Kamala Harris își continuă campania-fulger: Câștigă teren în statele-cheie și a lansat primul clip cu melodia "Freedom" (Video)

Kamala Harris își continuă campania-fulger: Câștigă teren în statele-cheie și a lansat primul clip cu melodia "Freedom" (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Kamala Harris a mers în campanie joi la cel mai mare sindicat al profesorilor din SUA, promiţând o „luptă pentru viitor”, în timp ce noi sondaje de opinie arată că a reuşit să reducă din decalajul faţă de rivalul republican Donald Trump în statele extrem de disputate, care probabil vor decide rezultatul alegerilor din noiembrie.

Ascensiunea rapidă a lui Harris a zguduit o cursă electorală care stagna. Acum, mai multe sondaje arată că ea reuşeşte să reducă avantajul fostului preşedinte Trump, relatează Reuters.

Într-un discurs ţinut la Houston, în faţa Federaţiei Americane a Profesorilor, Kamala Harris s-a concentrat pe politica economică şi drepturile angajaţilor, prezentând planuri pentru asistenţă medicală şi îngrijire a copiilor, la preţuri accesibile, dar şi criticându-i pe republicani pentru că au blocat limitarea folosirii armelor de foc.

ADVERTISING

Kamala Harris a denunţat în faţa profesorilor din Texas agenda "retrogradă" a lui Donald Trump "şi a aliaţilor săi extremişti".

Kamala-Harris-1
Foto: Facebook/Kamala Harris

"Donald Trump şi aliaţii săi extremişti vor să întoarcă naţiunea noastră la politici economice eşuate", a declarat ea.

"Lupta noastră este o luptă pentru viitor", a spus Harris unei mulţimi de aproximativ 3.500 de persoane. "Suntem într-o luptă pentru libertăţile noastre fundamentale. Şi liderilor din această sală le spun: Să-i dăm drumul", a îndemnat Harris.

Un nou sondaj care indică o cursă strânsă

O serie de sondaje efectuate după ce Biden şi-a încheiat candidatura pentru realegere duminică, inclusiv unul realizat de Reuters/Ipsos, arată că Harris şi Trump încep competiţia directă pe picior de egalitate, pregătind terenul pentru o campanie dramatică în următoarele trei luni şi jumătate.

Un sondaj naţional New York Times/Siena College publicat joi a arătat că Harris a redus avansul considerabil al lui Trump.

ADVERTISING

Trump o devansează pe Harris cu 48% la 46% în rândul alegătorilor înregistraţi, faţă de 49% la 41% la începutul lunii iulie, după prestaţia dezastruoasă a lui Biden la dezbatere.

În timp ce sondajele la nivel naţional oferă semnale importante privind sprijinul american pentru candidaţii politici, câteva state-cheie înclină de obicei balanţa în Colegiul Electoral al SUA, care decide în cele din urmă cine câştigă alegerile prezidenţiale.

Harris a primit, de asemenea, veşti bune pe acest front, deoarece Emerson College/The Hill a publicat un sondaj care arată că ea a început să reducă din diferenţa faţă de Trump în cinci state critice: Arizona, Georgia, Michigan, Pennsylvania şi Wisconsin. Potrivit sondajului, Trump conduce în continuare în toate statele, cu excepţia Wisconsinului, unde sunt la egalitate.

Împreună, sondajele sugerează că, în timp ce Trump păstrează un avantaj strâns, el nu a înregistrat, în urma Convenţiei Naţionale Republicane de săptămâna trecută, acea creştere a sprijinului pe care candidaţii speră să o obţină după evenimentele extrem de bine scenarizate, televizate şi costisitoare.

ADVERTISING

Obama se pregăteşte să o susţină

Fostul preşedinte Barack Obama a fost în contact regulat cu Kamala Harris şi intenţionează să o susţină în curând în calitate de candidat democrat la preşedinţie, a declarat joi o sursă familiarizată cu planurile sale.

Fosta şefă a Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, care păstrează o influenţă puternică în cadrul Partidului Democrat, a susţinut-o pe Harris joi, alături de zeci de alte femei din Congres.

Primul clip de campanie

Campania lui Harris a lansat şi primul spot video online. În el, Harris prezintă această campanie ca pe o luptă pentru protejarea libertăţilor individuale ale americanilor, iar fondul sonor este melodia "Freedom" a lui Beyonce.

Kamala Harris Launches Her Campaign for President

Următoarea evoluţie foarte aşteptată va fi alegerea unui candidat la vicepreşedinţie care să intre în confruntare directă cu senatorul american JD Vance din Ohio, partenerul lui Trump pentru Casa Albă.

Lista candidaţilor seamănă cu un who's who al democraţilor în ascensiune, incluzându-l pe senatorul american Mark Kelly din Arizona, fost astronaut, pe guvernatorii Josh Shapiro din Pennsylvania, Roy Cooper din Carolina de Nord şi Andy Beshear din Kentucky, precum şi pe ministrul Transporturilor Pete Buttigieg.

Ascensiunea lui Harris l-a scos în mare parte pe Trump de pe prima pagină a ziarelor, la o săptămână după Convenţia Naţională Republicană şi la 12 zile după ce a supravieţuit la limită unei tentative de asasinat care l-a rănit la ureche.

Directorul FBI, Christopher Wray, a declarat miercuri în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor că anchetatorii nu sunt siguri că rana lui Trump a fost cauzată de un glonţ sau de un şrapnel.

Gata de dezbatere?

Pe de altă parte, Kamala Harris s-a declarat pregătită să aibă o dezbatere faţă în faţă cu Donald Trump înainte de alegerile prezidenţiale americane din noiembrie. "Sunt pregătită, s-o facem"!

Fostul preşedinte american declarase marţi reporterilor că este dispus să aibă mai mult de o dezbatere cu Harris.

Ulterior, ieri, Trump a considerat "nepotrivit" să participe la dezbateri cu Kamala Harris atât timp cât aceasta nu este desemnată oficial de Partidul Democrat drept candidat la alegerile prezidenţiale.

"Ar fi nepotrivit să programăm ceva cu Harris deoarece democraţii s-ar putea răzgândi foarte bine", a indicat echipa lui Donald Trump într-un comunicat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇