Cipru a blocat adoptarea unor noi sancţiuni ale UE împotriva Belarus (surse europene)

Cipru a blocat adoptarea unor noi sancţiuni ale UE împotriva Belarus (surse europene)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cipru a blocat adoptarea de către UE a unor noi sancţiuni împotriva Belarus, cerând ca măsuri comparabile să fie luate mai întâi împotriva Turciei în criza din Mediterana de Est, informează miercuri AFP, citând surse europene.

Miniştrii europeni ai afacerilor externe şi-au dat acordul în august pentru sancţionarea responsabililor pentru reprimarea mişcării de protest din Belarus împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Consiliul UE a stabilit o listă de nume împotriva cărora urmau să fie instituite interdicţii de intrare şi îngheţarea averilor. Potrivit unor surse diplomatice, lista conţine în prezent în jur de 40 de nume.

ADVERTISING

Dar potrivit acestor surse Cipru a transmis, în cadrul unei reuniuni de miercuri, că nu poate încă să-şi dea acordul pentru sancţiunile împotriva Belarus, ceea ce blochează adoptarea de astfel de măsuri care necesită unanimitate.

Această opoziţie este legată de solicitarea acestei ţări ca UE să adopte sancţiuni împotriva unor noi persoane pentru rolul lor în forajele exploratorii turce în Mediterana de Est. În prezent, numai două persoane sunt vizate de sancţiuni. Un anumit număr de ţări sunt însă rezervate în privinţa listei propuse de Cipru, a declarat o sursă diplomatică.

ADVERTISING

Grecia şi Cipru sunt în prima linie a disputei cu Turcia, care revendică dreptul de a exploata zăcăminte de hidrocarburi într-o zonă maritimă considerată de Atena în aria sa de suveranitate. Apariţia pe 10 august a unei nave de prospectare seismică turcă în apele revendicate de Atena a dus la o escaladare a tensiunilor.

Turcia face exerciţii militare în largul Ciprului, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Grecia

Turcia și noua ordine mondială. Schimbă Erdoğan barca Occidentului cu cea a Orientului? Mizează corect pe divizarea Vestului sau pierde totul?

ADVERTISING

Sancţiunile vor fi discutate cu prilejul viitoarei reuniuni a miniştrilor europeni de externe de pe 21 septembrie. Relaţiile cu Turcia vor fi şi ele pe agenda summitului UE prevăzut să aibă loc trei zile mai târziu, pe 24 şi 25 septembrie.

Gestul ambasadorului român în Belarus a fost o surpriză. E o poziționare fermă sau PR? Ce urmărește Lukașenko cu intimidarea Svetlanei Aleksievici - Interviu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇