Se numără printre personajele politice mari ale regiunii, virtuțile de conducător se văd atât în domeniul militar, cât și în diplomație și a reușit să rămână un lider politic de încredere pentru oameni, în așa fel încât era aproape imposibil să convingi pe cineva să trădeze.
Personajul era Ștefan cel Mare, descris de istoricul Liviu Cîmpeanu, într-un volum recent publicat la Humanitas, „Cruciadă împotriva lui Ștefan cel Mare. Codrii Cosminului, 1497”.
Sigur, e vorba despre o cu totul altă epocă, relațiile de putere erau altfel reglate, dar e totuși surprinzător să vezi că un domnitor moldovean a reușit să se impună în imagologia epocii și să rivalizeze ca forță politică cu alți lideri regionali.
Un capital care astăzi lipsește României, mult mai norocoasă din punct de vedere al aliaților pe care îi are, dar privată de politicieni de anvergură, care să o pună pe harta statelor cu impact politic.
Iar asta se vede în chestiunea ucraineană, unde România a făcut tot ceea ce trebuie, a acționat umăr la umăr cu aliații din UE și NATO, dar nu a reuşit să-și impună o voce legitimă. Nu e contestată, nu e în banca personajelor negative, lângă Viktor Orban, dar nici nu e valorizată așa cum se întâmplă cu Polonia și statele baltice.
Situația nu e singulară.
Același registru mic s-a văzut și în chestiunea dosarului Schengen, ratat de Bucureștii care nu au știut să expună politica nocivă a Austriei și care nici a posteriori nu gestionează decât în același registru minor chestiunea, a se vedea anunțul MAE că Israelul va sprijini aderarea României la Schengen.
Relația cu Israelul a fost mereu importantă, dar impact real în dosarul Schengen ar avea relația cu actorii majori din UE, care ar putea fi persuadați să convingă Viena și crearea unei dezbateri majore în UE, pe plan politic, diplomatic și de imagine, despre locul meritat al României și Bulgariei în spațiul Schengen.
Cu toate avantajele pe care România le-ar putea capitaliza, direcția în care merge este una marcată de o mediocritate care o va menține în acest registru minor în interiorul Uniunii Europene.
După sprijinul pe care UE l-a dat României, ținându-i spatele în timpul regimului abuziv Dragnea, deciziile de la București i-au stupefiat pe liderii UE:
- Klaus Iohannis, după campanii în care a cerut cetățenilor să îndepărteze PSD de la putere, și-a aliat partidul cu PSD;
- Același președinte ocrotește un ministru care are un verdict de plagiat de la o comisie universitară;
- Alianța USR-PLUS care a marcat schimbarea de imagine și de cultură politică pentru România nu mai există, vor candida separat la europarlamentare, ceea ce probabil va crește exponențial cantitatea de politicieni trimiși în PE pentru o sinecură târzie și a euroscepticilor de tipul lui Cristian Terheș, cap de listă anunțat de AUR,
- Societatea în sprijinul căreia au venit instituțiile UE în epoca Dragnea/Iordache e tot mai apatică.
Sunt politicieni europeni care, în discuții informale, și-au exprimat aceste stupefacții, iar acum, cu problemele majore ridicate de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, nimeni nu mai are apetit pentru mărunțișurile de la București, dovedite a șterge linia dintre bine și rău.
Fără o schimbare majoră la București, România riscă să devină irelevantă pentru Bruxelles și, în scenariul cel mai prost, să cadă intern pradă populismului și extremismului, cu un AUR situat imediat după PSD/PNL, dar pe care UE nu mai e dispusă să o investească cu încredere și, ca atare, nici să o salveze de propriii politicieni, așa cum a făcut acum câțiva ani.