Gabriela Firea, șefa pe parte de PSD a campaniei pentru București, aproape nu putea rosti numele lui Cătălin Cîrstoiu. Cu buze strânse și un dispreț pe care nici măcar nu cred că se străduia să-l disimuleze se referea aproape exclusiv la “domnul candidat comun”.
Probabil că, psihologic, la rostirea numelui, deci la personalizarea celui pentru care a fost dată la o parte, ar fi existat riscul de a se nărui instantaneu în urlete și vârteje de smocuri de păr smuls.
Apoi, pentru că devenise ostentativă, a fost trimisă la TV să-l rostească, dar a reușit doar printre dinți, aproape ca un scuipat obidit.
Pentru pierderea candidaturii, dna Firea a fost recompensată cu o poziție eligibilă pe lista de europarlamentare, deci cu bani mulți, dar care vin la pachet cu un exil politic. E greu să fii în miezul politic al partidului de la mii de km și dna Firea știe asta.
Ceea ce nu pare a pricepe, respingând ostentativ sondajele de opinie, este că i s-a făcut, de fapt, o favoare. Nu avea nicio șansă să câștige Capitala, pentru că are o uriașă rată de respingere. Să ai notorietate aproape maximă și 70% respingere este rețeta eșecului sigur.
Ar fi mobilizat la vot adversarii ca niciun alt candidat, la fel ca acum 4 ani. “Mai bine votez un tomberon decât pe Firea”, îmi spunea recent cineva care e departe de a fi un fan al lui Nicușor Dan.
Nici să fi fost candidatul comun PSD-PNL n-ar fi ajutat-o. Liberalii, care au ieșit masiv la vot împotriva ei acum 4 ani, cu siguranță că nu se înghesuiau să o voteze acum.
În cel mai bun caz ar fi stat acasă, dar cei mai mulți probabil că l-ar fi ales pe Nicușor Dan. Iar eșecul ei ar fi fost unul al unui lider PSD, nu al unui independent.
Nu știu dacă dna Firea chiar nu înțelege acest lucru sau înțelege, dar preferă să se victimizeze în tușe groase pentru ca, mai apoi, în cazul unui eșec al “domnului candidat comun” să se poate prezenta ca soluția de victorie refuzată, din cauza temerii lui Marcel Ciolacu pentru propriul scaun, pe care să-l atace furibund exact cu acest argument.
După toate semnalele reale pe care le dă și în pofida asigurărilor de implicare în campanie, dna Firea nu va sta, ca în celebrul proverb chinezesc, pe marginea râului alegerilor așteptând să vadă plutind cadavrul politic al “domnului candidat comun”. Să contribuie la “asasinat”.
Asta și este capcana în care o împinge visceralitatea. Toate săgețile către “domnul candidat comun” îi pun arma crimei în mână și, în caz de eșec, când cel mai valoros va fi vinovatul căruia să îi fie atribuit, dna Firea va fi suspectul perfect.
ASTĂZI PE SPOT:
„Sfaturi se dau doar dacă se cer, dar, dacă m-ați întrebat, o să vă răspund dvs, nu neapărat considerând că dl doctor Cîrstoiu mă va și asculta. Vă răspund dvs din eleganță și din colegialitate. Chiar dacă nu știi ceva ca politician sau că administrator, trebuie să recunoști că nu știi și vrei să înveți de la specialiști, asta e maniera cea mai onestă de a te prezenta în fața publicului”.
Este o declarație pe care o faci reporterilor despre adversar, nu despre cel căruia, teoretic, îi conduci campania. Dna Firea mai că nu l-a făcut pe față incompetent cu păreri.
Personal, chiar nu văd cum ar putea campania condusă de dna Firea să lucreze intens pentru succesul “domnului candidat comun”. Și, după cum povestea Cristian Diaconescu la Europa FM despre propria experiență din 2008, un candidat poate fi sabotat extrem de eficient.
Deci e de presupus că partea pesedistă a campaniei dlui Cătălin Cîrstoiu va merge precum căruța cu roți pătrate, deși ea ar trebui să aducă cei mai mulți votanți. Da, Robert Negoiță a zâmbit în două poze chinuite alături de Cătălin Cîrstoiu, una pe un soi de șantier pustiu (gafa de concepție sau ironie?), dar de aici până la mobilizare electorală reală e cale lungă.
De altfel, poza a fost postată exclusiv de dl Cîrstoiu. Nici dl Negoiță, nici alți pesediști nu s-au înghesuit să o distribuie la rândul lor.
Singurul pesedist de al cărui sprijin Cătălin Cîrstoiu chiar poate fi sigur este Daniel Băluță, cu care a dezvoltat deja proiecte comune, de exemplu, Ambulatoriul de stomatologie, construit în Sectorul 4, dar care ține administrativ de Spitalul Universitar.
PNL, chiar dacă ar zbârnâi, nu are aceeași forță electorală ca PSD în București și inevitabil va partaja din electorat cu Nicușor Dan, pe care l-a sprijinit în 2020.
Însăși ideea de a avea două campanii separate în București, pe partide, deși ai candidați comuni și pentru primării, și pentru consilii, este bizară și contrazice tocmai ideea de solidaritate și unitate pe care o vând PSD și PNL.
În general, campania dlui Cîrstoiu demarează destul greu. În sfârșit are pagină de Facebook, cu sub o mie de like-uri în primele 30 de ore de la lansare.
Afișaj stradal absent. Prezență media modestă, deși cea mai mare problemă a dlui Cîrstoiu este notorietatea.
Și ca să fie lucrurile și mai stranii, coaliția a stabilit la Sectorul 5 un candidat nici măcar iepure, un fel de fantomă, dl. Adrian Vigheciu, un anonim consilier local PSD. Șansa să-i pună probleme lui Piedone jr este nu zero, ci cu minus în față.
Nimeni nu poate spune că Rareș Hopincă, actualul prefect al Capitalei, vehiculat inițial pentru Sectorul 5, ar fi câștigat în fața clanului Piedone. Dar sigur ar fi fost o bătălie ceva mai echilibrată.
Cum s-o explica o asemenea favoare pentru adversarul candidatului tău? Prin retragerea seniorului din cursă? Potrivit sondajului Avangarde nici nu l-ar ajuta pe dl Cîrstoiu, ci pe actualul primar.
Și mai e o ciudățenie. În urmă cu câteva săptămâni se știa că, în mod tradițional, Dan Voiculescu va primi pentru protejații săi două locuri pe lista comună pentru europarlamentare, câte unul în zona fiecărui partid.
A rămas doar un loc, pentru dna Grapini. Oare să se fi mulțumit cu atât Dan Voiculescu? Semne ale unei rupturi a coaliției de trustul Intact nu sunt. Sau Dan Voiculescu a primit ceva cu mult mai valoros?
Din toate acestea poate aprecia fiecare, după cum crede de cuviință, câți candidați are, de fapt, coaliția în luptă la București.
Adevărat, e o vorbă care spune că nu trebuie căutată conspirația unde poate fi doar prostie. Însă în acest caz ar însemna că PSD-PNL au cea mai nepricepută echipă de campanie de când sunt alegeri în România.