Mesajele dintre șefa Comisiei Europene și șeful Pfizer nu sunt publice, deși vizează contracte de miliarde

Mesajele dintre șefa Comisiei Europene și șeful Pfizer nu sunt publice, deși vizează contracte de miliarde
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mesajele text schimbate de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu șeful companiei Pfizer, în care e vorba de contracte de miliarde de euro pentru vaccinuri, nu sunt publice, în baza unui regulament învechit, dar ar trebui puse imediat la dispoziția publicului, susțin mai mulți europarlamentari și activiști europeni.

Cererea vine după ce comisarul european Věra Jourová a declarat că mesajele text nu intră în domeniul de aplicare al normelor UE de transparență privind accesul la documente, notează EU Observer.

„Din cauza naturii lor scurte și efemere, mesajele text și instantanee nu sunt menite să conțină informații importante legate de politicile, activitățile și deciziile comisiei”, a spus Jourová într-un răspuns scris către europarlamentarul liberal olandez Sophie in 't Veld.

ADVERTISING

„Prin urmare, nici nu se califică drept document care face obiectul politicii comisiei de păstrare a înregistrărilor și nici nu intră în domeniul de aplicare al reglementărilor privind accesul la documente”, a adăugat ea.

Legea privind accesul la documentele Comisiei a devenit un subiect fierbinte la Bruxelles, în principal pentru că regulamentul din 2001 este considerat depășit, dar încercările anterioare de a-l actualiza nu au dus nicăieri.

În noiembrie, revista germană Der Spiegel scria că la Comisia Europeană nu se arhivează mesajele de pe WhatsApp, iar mii de mesaje text sunt șterse în fiecare lună.

ADVERTISING

New York Times a dezvăluit anterior că von der Leyen și Albert Bourla, CEO al Pfizer, au făcut schimb de mesaje și încearcă de luni de zile să bată palma pentru 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19.

Lipsa de transparență din jurul acestor comunicări a declanșat furie și indignare în rândul deputaților europeni și al organizațiilor societății civile, care au criticat executivul UE, pentru că se acoperă cu un regulament perimat, pentru a interzice accesul liber la informații de interes public.

Comisia Europeană a încheiat contracte de miliarde de euro cu Pfizer… Avem dreptul să știm ce a discutat președintele comisiei cu șeful Pfizer”, a declarat europarlamentarul Kathleen Van Brempt, de la grupul Socialiștilor și Democraților.

ADVERTISING

Ea susține că mesajele text dintre von der Leyen și Bourla „aparțin domeniului public”.

Europarlamentarul liberal Martin Hojsik a întrebat pe Twitter care ar fi limita numărului de cuvinte care determină dacă un mesaj intră sub incidența regulilor de transparență.

La rândul ei, Alice Stollmeyer, director executiv al organizației Defend Democracy, a subliniat că executivul UE ar trebui să conducă prin exemplul personal, atunci când vine vorba de transparență.

„Transparența este o condiție-cheie pentru responsabilitate, care este esențială pentru o democrație sănătoasă”, a scris ea pe Twitter.

În septembrie, ombudsmanul UE Emily O'Reilly a deschis o anchetă cu privire la refuzul de a acorda jurnaliştilor acces la mesajele text dintre comisia UE şi Pfizer, iar acum evaluează următorii paşi.

Autoritatea de supraveghere a cerut anterior instituțiilor UE să actualizeze regulile de acces la documente, pentru a include forme moderne de comunicare, cum ar fi mesageria instantanee.

Până acum, CE a refuzat să clarifice public dacă mesajele au fost șterse sau nu.

Von der Leyen s-a confruntat cu un scandal similar și la sfârșitul anului 2019, când și-a șters mesajele din telefoanele mobile oficiale, pe care le folosea ca ministru al Apărării în Germania.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇