuiască cu un stimul, chiar dacă acesta este aversiv. Drept urmare, trăirile din primele săptămâni s-au mai diminuat pe măsură ce s-au adunat săptămânile.
Implicarea activă în activități zilnice, recreative, plăcute va crea premisele unei securizări (datoria noastră a celor neimplicați în război este să lucrăm, trăim, creștem).
Evităm expunerea la materiale vizuale
Expunerea fiecăruia dintre noi la informațiile despre război și toate cele aferente lui ar trebui să fie direct proporțională cu impactul acestora asupra noastră: cu cât mai reactivi la stimuli suntem, cu cât anxietatea noastră nativă este mai pronunțată, cu cât avem în preajmă oameni mai predispuși către panică, cu atât expunerea ar trebui să fie mai limitată.
Reactivitatea la stimulii vizuali este considerată a fi printre cele mai pregnante la nivelul creierului, drept urmare, atât pentru adulți cât și pentru copii expunerea la materiale vizuale (statice sau dinamice) se recomandă a fi evitată.
Pot fi însă persoane pentru care o carență informațională este per se o sursă de stres și anxietate, iar în acest caz poate fi utilă informarea moderată, în anumite momente ale zilei care nu afectează funcționalitatea persoanei și nici somnul, preferabil din surse scrise și cu evitarea materialelor video.
Cea mai simplă cale pentru a obține aceasta protecție este să nu deschidem televizorul pe canale care oferă aceste știri, Youtube-ul și nici alte surse similare.
Cum le vorbim copiilor despre război
Copiii mai mari, care au telefon sau pot accesa singuri aceste surse, ar trebui informați despre faptul că a vizualiza acest tip de materiale le aduce doar emoții negative, le răpește o parte din bucuria fiecărei zile, le poate strica somnul, precum și abilitățile de concentrare pe sarcinile zilnice.
Să ne amintim că practicile adulților vor fi și cele împrumutate de către copii, atât în ce privește consumul de știri despre război, cât și în ce privește modalitatea prin care aceștia își normalizează emoțiile aferente și modalitățile de protecție sau adaptative.
Mai ales pentru copii, recomandările vizează limitarea la maxim a expunerii la materiale vizuale, iar în ce privește informarea despre război, dat fiind faptul că ei pot afla din diferite surse, este util să le transmitem:
- informații corecte (da, există un război la granița României)
- informații care nu generează emoții intense (evitam informațiile despre numărul de decese, tortura, copii decedați sau ramași orfani)
- informaţii despre cauzalitate (uneori chiar și oamenii mari fac alegeri greșite, unele cu impact mai mare)
- informaţii care securizează: sunt foarte multe alte țări care oferă ajutor pentru cei afectați de război (pentru cei care au plecat în zone mai sigure sau pentru cei care și-au pierdut casa), precum și pentru negocierea păcii
- informaţii despre acele modalități prin care fiecare dintre noi poate oferi ajutor, deoarece uneori faptul că poți face ceva îți oferă un confort, stimulează emoții pozitive și concentrează atenția pe alte aspecte decât cele negative ale războiului.
Oamenii care se implică în activități de orice fel, menite să ajute alți oameni în suferință, pot avea un somn mai liniștit, un obiectiv de urmat (o misiune ne mobilizează resursele), o utilitate, o mulțumire, iar astfel devine mai greu să cadă pradă anxietății sau disperării.
Emoțiile sunt firești. Ce facem ca să ne regăsim echilibrul
Ca și concluzie reținem faptul că este important pentru copii să știe că emoțiile aferente unor schimbări la nivel de societate, cum ar fi pandemia sau războiul, sunt normale oricărei persoane și că sunt mai multe acțiuni care ne pot ajuta:
- urmarea activităților normale ale zilei (serviciu, școală, sporturi, hobbyuri)
- limitarea mesajelor sau informațiilor cu potențial anxiogen
- asigurarea că deși este aproape, războiul nu vizează țara noastră
- practicarea unor activități de relaxare sau autoreglare emoțională.
În anumite situații, accesarea unor specialiști în domeniul sănătății mintale poate fi necesară atunci când preocuparea pentru aceste subiecte devine zilnică, afectează funcționarea persoanei, când se asociază trăiri negative intense și recurente din zona anxios-depresivă, când somnul sau apetitul alimentar sunt perturbate în majoritatea zilelor, pe parcursul mai multor săptămâni.