Triumful Maiei Sandu și ajutorul controversat al Bucureștiului pentru Republica Moldova. O poveste românească

valentin.naumescu
președinte ICDE
Valentin Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Este expert independent și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015 și coordonatorul programului de master în Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj. Valentin Naumescu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) și consul general al României la Toronto (2008-2012).

Pe scurt, în 10 puncte

1.Președinta Maia Sandu este eroina de astăzi a spațiului politic românesc. A câștigat toate bătăliile politice dure din noiembrie încoace, dând dovadă de curaj, dârzenie și inspirație. Ne place. O admirăm. Este un model.

Dar, din păcate, unii nu se opresc aici. Paradoxul politicii la români face ca inclusiv veștile bune să provoace discordie, iar bucuria simplă și sinceră să fie înlocuită de ghionturi, ranchiună și critici interne. Iar cei criticați pentru susținerea fostului lider corupt Plahotniuc nu sunt neapărat cei care au guvernat până în 2019 (atunci când regimul Plahotniuc era la putere, în România guverna PSD), ci, culmea, guvernul de acum și ministrul de Externe din prezent, un mare susținător al Republicii Moldova și al opțiunii pro-europene de peste Prut.

Nu este deloc corect și trebuie să oprim această falsă idee.

2. Cum în cultura noastră politică este nevoie de eroi pe care să-i idolatrizăm, dar și de „ciocoii detestabili” pe care să-i înfierăm cu aceeași frenezie (pentru că „nu l-au ajutat destul” pe erou ori, mai grav, „s-ar fi opus” eroului nostru!), iată că ocazia de față a devenit perfectă pentru exagerări și distorsionări în ambele sensuri.

Din nefericire, povestea românească a succesului este mai mereu umbrită fie de blestemul invidiei cârcotașilor, fie, la polul opus, de cel al adulației oportuniștilor și candizilor.

3. O anumită lipsă a „măsurii”, fie când lăudăm, fie când criticăm, ne împiedică să privim lucid, echilibrat, detașat și obiectiv spre realitățile din jurul nostru, exagerând în a lăuda festivist sau exagerând în a critica dramatic. Nici una, nici cealaltă nu ne ajută pe termen lung să ieșim din mlaștina discordiei noastre naționale.       

4. Spațiul politic românesc este în căutarea disperată a unui model unificator, de succes. Este de înțeles pentru națiunile care își caută ieșirea din criză și care sunt măcinate de clivaje și dezacorduri interne.

Chiar dacă nimeni nu recunoaște, românii tânjesc după autoritatea unanim recunoscută, după liderul izbăvitor care-i face praf pe toți cei detestați de noi și în fața căruia să ne aplecăm în sfârșit, abandonându-ne destinele, în deplină adulație.

Fiind însă prea meschini și plini de ciudă ca să avem seninătatea să recunoaștem pe unul dintre noi pentru acest rol de lider (de ce s-a ridicat ăla și nu eu?), preferăm să glorificăm în consens, cu exaltare, pe cineva care este sau cel puțin pare din exteriorul lumii noastre, tocmai pentru a nu avea nimic de câștigat partida rivală de pe plan intern.

Povestea e veche și o știm demult, din întreaga noastră istorie. Se repetă acum.

5. Pentru că în România toată lumea urăște pe toată lumea (iar cei din aceeași tabără politică se urăsc, de fapt, cel mai tare), firește că apariția peste Prut a unei figuri luminoase, care a dat de pământ cu corupții și rusofilii, a înfierbântat tonul și comentariile unor publiciști, oferind nu numai ocazia de a arăta spre noul idol al politicii din spațiul românesc, dar și de a trage o „copită analitică” zdravănă în cei care fac politica externă de la București.

6. Noroc că doamna Maia Sandu, un cetățean român care ne știe bine pulsiunile și umorile, a înțeles cu distincție și condescendență ce miză bizară au luat victoriile opțiunii pro-europene reformiste din Republica Moldova în politica României și se abține de la a comenta, pentru a nu turna gaz pe foc.

7. Firește că victoria doamnei Maia Sandu îi aparține în întregime, nu i-o ia nimeni, nici România, nici președintele sau ministrul de Externe de la București, nici Bruxelles-ul sau Uniunea Europeană. Dar de aici și până la a spune că nu a existat sprijin de la București pentru Republica Moldova și pentru opțiunea europeană de la Chișinău este cale lungă. Este pur și simplu o minciună.

8. Doamna Maia Sandu nu este un om nou în politica din Republica Moldova, fiind de nouă ani în funcții publice importante (ministru al Educației, parlamentar, prim ministru), a făcut și greșeli politice – una dintre cele mai mari fiind alianța cu socialiștii, în iunie 2019 (opinia mea fermă fusese atunci să nu intre în nicio coaliție, să aștepte următoarele alegeri pe care le-ar putea câștiga, indiferent când vor fi), o alianță care i-a permis lui Dodon să o demită în batjocură după doar cinci luni în funcția de premier, iar PSRM-ului să câștige Primăria Chișinăului după mulți, mulți ani de administrație pro-europeană, dar, una peste alta, a repurtat un triumf absolut în ultimele opt luni și merită să fie susținută de la București, Bruxelles și din celelalte capitale europene și occidentale.

Merita să fie susținută și dacă nu câștiga bătăliile din noiembrie încoace. 

9. România a sprijinit sincer și substanțial Republica Moldova și opțiunea pro-europeană a acestui stat atât în ultimii ani, cât și recent, inclusiv pe doamna Maia Sandu, iar lucrul acesta este dincolo de orice dubii.

Acest adevăr îl știu bine și cei care critică la noi (cu toții au informațiile concrete privind sprijinul oferit de România), și președinta Maia Sandu însăși.

Președintele Klaus Iohannis, ministrul de Externe actual, Bogdan Aurescu (în vara lui 2019 era consilier prezidențial), și secretarul de stat de la MAE, Dan Neculăescu, au fost foarte deschiși și activi în a oferi suport guvernului Maia Sandu, ne asigură într-o discuție internă colegul Nicu Popescu din think tankul ICDE, fostul ministru de Externe al Cabinetului Maia Sandu, un specialist european recunoscut de comunitatea academică internațională.

Ca și numeroși europarlamentari din PNL și USR-PLUS, în 2019, 2020 și 2021. Cele două partide politice ale coaliției actuale (trei până nu demult) au lucrat efectiv pentru susținerea Republicii Moldova și a opțiunii pro-UE de peste Prut. Toți acești demnitari menționați înseamnă România. Punct.   

10. Pe de altă parte, dacă politicianul corupt Plahotniuc a fost susținut de guvernele de la București (atunci când avea puterea, deci până în 2019) sau de analiști din România, abordarea a fost profund neinspirată și regretabilă și m-aș bucura să cred că guvernanții de atunci și-au primit lecția.

PSD nici nu a făcut un secret din susținerea pentru V. Plahotniuc, iar alții ajunși în partide minuscule au falimentat politic și oricum nu mai au nimic de zis astăzi (Ponta, Meleșcanu, Tăriceanu). Unii nu mai sunt deloc în politică, fiind ejectați de români la ultimele alegeri parlamentare.

Toate fațetele, bune și mai puțin bune, ale politicii Bucureștiului și Chișinăului, trebuie văzute și analizate cu calm și obiectivitate. Au greșit și unii, și alții. Când bătălia era între Voronin (mai târziu Dodon) și cei care își spuneau pro-europeni, sigur că România nu putea susține tabăra pro-rusă, iar Alianța pentru Integrare Europeană (AIE), așa chinuită și vulnerabilă cum era, părea să fie soluția, înainte să se compromită definitiv.

Avem acum o schimbare de generație de politicieni în ambele state românești, avem acum șansa unei duble guvernări reformiste pro-occidentale în ambele capitale, iar această fereastră de oportunitate nu trebuie irosită în lupte sterile de imagine. Să nu fim mici. Să ne ridicăm la înălțimea acestui moment în care avem toate pârghiile, cum nu au fost multe momente după 1991.

***

Sandu. Maia Sandu. Un profil eroic. Președinta neînfricată, care s-a luptat pe buza prăpastiei și i-a făcut praf pe corupții și slugile Moscovei de peste Prut, ne zâmbește gracil. A câștigat președinția republicii, a dizolvat Parlamentul, i-a spulberat la anticipate.

Avem, în sfârșit, o narațiune politică de succes în Republica Moldova. Dacă ne-am fi oprit la această frumoasă poveste a bătăliilor câștigate de partea bună a spațiului politic românesc din noiembrie încoace, am fi făcut dovada unei elite politice și analitice inteligente, care își prețuiește episoadele de izbândă și le merită, construindu-le cu migală și răbdare pe următoarele.  

Avem însă un talent extraordinar ca, și atunci când iese bine, să facem să pară că e rău. Un moment de triumf și bucurie nu poate fi complet la români fără o salvă de atacuri și critici, ca să ne asigurăm că nu cumva capitalizează cineva o victorie, Doamne ferește!

După câteva întrebări și clarificări interne în ICDE, un think tank din care face parte și fostul ministru de Externe al Cabinetului Sandu, a devenit clar că Președinția României și nivelul al doilea din MAE, așa cum am explicat la punctajul pe scurt, au susținut în vara lui 2019 cu toată deschiderea opțiunea și Guvernul Maia Sandu.

În noiembrie 2019, Cabinetul Sandu a fost demis, iar UE și-a răcit treptat abordarea față de politica ambiguă a autorităților de la Chișinău, ca să nu mai vorbim de non-relația cu președintele vasal al Moscovei, Igor Dodon, complet nefrecventabil.

Nici sprijinul României nu mai putea fi același, în condițiile în care statul moldovean dădea semnale ostile față de UE și chiar față de România. Din 24 decembrie 2020, de la învestirea Maiei Sandu ca președinte al Republicii Moldova, faptele sunt mai mult decât clare – susținere puternică din partea României, pe toate planurile – financiar, logistic, vaccinuri, expertiză, personal și materiale medicale, sprijin politic la Bruxelles, investiții, împrumuturi, donații, ajutor umanitar, racordare la proiecte europene și regionale, pe scurt, o poartă deschisă spre Uniunea Europeană.

Dacă a fost mare sau mic acest ajutor, aceasta este într-adevăr o altă discuție, care întotdeauna se poartă în termeni relativi. Eu zic că, pentru dimensiunile celor două state, a fost important.

Sunt convins că, odată cu formarea Guvernului de la Chișinău, colaborarea cu Guvernul de la București va deveni cu adevărat exemplară. Nu avem niciun motiv decent să punem răul și neîncrederea înainte.

Va trebui treptat să învățăm să fim pozitivi și să gândim în termeni constructivi (știu că poate suna a limbaj de lemn la noi, dar în alte culturi sensurile acestea chiar există), cel puțin în susținerea obiectivelor fundamentale de politică externă, dacă bineînțeles competiția și rivalitatea internă vor rămâne între facțiunile noastre din societate, ca parte a pluralismului politic.

Se spune că nu se face primăvară cu o floare. Președinta Republicii Moldova este însă floarea de primăvară a politicii din spațiul românesc care va rezista și va aduce schimbarea peste Prut.

A dovedit deja cât este de puternică și tenace. Nu a spus nimeni că le va fi ușor și că o guvernare nu își are capcanele sale. Să credem în această șansă și să mai credem din când în când și în ai noștri.

Și cei care conduc la București acum au câștigat bătălii cu forțe ostile UE și reformelor, și aici avem modele politice. Nu înțeleg de ce trebuie să punem la îndoială integritatea, bunele intenții și competențele de cel mai înalt nivel ale celor care fac în prezent politica externă de la București, doar pentru ca nu cumva lucrurile să arate bine.

În fine, dacă tot am vrea să criticăm ceva din România, iată un aspect despre chiar trebuia să se vorbească mai mult – votul dezamăgitor la alegerile parlamentare din decembrie.

Incontestabil, votul de acum din Republica Moldova a fost net superior celui din România, și cantitativ, și calitativ. Peste Prut, un decent nivel de participare de 48,5%, în România un rușinos 31%.

Dincolo, o majoritate robustă de 63% pentru opțiunea proeuropeană reformistă, aici un chinuit 53%, adunat din trei forțe politice foarte diferite între ele, care au probleme de coeziune.

În statul vecin, „partidul anti-occidental vedetă” a primit o palmă zdravănă (0,48%!), la noi a pescuit naivitatea a 9% dintre votanți. Iată așadar trei indicatori electorali în raport cu care corpul electoral din Republica Moldova a dovedit un nivel de inteligență și maturitate incomparabil mai mare decât cel de aici, și la care politicienii și analiștii noștri ar trebui să reflecteze.

Să încercăm măcar acum, când astrele s-au aliniat în sfârșit la București și la Chișinău, să schimbăm vechea poveste românească a ranchiunii, invidiei și cârcotelii într-o poveste de succes, a maturității și înțelepciunii de a susține împreună ceea ce este de susținut.

Sunt multe lucruri de criticat în mod justificat în politicile interne de la București, așa cum au fost și politica de la Chișinău din ultimii ani, dar cu siguranță atitudinea politicii externe a României față de doamna Maia Sandu nu se numără printre ele.

Citește și alte articole publicate de Valentin Naumescu pe Spotmedia.ro.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇