”Fii puternic și fii bun”, cuvintele cu care premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, își încheia discursul prin care anunța primul lockdown al țării la începutul pandemiei au devenit sinonime cu stilul său politic – ”pentru admiratori încapsulând o combinație de empatie și forță devenită o semnătură personală, iar pentru critici un exemplu de retorică grandilocventă care nu a fost susținută mereu de reforme legislative dezirabile”, scrie Tess McClure, corespondent The Guardian în Auckland.
În 2017, la vârsta de 37 de ani, Ardern devenea cea mai tânără femeie şef de guvern din lume, iar mai apoi a doua femeie din istorie care a născut în timpul mandatului, amintește McClure. Șase ani mai târziu, anunțul că se va retrage la finele lunii, înainte de alegerile din octombrie, a venit ca un șoc.
Ardern s-a impus pe scena politică cu doar câteva săptămâni înaintea unor alegeri în care mai toată lumea vedea o înfrângere pentru Partidul Laburist. Bill English, premierul de atunci și rivalul ei în alegeri, a folosit expresia ”praf de stele” (stardust) cu intenția de a o insulta, dar s-a întors împotriva lui, potrivit analistului politic Toby Manhire, citat de McClure. Propulsată de un val de popularitate cunoscut ca “Jacindamania”, Ardern a câștigat alegerile.
În următorii șase ani, mandatul său a fost marcat de o serie de crize naționale și internaționale, iar răspunsul ei de a pune accentul pe valori ca empatie, umanitate și bunătate va defini cel mai probabil moștenirea pe care o lasă în urma carierei sale politice, crede McClure.
În urma atacului terorist din martie 2019, imaginile cu ea purtând un hijab și îmbrățișând o femeie musulmană la o moschee au făcut înconjurul lumii. În același timp, a denunțat imediat atacatorul ca fiind terorist și a introdus o legislație bipartizană pentru controlul armelor.
”Răspunsul său la atacul terorist a fost pur și simplu extraordinar. Empatic, uman, dar în același timp ferm, neclintit în abordarea chestiunii incomode pe care a scos-o la suprafață”, spune Manhire.
Această asociere de calități a marcat în următorii ani cele mai importante momente din cariera sa.
”Are o inteligență emoțională extrem de bună și exact asta a fost calitatea de care era nevoie, în special în timpul atacului de la Christchurch, dar și în timpul pandemiei”, spune și comentatorul politic Ben Thomas, angajat al guvernului anterior.
În primul an de pandemie a reușit să mențină unitatea în rândul cetățenilor, în condițiile unor măsuri foarte stricte datorită cărora Noua Zeelandă a avut printre cele mai puține cazuri de îmbolnăvire și de deces din lume. Popularitatea ei a explodat și a dobândit o faimă uriașă la nivel global.
O moștenire mixtă
Pe plan local, guvernul lui Ardern nu a reușit să facă progrese semnificative în privința unor chestiuni stringente precum criza locuințelor și criza climatică. A avut însă mai mult succes în cazul unor probleme față de care premierul și-a exprimat cu precădere interesul, precum reducerea sărăciei în rândul copiilor. Au fost obținute o serie de victorii și pentru angajați.
”Când a venit vorba de conceperea și livrarea unei legislații complexe ori de reforme legislative complexe, progresul a fost mult, mult mai lent. Ideea de bunătate și empatie are limitele ei pentru că politica este de multe ori despre compromisuri”, spune Thomas.
Pe fondul prelungirii pandemiei au apărut grupuri antivaccin și antiguvernare, mici, dar foarte vocale, culminând cu o serie de manifestații violente. În același timp, pe fondul inflației ridicate și al problemelor economice, chiar dacă de multe ori ele și-au avut originea în afara țării, popularitatea lui Ardern și a partidului Laburist a intrat în declin. Mai multe sondaje realizate la sfârșitul anului trecut plasau partidul Național de centru-dreapta drept cea mai probabilă opțiune pentru formarea viitorului guvern.
Alegerile din octombrie se anunță mult mai dificile decât confruntările pe care le-a avut până acum Ardern. Spre deosebire de ce s-a întâmplat în 2017, acum nu mai poate intra în luptă spre finalul campaniei, în condițiile în care a recunoscut în trecut că nu este genul de politician căruia să-i placă să facă campanie.
Mai ales că, după șase ani deloc ușori, a rămas fără combustibil, după cum a mărturisit atunci când și-a anunțat demisia.
”Anunțându-și demisia, cu vocea ocazional întreruptă de emoție, Ardern a revenit la principiile care au format pilonii centrali ai mandatului său”, scrie McClure, care își încheie analiza cu un fragment din discursul premierului în care acesta și-a exprimat speranța că îi lasă pe neozeelandezi ”cu credința că poți fi bun, dar puternic, empatic, dar hotărât, optimist, dar concentrat”.
C.S.