Instanța trebuie să pronunțe sentinţa în procesele penale odată cu motivarea, în cel mult 120 de zile. Iohannis a promulgat legea

Instanța trebuie să pronunțe sentinţa în procesele penale odată cu motivarea, în cel mult 120 de zile. Iohannis a promulgat legea

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală.

Între altele, actul normativ prevede că instanțele sunt obligate să pronunțe deciziile în procesele penale în maximum 60 de zile de la finalizarea dezbaterilor. În plus, decizia trebuie pronunțată odată cu motivarea.

Însă aceasta poate fi pronunțată și în maximum 120 de zile, dar doar în cazuri ”temeinic justificate”.

Referitor la soluționarea cauzei, se modifică articolul 391. Astfel, alineatul 1 arată că ”deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor”.

ADVERTISING

”(3) În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut la alin. (1), instanța poate amâna succesiv pronunțarea, fiecare amânare neputând depăși 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor”.

În 4 mai, Legea a fost adoptată de Senat, iar în 10 mai a fost adoptată și de Camera Deputaților.

ADVERTISING

În 12 mai, ea a fost trimisă președintelui Klaus Iohannis, care a și promulgat-o în aceeași zi.

Context

În 7 aprilie, Curtea Constituțională a României (CCR) a hotărât că deciziile în dosarele penale nu mai pot fi pronunţate fără motivare.

Decizia CCR nu a convenit sistemului judiciar.

Până acum, motivarea deciziei în procesele penale trebuia redactată într-un un termen de 30 de zile de la pronunțarea deciziei. Acesta putea fi prelungit succesiv până la un total de 90 de zile.

Însă în realitate s-a ajuns și la situații în care sentințele au fost motivate de către instanță și după un an de la pronunțarea lor.

ADVERTISING

Citește o opinie semnată de Ioana Ene Dogioiu pe acest subiect - Vine marele blocaj al hotărârilor din instanțe. Vacanța infractorilor după decizia CCR - analiză

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇