Maia Sandu anunţă că de azi corupții vor rămâne mai repede fără averile furate

Maia Sandu anunţă că de azi corupții vor rămâne mai repede fără averile furate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, salută hotărârea Curții Constituționale prin care este admisă o procedură simplificată a confiscării averii nejustificate.

Hotărârea a fost adoptată în data de 10 martie 2022, dar a fost făcută publică astăzi.

Maia Sandu subliniază că, de acum înainte, sistemul de justiție din R.Moldova ”are toate instrumentele necesare pentru a-i penaliza pe cei care s-au îmbogățit din activități ilegale”.

”De acum încolo, confiscarea averii poate avea loc inclusiv dacă persoana în raport cu care există suspiciuni că deține averi ilicite nu va putea justifica proveniența legală a bunurilor. Curtea Constituțională a stabilit că acest lucru este posibil în cadrul actualelor prevederi ale Constituției, nefiind necesară modificarea Legii Supreme.

ADVERTISING

CC a confirmat, astfel, alinierea sistemului constituțional național la standardele europene privind combaterea corupției mari, a spălării banilor și a îmbogățirii ilicite. Sistemul de justiție nu mai poate da vina pe obstacolele legislative și este obligat să demonstreze rezultate reale în confiscarea averilor agonisite ilegal”, se mai arată într-un comunicat de presă transmis Spotmedia.ro.

De astăzi, sistemul de justiție are toate instrumentele necesare pentru a-i penaliza pe cei care s-au îmbogățit din...

Publicată de Maia Sandu pe Marţi, 15 martie 2022

Jurnaliștii de la Europa Liberă scriu că, potrivit practicii de până acum, demnitarilor li se puteau confisca bunuri doar dacă exista o decizie judiciară care demonstra proveniența ilicită a acestor bunuri, de exemplu, din acte de corupție demonstrate în justiție.

ADVERTISING

56 de deputați ai majorității parlamentare s-au adresat Curții Constituționale, cerând permisiunea să modifice Constituția pentru a ușura confiscarea acestor averi, însă CC a găsit o altă soluție care să servească aceluiași scop, pe care a publicat-o azi.

„Măsura confiscării poate fi aplicată nu doar în cazul produselor directe ale unei infracțiuni, ci și în cazul bunurilor, inclusiv al oricărui venit sau beneficii indirecte, obținute prin convertirea ori transformarea produselor directe ale infracțiunii sau prin amestecul acestora cu alte bunuri, eventual legale”, a explicat marți într-o conferință de presă Domnica Manole, președintele CC, precizând că revizuirea a fost posibilă în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pe care Curtea de la Chișinău și-ar fi bazat în mare parte hotărârea curentă, relatează Europa Liberă.

ADVERTISING

În urmă cu o lună, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a trimis în Parlament un proiect de lege care urma să facă posibilă confiscarea extinsă a averilor acumulate prin acte de corupţie, iar în aceeași dimineață au fost făcute mai multe percheziții la foști parlamentari, patru dintre ei fiind reținuți.

C.B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇