Deși portofoliul obținut de România este slab din punct de vedere al puterii de influență, el are totuși o mai mare vizibilitate datorită funcției de vicepreședinte.
Este opinia expertului în drept european Alin Orgoan, care analizează ce a obținut România în viitoarea componență a Comisiei Europene.
România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, a anunțat marți Ursula von der Leyen. Este pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană când România a obținut această poziție.
Vedem ce a obținut România, un post de vicepreședinte executiv. Înseamnă o poziție de forță?
În primul rând, înseamnă mai mult decât a obținut România în trecut și este mai bine decât ceea ce era vehiculat în presă, anume portofoliul pe locuințe.
Este primul post de vicepreședinte executiv de la aderare încoace. Desigur, această poziție vine în urma negocierilor între grupurile politice, Ursula von der Leyen și statele membre. Totodată, cred că Ursula von der Leyen a dorit să transmită un mesaj, în ciuda faptului că nu a atins paritatea de gen dorită; a ales să pună mai multe femei în posturi de vicepreședinte pentru a contrabalansa acest lucru. De asemenea, a dorit ca funcțiile să fie distribuite echitabil din punct de vedere geografic, între nord și sud, est și vest.
Cred că este un succes, mai ales având în vedere că săptămânile trecute se discuta pentru România despre un portofoliu gol. Funcția de vicepreședinte negociată poate fi privită astfel ca un succes pentru România.
Referitor la partea a doua a întrebării – dacă această poziție este una de forță – intervin mai multe elemente, care țin de natura atribuțiilor funcției și de personalitatea comisarului. Atribuțiile României se concentrează pe domeniul social și pe competențele legate de locurile de muncă.
Aceasta nu este o poziție de forță, deoarece Uniunea nu are prea multe competențe în acest domeniu; intervine prin programe mici și fonduri europene, încercând să sprijine statele să îmbunătățească anumite aspecte. Deși portofoliul este slab din punct de vedere al puterii de influență, el are totuși o mai mare vizibilitate datorită funcției de vicepreședinte.
Consider că este binevenită această poziție de vizibilitate. Suntem a șasea țară ca populație din Uniunea Europeană și trebuie să ne comportăm ca atare.
Trebuie să avem mai multă influență și să ne poziționăm pe funcții care au un impact direct asupra traiului românilor și asupra economiei românești. Poate că, în acest moment, nu am avut candidați pregătiți pentru portofolii economice, industriale, legate de tranziția verde sau digitalizare, la nivel european, însă am fi putut lupta pentru afaceri interne sau pentru portofoliul aderării la spațiul Schengen.
România ar putea câștiga miliarde de euro în cinci ani, dacă ar face parte din Schengen. Am fi avut o influență mai mare dacă am fi avut un comisar pe acest portofoliu. Știți cine a obținut acest portofoliu? Austria.
Portofoliul include și educația. Ce înseamnă asta la nivel de competențe și influență?
În contextul actualelor priorități ale UE, acest portofoliu nu este unul major. Dimpotrivă, este unul mai puțin influent.
Educația este o competență națională. Uniunea Europeană nu poate legifera programele școlare, nu poate stabili salariile profesorilor și nu poate interveni direct în sistemele de educație naționale, însă poate sprijini financiar și poate facilita recunoașterea studiilor în străinătate.
Pe scurt, Uniunea Europeană nu poate veni să rezolve problemele din sistemele noastre educaționale.
Fiecare țară este responsabilă de propriul sistem. Uniunea Europeană nu are competențe exclusive sau partajate în domeniul educației.
Intervenția sa este marginală și se realizează doar prin programe sau fonduri europene, cum ar fi Erasmus+, European Corps of Solidarity, proiecte pilot sau inițiative naționale finanțate de Uniunea Europeană.
Pentru studenții din România care și-ar dori să studieze în străinătate, dar nu au bani destui, doamna Mînzatu ar putea să crească toate bursele pentru studenți în viitorul buget al Erasmus din UE. Poate să aleagă mai puține burse, dar mai bine plătite. Aceasta ar fi, să zic, una dintre puterile mai concrete. De la 500 de euro pe lună, să meargă bursa spre 1.000 de euro, pentru a acoperi cazarea și viața la studii în străinătate.