Cadrele medicale care tratează pacienţi COVID-19 cer spor între 55% şi 85%

Cadrele medicale care tratează pacienţi COVID-19 cer spor între 55% şi 85%
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Federația Sanitas cere ca personalul sanitar care tratează pacienți cu COVID să primească un spor cuprins între 55% şi 85% pentru condiţii deosebit de periculoase. Totodată, solicită și emiterea unui ordin de declarare a epidemiei la nivel național.

La întâlnirea de marți, cu premierul Ludovic Orban și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, reprezentanții Sanitas au depus o listă cu solicitări. Pentru unele dintre ele li s-a promis rezolvare, pentru altele vor mai exista negocieri.

ADVERTISING

”Emiterea ordinului de declarare a epidemiei la nivel național. Acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase pentru combaterea epidemiei (55%-85%) pentru personalul medico-sanitar și auxiliar din unitățile sanitare, din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică, al Institutului Național de Sănătate Publică, care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a infecției cu SARS-CoV-2 și care tratează pacienți confirmați și suspecți COVID-19”, se arată în lista de solicitări.

Reprezentanții Sanitas mai cer adaptarea condițiilor de muncă la situația epidemiologică actuală și identificarea unor soluții pentru corectarea și punerea în aplicare a legislației privind drepturile de natura salarială pentru personalul din sistemul sanitar.

ADVERTISING

O altă solicitare este asigurarea finanțării voucherelor de vacanță aferente anului 2020 pentru tot personalul din sistemul sanitar și acordarea stimulentului de risc pentru toți salariații din sănătate aflați în activitate pe perioada stării de urgență și a stării de alertă.

Ce le-a promis Ludovic Orban

După întâlnirea cu Sanitas, Ludovic Orban a spus, referitor la sporul de risc, că managementul instituțiilor sanitare trebuie să decidă care sunt medicii care au interacționat cu pacienții COVID.

ADVERTISING

”La sporurile de risc, nu există altă entitate decât managementul unei instituții sanitare care să decidă ce angajați au interacționat cu pacienți COVID sau suspecți confirmați ulterior.

A existat o discuție și legată de limitarea sporurilor, noi susținem un amendament prin care să se permită creșterea procentului pe care se acordă. Pentru medicii de la ATI sporul pentru detașare va fi suplimentar față de sporul primit deja pentru ATI. Am convenit să creștem și salariile pentru DSP-uri”, a explicat Orban.

Totodată, premierul a anunțat că s-a discutat și despre reducerea programului de lucru pentru personalul medical nevoit să poarte combinezoane.

”Lucrul în echipament ar putea fi limitat la 3 ore consecutive. Am discutat pentru limitarea la 3 ore a programului de lucru a personalului îmbrăcat în costume de protecție. Asta nu înseamnă că lucrează 3 ore pe zi. După 3 ore face pauză, apoi revine în echipament”, a explicat Ludovic Orban.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇