Cine este Sorin Cîmpeanu, propus la Educaţie: ministrul lui Ponta şi şef al rectorilor din ţară, care a trecut prin 3 partide în nici 3 ani

Cine este Sorin Cîmpeanu, propus la Educaţie: ministrul lui Ponta şi şef al rectorilor din ţară, care a trecut prin 3 partide în nici 3 ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sorin Mihai Cîmpeanu (PNL) a fost propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei în Guvernul Cîţu.

Cum va arăta Guvernul Cîțu. Iată lista completă a miniștrilor PNL, USR PLUS și UDMR

Drulă, Năsui, Ion, Ghinea, Voiculescu şi Teleman – Cine sunt şi ce au făcut până acum cei 6 miniștri propuşi de USR-PLUS

Sorin Mihai Cîmpeanu s-a născut la 18 aprilie 1968. A absolvit Colegiul Naţional ''Sf. Sava'' din Bucureşti, în 1986, apoi Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) (1991).

În anul 2000, şi-a susţinut doctoratul în cadrul aceleiaşi facultăţi.

A urmat numeroase cursuri postuniversitare, printre care:

  • "Comunicare managerială în structurile publice şi private", SNSPA (2001),
  • stagiul "Implementarea standardelor europene de mediu", ISA Lille, Franţa (2004),
  • certificat de formare "Auditor sisteme de managementul calităţii", SEMQ Management (2007),
  • programul de studii postuniversitare "Managementul situaţiilor de criză", la Colegiul Naţional de Afaceri Interne, Academia de Poliţie "Al.I. Cuza" din Bucureşti (2009),
  • certificat de formare "Management universitar", ASE Bucureşti (2010),
  • certificat de formare "Soil Quality Assessment", la Universitatea din Molise - Italia (2011),
  • programul de studii postuniversitare în domeniul "Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine publică", la Colegiul Naţional de Informaţii, Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" (2013),
  • programul de studii postuniversitare "Securitate şi bună guvernare", la Colegiul Naţional de Apărare/Departamentul pentru Studii de Securitate şi Leadership, Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" (2016).
ADVERTISING

Activitatea profesională: inginer şi expert

A lucrat ca:

  • inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări pentru Îmbunătăţiri Funciare (ISPIF) (1991-1992);
  • coordonator al Centrului Experimental Periş-Ilfov, din cadrul USAMV Bucureşti (1992-1999);
  • expert coordonator la Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Centrul Naţional pentru Programul european Leonardo da Vinci (2000-2003);
  • expert coordonator la Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Agenţia Naţională pentru Parteneriatul universităţilor cu mediul economico-social (APART) (2003-2004);
  • vicepreşedinte la Centrul de Excelenţă în Cercetare Biotehnol (2003-2014);
  • director la Irrifrance România (2005-2008).

Cum a ajuns preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România

Şi-a început cariera universitară în 1992, parcurgând toate treptele: preparator universitar (1992-1995); asistent universitar (1995-1997); şef de lucrări (1997-2001); conferenţiar (2001-2006); profesor (din 2006), în cadrul Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, USAMV Bucureşti.

ADVERTISING

Este conducător de doctorat din 2006.

A fost prodecan (2004-2008), apoi decan (2008-2012) al Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, USAMV Bucureşti şi rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (mart. 2012-dec. 2014; din nov. 2015).

A fost preşedinte al Consorţiului Universităţilor de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (2013-2014), preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România (iul. 2013-dec. 2014; din nov. 2015, reales la 18 sept. 2020).

Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (din 2012); membru corespondent (2012-2016), apoi membru titular (din nov. 2016) al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ''Gheorghe Ionescu Şişeşti'', membru titular al Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (din 2015).

A primit titlul de "Doctor Honoris Causa" al Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi (2014), al USAMV a Banatului "Regele Mihai I al României" din Timişoara (2015), al Universităţii din Craiova (2017), al Academiei Forţelor Terestre ''Nicolae Bălcescu'' din Sibiu (2018), al Universităţii ''Ovidius'' din Constanţa (2018), al Academia de Ştiinţe Economice (2018), al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj (2018).

A fost membru (apr. 2011 - sept. 2012), apoi preşedinte (sept. 2012 - ian. 2015; nov. 2015 - iun. 2016) al Comisiei IRVA, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi secretar general (oct. 2012 - dec. 2014) al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

ADVERTISING

România are trei priorități mari: Educația, Educația și Educația – Interviu cu un expert de la Comisia Europeană despre cum ar trebui să fie noul ministru al Învăţământului

Ministru în Guvernul Ponta

La 14 decembrie 2014, premierul Victor Ponta l-a propus pe Sorin Cîmpeanu pentru ocuparea portofoliului de ministru al Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

A depus jurământul de învestitură la 17 decembrie 2014, la Palatul Cotroceni, deţinând această funcţie până la 17 noiembrie 2015.

A fost viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Interne, interimar (9-17 nov. 2015) şi prim-ministru interimar al Guvernului României (5-17 nov. 2015).

ALDE, Pro România şi, apoi, PNL

În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, a obţinut un mandat de deputat în Bucureşti, pe listele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din România.

Şi-a înaintat demisia din ALDE la 23 mai 2017 anunţând, totodată, public intenţia de a se alătura noii construcţii politice - Partidul PRO România.

În perioada iunie 2017-mai 2019, a fost deputat neafiliat, apoi membru al Grupului parlamentar PRO România (mai 2019 - ian. 2020). De asemenea, a fost prim-vicepreşedinte al acestei formaţiuni politice.

A demisionat din PRO România în decembrie 2019, iar în ianuarie 2020 s-a alăturat Partidului Naţional Liberal, de la aceeaşi dată devenind membru al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor.

În urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, a obţinut un mandat de senator, fiind ales pe listele Partidului Naţional Liberal.

Pe repede înainte: Guvernul Cîţu ar putea fi învestit chiar miercuri, dar ar fi un maraton pentru Parlament


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇