Un proiect-pilot în domeniul migrației va fi implementat în România, cu ajutorul UE

Un proiect-pilot în domeniul migrației va fi implementat în România, cu ajutorul UE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un proiect-pilot în domeniul migrației va fi implementat în România cu sprijinul UE. O scrisoare de intenție în acest sens a fost semnată vineri de ministrul de Interne Lucian Bode și de comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson.

Proiectul pilot prevede implementarea de către România a mai multor instrumente în domeniul azilului, returnărilor, managementului frontierelor și cooperării internaționale, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Interne.

Proiectul-pilot va fi implementat cu sprijin operațional, tehnic și financiar din partea Comisiei Europene și al agențiilor cheie din UE pentru afaceri interne (EUAA, Europol și Frontex).

ADVERTISING

România a fost aleasă pentru că are o poziție geografică strategică, la granița cu Serbia, Ucraina și Moldova, și joacă un rol cheie în securizarea frontierei externe comune, contribuind efectiv la gestionarea migrației și asigurarea unui nivel ridicat de securitate.

„Vreau să mulțumesc călduros României pentru că a acceptat să prezinte la nivel european cele mai bune practici privind procedurile rapide de azil și returnare, bazându-se pe bunele practici și pe cooperarea solidă cu țările vecine.

Prin acest proiect pilot, România aduce o contribuție extrem de valoroasă la efortul european comun de a gestiona provocările migrației într-un mod eficient, comun și unit. Comisia va oferi sprijin deplin”, a declarat comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson.

ADVERTISING

"Autorităţile noastre vor avea şansa de a arăta partenerilor europeni modul în care bunele practici româneşti în aceste domenii pot fi implementate la scară largă. Acest proiect este rezultatul concret al angajamentului pe care ţara noastră l-a luat în ceea ce priveşte soluţionarea în mod durabil a migraţiei", a spus și premierul Nicolae Ciucă, într-o postare pe pagina sa de facebook.

Reamintim că Austria şi Olanda s-au opus în decembrie aderării Bulgariei la Schengen, în timp ce în cazul României, numai Austria a obiectat, însă cele două ţări sunt tratate la pachet. Principala obiecție a cancelarului Karl Nehammer a fost legată de problema nerezolvată a migrației.

ADVERTISING

Nehammer a acuzat Comisia Europeană, care nu doreşte să finanţeze garduri la frontiere, că are o "abordare ideologică" a problemei. "Aceasta nu este o chestiune ideologică, ci una pragmatică", a spus Nehammer. "Trebuie să fii flexibil şi creativ. De asemenea, este necesară finanţarea echipamentelor tehnice, a personalului şi a dronelor. Este esenţial ca ţări precum Bulgaria şi România să primească sprijin. Un gard care nu este monitorizat nu este o barieră", este punctul de vedere al cancelarului austriac.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇