De peste un an, cel mai numeros partid din România este decapitat. Căci numai cap nu poți numi obiectul aflat pe umerii Vioricăi Dăncilă, ceva ce pare a fi mai mult coafură, decât înțelepciune, și cu atât mai puțin cel de pe umerii lui Ciolacu, care nu pare nimic.
Prima mișcare a Vioricăi, când rămăsese gol scaunul lui „Daddy”, a fost să facă urgent un congres, ca să bată fierul cât este cald. Și l-a făcut. Primul gând al lui Ciolacu, atunci când a zvârlit-o pe „tanti” din scaun, a fost tot un congres. Dar nu l-a făcut.
De multe poate fi acuzat domnul Ciolacu, dar nu de faptul că ar fi un tip hotărât. A oscilat. Mai întâi, că nu e bine în pripă, apoi, că nu se cade înainte de Crăciun, că ianuarie este o lună nepotrivită și l-a fixat în februarie, apoi în martie, fără să știe că, între timp, își va demara și pandemia calendarul ei.
La barza chioară, îi face Dumnezeu cuib: un motiv perfect pentru a amâna congresul sine die și a perpetua interimatul. Și ce frumoasă este viața de interimar! D-aia zice și francezul: „Il n'y a que le provisoire qui dure”, adică „nimic nu este mai de durată decât provizoratul”.
Cu sula-n coaste
Mă îndoiesc că liderul intermar ar fi stabilit de bună voie ziua de 22 august pentru congres. Cel puțin aparențele spun că, pe de o parte, i-au pus sula-n coaste liderașii mai mici, iar pe de altă parte, un pericol cât roata carului îl poate aștepta imediat după alegerile locale.
Acei liderași mai mici, de care vorbeam, sunt speriați (aș zice pe bună dreptate) că nu e bine pentru partid să înfrunte alegerile fără comandant suprem. Cu atât mai mult cu cât un succes în alegeri nu se prea întrezărește, iar un nou eșec, după cele două de anul trecut, ar putea da semnalul de pulverizare a organizației decapitate.
Pericolul cât roata carului nu este însă pierderea alegerilor pe plan național, cât pierderea lor în Capitală. E drept că doamna Firea va fi destul de abilă ca să nu râvnească la mai mult, dacă va avea norocul să rămână primar general. Dar, dacă se pomenește fără job, atunci nu va avea încotro și va trebui să jinduiasca în sus. Asta ar spulbera visul de aur al bietului Ciolacu.
Cotele la pariuri pentru candidații la Primăria Capitalei
Trebuie să recunoaștem că Gabriela Firea este pe departe cea mai marcantă figură, din tot ce are partidul mai de soi. Dar dacă se va ține congresul înainte de locale, validându-se totodată și liderul suprem, atunci drumul spre vârf al Gabrielei Firea ar deveni aproape o misiune imposibilă.
Actualul interimar simte deci că se află în ceasul al doisprezecelea. Congresul trebuie ținut musai, iar șefia trebuie câștigată obligatoriu. Dacă, pe urmă, Gabriela Firea va pierde primăria și își va căuta rostul la partid, domnul Ciolacu o va trata cu respectul cuvenit și o va ține „în echipă”, altături de Paul Stănescu și alții. C’est la vie!
Cine are și cine n-are interes să țină congresul la data fixată, 22 august?
Nu cred că românului de rând, speriat de pandemie și îngrijorat de tot ce se vede în economie, îi arde prea mult de pesediști, de congresul lor și de data când îl vor ține.
Partidul, însă, trepidează. Liderii au insomnii și așteaptă congresul cu toții, inclusiv nehotărâtul Ciolacu, dar exclusiv problematica Firea, pentru motivele explicate mai sus. Pandemia, deși astăzi pare mai amenințătoare și mai periculoasă decât părea în februarie sau martie, nu-i mai sperie pe debusolații din PSD care simt cuțitul ajuns la os.
Pentru domnul Ciolacu, problema se pune aproape hamletian: a fi sau a nu fi. Prevăd că, dacă mâine ar scăpa din mână scaunul de care se ține cu unghiile, poimâine colegii își vor aminti de el cam cum își amintesc astăzi de aplaudata Dăncilă, de ovaționatul Dragnea sau de omagiatul Ponta.
Ciudată chestie: deși a anunțat din partea CEx că data congresului este stabilită pentru 22 august, același domn Ciolacu mormăie printre dinți în fața televizorului: „Am trimis la domnul Raed Arafat o solicitare pentru a vedea în ce condiții poate fi organizat congresul. Vom vedea dacă poate fi organizat congresul pe 22 august”.
Adică CEx s-a adunat, a stabilit, dar n-a hotărât nimic. A descoperit că trebuia s-l întrebe mai întâi pe Arafat și aia apoi să se întrunească! Hai, că-mi vine să râd: când s-a mai întâmplat în istoria PSD (fost PSDR, PDSR, FDSR, FSN) ca soarta partidului și a liderului său să depindă de ce va spune un tehnocrat din guvernul adversarului?
Ferice de doamna Firea! Cu flerul ei de jurnalist răspopit simte că președintele interimar își torpilază propriul congres, ceea ce îi convine. Asta îi dă curaj să lupte în continuare, până la ultima suflare, în războiul pentru primărie, devenit tot mai critic după ce tabăra adversă și-a stabilit un candidat unic, iar tabără prietenă pare hotărâtă să-i ciupească din voturi, pentru candidatul încă neanunțat al periculosului binom Ponta-Negoiță.
Ce șanse are actualul interimar?
Dacă te uiți la el, dacă-l asculți cum vorbește și dacă înțelegi cum gândește, ai zice că domnul Ciolacu n-are nicio șansă. Dar, atenție, șanse nu-i dădeam nici Vioricăi. Nici de Dragnea nu eram siguri la timpul său. S-au fofilat însă amândoi, tiptil-tiptil, până sus de tot.
În opinia mea, actualul interimar aplică tot ce a învățat de la Dragnea. Parcă-l văd candidat unic. Fără concurență. Teodorovici, cel mai de temut adversar care s-a anunțat recent, nu lasă impresia că vorbește serios.
Nu tot el se oferea anul trecut s-o concureze pe Dăncilă și s-o învingă? După o partidă de ping pong și o plimbare cu bicicleta, s-a întors însă cu 180 de grade și ne-am pomenit cu el, declarând că se retrage în favoarea Vioricăi, întrucât altul mai bun ca ea nu există în toată România.
Ce l-ar costa să revină și acuma, cu explicația că altul, mai genial decât Ciolacu, nu există pe niciun meridian al lumii?
Nici Firea nu e amenințătoare pentru el, atâta vreme cât încă mai visează al doilea mandat în Capitală, iar un eventual concurent din puternicul grup clujean tocmai a fost anihilat chiar de domnul Ciolacu, prin promisiunea dată lui Vasile Dâncu că va fi mâna lui dreaptă, după congres.
Am senzația că liderul partidului de stânga își pregătește în viitor patru mâini drepte: Stănescu, Firea, Dâncu și Grindeanu. Fiecăruia îi promite să-l facă prieten mâine, evident pentru ca nu cumva să-l aibă concurent astăzi.
Pot reforma partidul chiar cei care l-au prăbușit?
Oricât de optimist ai fi, nu-ți poți închipui că Ciolacu ar fi capabil de schimbări radicale sau măcar că ar avea intenția să le facă. Patru motive mă duc la această credință:
- Nu se observă alt obiectiv la noul congres decât reciclarea vechilor obiective, ale altor patru congrese anterioare: două de anul trecut care susțineau pretențiile Dăncilei prin aplauze, și două anterioare, care aprobau aspirațiile lui Dragnea prin ovații. Ce altceva am putea aștepta de la cel de al cincilea, decât aclamații online sau osanale prin corespondență?
- Niciunul din congresele anterioare n-a pus în dezbatere principii ideologice ale social-democrației sau probleme doctrinare, de care s-a îndepărtat partidul. Pun pariu că Marcel Ciolacu nici nu știe ce-s alea, darmite să le dezbată!
- Corupția, abuzul de putere, încercarea de a-și subordona justiția, atacarea statului de drept, adică principalele pietre de moară care au decredibizat organizația în fața propriului său electorat, nu figurează în agenda congresului. Cum cred liderii că vor redresa partidul, neavând curajul să se atingă de cauzele care l-au ruinat?
- Ciolacu, Firea, Stănescu, Dâncu, Grindeanu. Lipsește Dragnea, care acum este ocupat cu altceva, și Dăncilă care n-a fost niciodată ocupată cu nimic. Numai un naiv își poate închipui că revigorarea partidului o pot face aceeași oameni care au pus umărul la prăbușirea lui.
Pleacă ai noștri, vin ai noștri, trăiască ai noștri!
Ciolacu în locul Dăncilei, Dăncila în locul lui Dragnea, Dragnea în locul lui Ponta, toți îmi amintesc, păstrând proporțiile, de ironia fină a unui cunoscut aforism istoric: „Le roi est mort, vive le roi!”.
Folosită pentru prima oară în 1498 la funeraliile regelui Carol al VIII-lea al Franței, sintagma sugera că, prin decesul regelui, nu a apărut un vid de putere, întrucât succesorul ereditar tocmai i-a luat locul. Astăzi, expresia și-a extins mesajul, dar păstreză ironia și observă că, schimbânu-se conducătorii, metehnele lor se păstrează adesea aceleași.
Mutatis mutandis, nu văd în agenda congresului PSD decât același lucru, rostit pe românește: a plecat Dăncilă și a venit Ciolacu. Trăiască ai noștri!