Trump, un candidat cu un plan: Scoaterea armatei pe străzi, răzbunare și desființarea proceselor în care e judecat

În ultimele două săptămâni, jurnaliștii americani au publicat câteva investigații în care persoane din anturajul fostului președinte vorbesc despre un atac fără precedent la adresa instituțiilor federale, declanșat imediat după alegeri, în cazul în care acesta va câștiga.
Trump, un candidat cu un plan: Scoaterea armatei pe străzi, răzbunare și desființarea proceselor în care e judecat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Într-un discurs ținut în orașul Claremont, statul New Hampshire, în data de 11 noiembrie, Donald Trump a lăsat să se înțeleagă că, în situația în care va câștiga alegerile prezidențiale, va declanșa o adevărată vânătoare de inamici politici la nivelul întregii țări.

„Amenințările din exterior sunt de departe mult mai puțin sinistre decât cele din interior”, a declarat Donald Trump de la tribună, cu ocazia Zilei Veteranilor din SUA.

Fostul președinte e favorit să obțină nominalizarea partidului său pentru o nouă confruntare cu candidatul democrat cu scopul unui nou mandat la Casa Albă.

E cel mai bine clasat republican dintre cei intrați în cursă. Alegerile primare din partid vor începe în ianuarie 2024 cu scrutinul din statul Iowa.

Conform sondajelor de opinie, Donald Trump are susținerea a 45% dintre alegătorii republicani, DeSantis, guvernatorul statului Miami, fiind situat pe locul doi, la mare distanță, cu un sprijin de 17%.

Fostul președinte, în vârstă de 77 de ani, consideră că are o șansă bună de victorie în fața lui Joe Biden, 80 de ani, cel mai probabil candidatul democrat pentru un nou mandat.

ADVERTISING

Dar Trump nu numai că vrea să câștige alegerile, ci are și un plan prin care urmărește să-și consolideze puterea și să se răzbune.

Se caută oameni dedicați cauzei

Într-o amplă investigație publicată de cotidianul american New York Times e descris planul elaborat prin care Donald Trump vrea să reconstruiască întreaga arhitectură de putere din SUA într-un timp record după câștigarea alegerilor.

„Pe măsură ce aliații lui Trump devin tot mai încrezători într-o victorie electorală în toamna anului viitor, mai multe grupuri externe, cu personal format din foști oficiali ai fostului președinte, care se așteaptă să ocupe funcții de conducere dacă acesta va câștiga, au început să depună eforturi pentru a găsi oameni potriviți pentru poziții cheie în instituțiile federale”, se arată în articol. 

Attorney General Barr Refutes Trump Election Fraud
DUȘMAN. William Barr, fostul procuror general al SUA, republican, e considerat trădător de către aliații lui Trump pentru că nu a invalidat rezultatele alegerilor din 2020 - Foto: Hepta.ro

În primul său mandat, Trump s-a bazat pe puternica organizație Federalist Society, o rețea juridică conservatoare ai cărei membri au ocupat roluri importante în guvern și a cărei conducere a contribuit la selectarea nominalizărilor, se arată în ancheta publicată de New York Times.

Dar Trump n-a fost mulțumit de mulți dintre membrii echipei sale, pe unii dintre ei considerându-i trădători, cum ar fi William Barr, fostul procuror general al SUA.

Într-o astfel de situație, persoane din anturajul lui Trump au creat noi sisteme de selecție și evaluare a unor oameni „dedicați cauzei” și care pot juca un rol în consolidarea puterii președintelui republican.

50.000 de specialiști

Într-un raport publicat de Axios, un site de analize politice și economice, se arată că persoane desemnate de Trump creează o bază de 50.000 de persoane verificate, care în cazul întoarcerii la Casa Albă vor ocupa rapid poziții în instituțiile și agențiile guvernamentale.

Donald Trump nu a recunoscut niciodată că a pierdut alegerile din 2020. Mai mult, a făcut tot posibilul pentru a rămâne la putere, încercând să determine o serie de oameni să încalce legea pentru a întoarce rezultatul în favoarea sa.

Former Vice President of the United States Mike Pe
EȘEC ÎN CAMPANIE. Mike Pence, fostul vicepreședinte al lui Trump, s-a retras din alegerile prezidențiale. Și el se află în capul listei fostului președinte de oameni care l-au trădat - Foto: Hepta.ro

A făcut presiuni pe angajați din birourile electorale statele, cum s-a întâmplat în Georgia, pe guvernatori, pe avocații săi care au deschis zeci de procese în care acuzau fraude la vot, dar și pe Mike Pence, vicepreședintele său, care avea o obligație constituțională formală să anunțe în Congresul SUA numele noului președinte după ce rezultatele au fost validate de statele federale.

Donald Trump este judecat în două procese pentru încercarea de a răsturna rezultatul alegerilor, unul federal, în Washington, și altul în Georgia, unde e acuzat că a cerut autorităților electorale să-i găsească numărul necesar de voturi pentru a trece de Joe Biden, contracandidatul său.

Un control al guvernului fără precedent în SUA

Pentru Donald Trump, întoarcerea la Casa Albă e o problemă de viață și de moarte. 

E conștient că în cazul în care nu reușește poate fi condamnat la închisoare în unul din multele procese în care a fost acuzat de la fraude financiare și până la conspirație.

O victorie în alegerile de anul viitor i-ar oferi posibilitatea, prin autoritatea funcției prezidențiale, să suspende procesele și să se auto-grațieze, în caz că e condamnat în vreunul dintre ele.

Democrația americană e la răscruce, iar lupta electorală se va da între un lider care vrea să-și consolideze puterea, să distrugă toate instituțiile care-i pot limita autoritatea și să se răzbune cu unul trecut de 80 de ani pe umerii căruia apasă două conflicte globale, o nemulțumire vizibilă în propriul partid legată de vârsta sa și îngrijorarea că nu va reuși să fie convingător în campania electorală.

„Aliații apropiați ai lui Trump au ajuns să considere elitele Partidului Republican, chiar și pe liderii cu un trecut conservator, aparent, impecabil - ca fiind în dezacord cu mișcarea lor”, au scris Jonathan Swan, Charlie Savage și Maggie Haberman în articolul din New York Times. 

În acest moment se observă un intens „efort în rândul celor care fac parte din cercul său de apropiați pentru a se pregăti să preia controlul guvernului într-un mod nemaiîntâlnit în istoria prezidențială modernă”, au consemnat jurnaliștii cotidianului american.

Pregătiri de scoatere a armatei împotriva civililor

Donald Trump și aliații săi au început să conceapă planuri specifice de folosire a guvernului federal pentru a-i pedepsi pe critici și pe adversari în cazul în care va câștiga un al doilea mandat, se arată într-o altă investigație, publicată de Washington Post în data de 6 noiembrie.

„Fostul președinte a făcut o listă de persoane pe care vrea să le investigheze sau să le urmărească în justiție, iar asociații săi elaborează strategii pentru a invoca, eventual, Legea insurecției încă din prima sa zi din cel de-al doilea mandat, pentru a-i permite lui Trump să scoată armata din cazărmi împotriva demonstrațiilor civile”, relatează cotidianul american.

Ceea ce se va întâmpla în SUA, anul viitor, va influența întreaga lume. Războiul din Ucraina va intra într-o nouă fază dacă Donald Trump va câștiga alegerile.

Un mandat al violenței deși promite pace

Între fostul președinte american și Vladimir Putin e o relație strânsă și misterioasă. 

În mai multe rânduri, miliardarul a declarat că, odată ajuns la Casa Albă, va încheia rapid războiul din Ucraina.

Indiciile arată că o eventuală rezoluție va fi în favoarea liderului rus, ceea ce ar crea o puternică destabilizarea a Uniunii Europene și a NATO.

G20 Summit Osaka 2019
LEGĂTURI SECRETE. Vladimir Putin și Donald Trump, o misterioasă relație de prietenie - Foto: Hepta.ro

Nici pe departe revenirea lui Trump în fruntea SUA nu reprezintă o garanție a păcii, mai degrabă va crea contextul izbucnirii mai multor conflicte.

Cum îi va opri Trump pe ucraineni să mai lupte? Cât a fost la putere, a făcut tot posibilul și, într-o mare măsură, a reușit să blocheze ajutoarele financiare pentru Ucraina și modernizarea armatei.

Și, cu toate acestea, nicio clipă, în cei patru ani ai mandatului său, conflictul din estul țării vecine nu a încetat. 

De ce ar fi diferit de această dată, mai ales că acum, rușii ocupă un teritoriu mult mai mare, iar crimele făcute în timpul invaziei au șocat întreaga lume?

Dezvăluirile făcute de jurnaliștii americani arată că Trump se pregătește pentru război și, nicidecum, pentru pace. 

Revenirea lui la Casa Albă ar reprezenta o slăbire a Americii și nu o consolidare a ei, cum susțin fanii acestuia. 

„Make America Great Again!” e un slogan de campanie puternic și sugestiv la nivelul căruia Trump nu s-a ridicat niciodată în perioada cât a fost președinte. De ce-ar face-o acum?  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇