Chiar și cu o ușoară întârziere, Donald Tusk va ajunge să conducă guvernul polonez și e de așteptat să reorienteze țara spre UE, unde dezbaterea privind migrația e problema majoră, despre care însă politicienii români nu au nimic de spus.
Au de spus însă despre Schengen, o temă încă de mestecat politic, deși spațiul Schengen e tot mai blocat.
L-am invitat pe profesorul de științe politice Andrei Țăranu la un dialog despre victoria lui Donald Tusk în Polonia și ce urmează. Și dacă România nu a avut un Havel, un Tusk poate fi găsit?
Am văzut cu toții că alegerile din Polonia au fost primite cu entuziasm. Se schimbă garnitura. Donald Tusk a reușit să coaguleze o coaliție în jurul lui. Totuși, președintele a decis să încredințeze formarea guvernului actualului premier. Care e miza? Cum interpretați asta? Constituția nu-l obligă.
Constituția nu-l obliga să facă o nominalizare din partea PiS, dar a mers pe formula partidul care a luat cele mai multe voturi are prima șansă. Nu înseamnă că Morawiecki mai rămâne la conducere prea multă vreme. Dar va fi o întârziere; totuși, pentru că știm că nu a reușit să coaguleze o majoritate, probabil prin februarie, dacă lucrările se vor mișca normal, Tusk va deveni premier.
Există o miză în această întârziere și o miză, să spunem așa, pragmatică, să pregătească instituțiile pentru tranziție?
Nu cred. Miza pragmatică e ca Morawiecki să continue politicile pe care le-a început și în special cele legate de Uniunea Europeană, mai exact cele care sunt legate de această problemă a migrației. După cum ați văzut, Germania, Slovacia au introdus controale la frontiera cu Polonia, acum din Polonia se pun controale la frontiera cu aceste țări europene, pentru a limita migrația. E clar că în ceea ce privește Germania, cei mai dezavantajați sunt refugiații din Ucraina. Până la Consiliul de iarnă al Uniunii Europene, să tranșeze și să reușească să facă o majoritate cu doamna Meloni în ceea ce se numește grupul conservatorilor și reformiștilor europeni, astfel încât dacă nu să blocheze negocierile care au fost la summit-urile anterioare privind migrația, măcar să o realizeze în măsura în care doresc ei, adică problema asta să devină o problemă națională și nu o problemă europeană.
Asta este încercarea tuturor țărilor din mișcările astea conservator-identitare, cum se numesc cele două grupuri, vor să scape de controlul european, de ceea ce s-ar numi cotele europene de migranți și să își gestioneze cum vor sau, mai exact, cum nu vor problema drepturilor omului.
Pentru că asta este problema migrației, problema drepturilor omului.
Am văzut că Ungaria chiar accelerează un pic lucrurile acestea, săptămâna aceasta va fi propusă o lege a suveranității practice. În ceea ce privește Polonia, însă, un guvern condus de de Donald Tusk va modifica raportarea la migrație și va modifica radical și din prima relația cu Uniunea Europeană? Pentru că vin localele în Polonia în primăvară și apoi europenele.
Da, și peste doi ani vor fi și alegeri prezidențiale, Platforma Civică se uită cu foarte mare atenție, pentru că probabil Donald Tusk dorește să-și încheie cariera în calitate de președinte al Poloniei. Discuția legată de migrație este un subiect foarte sensibil în Polonia, pentru că, deși ei au refuzat migrația dinspre Orient, nu au avut ce face și a trebuit să accepte aproape două milioane de ucraineni. Un prim million exista înainte de război, al doilea milion vine odată cu declanșarea războiului, iar subiectul ăsta a fost foarte inflamat, ținut la cald de cei de la PiS și continuă să fie un subiect destul de sensibil pentru o parte din populația poloneză, în special cea din orașele mici, medii, chiar și în mediul rural.
La fel ca în România, există o lipsă de forță de muncă, dar ei se gândeau că vor suplini cu refugiați din Ucraina, numai că având statutul de refugiați, cum știți foarte bine, ei nu pot să lucreze și atunci situația rămâne foarte neclară.
Ceea ce ar dori și italienii, și polonezii este ca refugiații să poată fi folosiți ca forță de muncă în țările gazdă, pe salarii multi mai mici.
Înainte de alegeri, a izbucnit acest nou război din Orientul Apropiat. A influențat în vreun fel alegerile?
Nu cred. Societatea poloneză a avut, istoric, destul de multe probleme cu antisemitismul. Problemele interne au avut o interferență mult mai mare.
În Polonia, spre deosebire chiar și de București, nu au existat manifestații pentru unii sau pentru alții. Subiectul este tratat cu un fel de condescendență. Au fost discuții și mult mai mari probleme legate de războiul din Ucraina și de felul în care continuă să existe o hemoragie de refugiați și de faptul că, odată puse aceste controale la frontieră între Germania și Slovacia, practic unii ucraineni sunt blocați în Polonia.
Și noi suntem blocați în continuare în Schengen. Și totuși politicienii români încă încearcă să reîncălzească această temă a Schengen, în condițiile în care Schengen practic nu prea mai există sau există simbolic odată cu aceste controale.
Suspendări ale Schengen au existat multe în istorie. Pentru politicienii români, Schengen o să continue să fie o masă, o chestie de mâncat, chiar dacă cei mai mulți dintre ei sunt sceptici, ca președintele Iohannis, că mai putem intra cel puțin până în 2025 în spațiul Schengen.
Iar dacă vom intra în acest spațiu Schengen, și aici și polonezii, și italienii au această întrebare care e serioasă: spațiul Schengen mai poate funcționa așa? Adică aici avem de-a face cu niște ipocrizii mari, sunt țări care sunt invadate.
Uitați-vă la Suedia, în momentul ăsta e, pur și simplu, radicalizată împotriva migranților, după tot felul de războiaie interne, cu traficanți de droguri veniți din Orientul Apropiat, teama că pot să apară atentate, toate astea au condus ca partidul adevăraților suedezi, Partidul Democrat, partidul illiberal suedez să ajungă al doilea în preferințele suedezilor.
Aici ar trebui să existe o discuție foarte serioasă și, din punctul meu de vedere, ar fi bine dacă ar exista înainte de alegerile europene și nu după, când foarte probabil multe din partidele astea suveraniste vor accede și mai puternic în Parlamentul European și subiectul se va inflama și mai puternic. Dar o discuție ar trebui să aibă loc și politicienii români nu participă deloc la acest subiect, care este un subiect european prin excelență.
Nu participă, pentru că, așa cum ați spus deseori, aproape în fiecare partid român găsim așa o facțiune populistă, cu tentă iliberală.
Facțiune foarte puternică, să fim sinceri. În această desprindere dacă vreți de Uniunea Europeană și de problemele europene, o bună parte din vină o poartă presa, care se leagă doar de subiectele foarte cotidiene și foarte rar într-o manieră serioasă de o temă lungă.
Nu e prima dată, e tradiționala noastră neparticipare la dezbaterile de idei vestice, mai ales că sunt alegeri în mai multe locuri. Sunt alegeri importante și în Olanda.
Sunt alegeri anticipate, dar acolo domnul Rutte vrea să schimbe majoritatea, pentru că șansele ca domnia sa să ajungă din nou prim-ministru sunt foarte mari și să-și întărească poziția și probabil va reuși, după cum am văzut ultimele sondaje. Nu e același lucru cu ceea ce s-a întâmplat după alegerile anticipate din Slovacia, pierdute de cel care le forţase.
Am mai văzut exemplul acesta al liderilor, să zicem așa, de factură liberală, care câștigă alegerile și reușesc să îndepărteze un regim iliberal. S-a întâmplat și în Israel. Cu toate acestea, după o perioadă, acei lideri autocrați, iliberali, populiști se întorc. Credeți că în Polonia rezultatul poate fi întors?
Polonia e mai complicată. Nu cred că va fi atât de simplu să spui acum, imediat după alegeri, care va fi soarta PiS. Kaczyński este bătrân, nu mai este ascultat de aproape nimeni. Are în continuare importanța lui simbolică în PiS și în Polonia, dar nu mai poate să țină partidul în mână. Probabil că niște lideri cu Morawiecki și Duda și-ar dori președinția și atunci s-ar putea ca iliberalismul PiS să scadă.
Dar, pe de altă parte, s-ar putea să nu mai scoată niciodată rezultatele pe care le aveau. E foarte greu să spui acum ce se va întâmpla cu PiS, fie se va radicaliza, pentru a păstra electoratul, fie va încerca să devină european și atunci să-I piardă o parte din electorat.
Întotdeauna problemele economice sunt pământ fertil pentru aceste partide suveraniste, radicale.
Mulți ani de zile, știți, după Revoluție ne-am plâns mereu că n-am avut un Havel al nostru, un Tusk găsim în opoziție?
Nu, nu avem un Tusk. Dar este vina exclusiv a noastră, a societății românești, societatea își alege liderii, nu sunt impuși de undeva de sus. Or, aproape toatele elitele din anii 2000 au fost refuzate de societate și atunci nu ai cum să ai un Tusk, de unde să-l scoți?