În sfârșit, după mulți ani de așteptări, se vede o luminiță la capătul nesfârșitului tunel, care duce la admiterea țării noastre în spațiul Schengen.
În mod ciudat, așteptăm de atâția ani nu pentru că n-am fi întrunit noi condițiile tehnice de aderare, stabilite cu ani în urmă de către Consiliul Uniunii Europene, ci pentru criterii politice – în cap cu respectarea statului de drept și cu independența justiției.
Cine-i vinovat? Unii politicieni de-ai noștri s-au obișnuit să arate cu degetul spre liderii europeni: ba nu ne agreează Germania, ba se opune Finlanda, ba nu ne are la inimă premierul olandez, ba nu ne simpatizează liderii CE. Toți erau de vină, numai noi nu.
Dar adevărul este că nu abținerile unui lider sau al altuia blocau accesul nosru în râvnitul apațiu Schengen. Întreaga atmosferă ne era potrivnică la Bruxelles. Îmi permit să citez din declarația făcută de fostul prim vicepreședinte al CE, Frans Timmermans, în noiembrie 2018 (la câteva luni după ce CCR s-a implicat în revocarea doamnei Laura Codruța Kovesi):
„Bulgaria este pe un trend pozitiv. În România s-au adoptat unele reocmandări, dar evoluţiile din ultimele 12 luni au pus sub semnul întrebării şi chiar au anulat unele progrese făcute anterior. Este foarte trist. E cazul mai ales în privinţa noilor legi ale justiţiei, presiunilor asupra procurorilor şi DNA”.
Tot românul își amintește cine deținea puterea în respectivele 12 luni: premier era pesedista Viorica Dăncilă, lideri în Parlament erau Dragnea și Tăriceanu, lider suprem de facto era Liviu Dragnea și chiar la vârful CCR ființa „neafiliatul” Dorneanu, în venele căruia curgea numai sânge de pesedist.
Presiunea asupra procurorilor DNA, de care vorbea domnul Timmermans, a culminat cu revocarea Laurei Codruța Kovesi, cea izgonită din România, dar prețuită la Bruxelles.
Era o obligație a liderilor noștri să ia aminte foarte serios la mesajul prim vicepreședintelui Timmermans, cu atât mai mult, cu cât CE ne atenționase cu mult timp înainte despre data unei noi verificări privind condițiile politice obligatorii pentru a accede la spațiul Schengen.
Iar liderii noștri de tristă amintire Dragnea și Tăriceanu, în loc să fie receptivi la semnalele europenilor, au încercat să-i surclaseze și să le răspundă insolent. Ba chiar le reproșau că s-ar fi lăsat influențați de dezinformare.
Astăzi, aproape nu ne vine să credem ce declarații putea debita atunci președinele Senatului Tăriceanu, ca răspuns la atenționările liderilor CE. Citez numai câteva fragmente:
”Oficialii europeni nu sunt in masură, capabili, să ofere un singur element concret, ce a făcut greșit Guvernul nostru…”
„Colegii noștri europeni au găsit o temă cu care să se laude, spunând că uite cum sunt ei vigilenți și acționează…”.
„E vorba de un dublu standard pe care eu nici nu îl mai înțeleg, dar care probabil are o explicație în ceea ce spuneam mai devreme - campania electorală (pentru alegeri europene n. red.)”.
Asta a înțeles președintele Senatului nostru de atunci din mesajele CE care ne atenționau asupra faptului că rezolvarea problemelor noastre depindea numai de noi și că, fără a le rezolva, nu putem fi acceptați în spațiul Schengen.
Rezultatul? Am așteptat mai bine de zece ani la ușa spațiului Schengen, respinși nu pentru că n-am fi îndeplinit condițiil tehnice cuprinse în Mecanismulul de Cooperare și de Verificare (MCV), ci pentru motive strict politice, pentru orgoliile lui Tăriceanu și capriciile lui Dragnea în relațiile cu UE.
Încăpățânarea liderilor pesedisto-aldeiști din acea vreme ne-a costat neacceptarea în spațiul Schengen timp de mai bine de un deceniu, cu toate consecințele pentru cei care așteptau la porțille Europei (ai cărei membri suntem!), formând cozi interminabile de-a lungul șoselei.
Astăzi, nu-i judecă nimeni în niciun fel pe acești vinovați față de români. Nici pe Dragnea nu-l judecă cineva (a ieșit de la zdup pentru alte matrapazlâcuri), nici pe Tăriceanu (cel scutit de judecată, ca senator, după ce fusese bănuit într-un dosar cu mită de 800.000 euro), nici pe Viorica Dăncilă, vinovată mai mult de naivitate decât de rea intenție, nici pe Tudorel Toader, vinovat mai mult de rea intenție decât de altceva, nici pe cei care au pus umărul pentru a-i forța mâna președintelui în demiterea doamnei Kovesi.
Mie, ca simplu cetățean, necunoscător în știința care împarte dreptatea, mi se pare ciudat să observ că unul care fură portofelul dintr-o poșetă, în tramvai, ajunge condamnat cât ai zice pește, în timp ce altul, care pătează obrazul țării, păgubind totodată timpul miilor de cetățeni, care așteaptă la cozi (uneori kilometrice), pentru controlul pașapoartelor și pentru formalitățile vamale, nu pățește nimic.
N-ar trebui să dea socoteală Tăriceanu pentru răspunsurile insolente pe care le trimitea la Bruxelles, în loc să alinieze activitatea legislativă la principiile eurpene, așa cum este corect?
Cât de toxică a fost pezența acestor lideri în politica noastră dâmbovițeană se vede și în deschiderea largă pe care liderii europeni o au anul acesta – pentru prima dată după mulți ani anteriori – în problema aderării noastre.
Premierul Țărilor de Jos, Mark Rutte, altădată un dur opozant privind aderarea României la spațiul Schengen, s-a deplasat la București luna trecută, anume ca să-și formeze un nou punct de vedere. Deși menționează că mai sunt probleme legate de aderare, declară totuși că „România a făcut foarte mulţi paşi în direcţia bună în ultimii ani” și că „ Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen”.
Firește, nu putem trece cu vederea o rezoluție a Parlamentului de la Amsterdam, care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen. S-ar putea ca, totuși, aceasta să fie numai o fază pe etapă, întrucât ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu apreciază că "e încă spațiu pentru demersuri politice, diplomatice, tehnice".
Dacă mai este încă spațiu petru demersuri, înseamnă că încă mai avem speranțe. Este totuși mai mult decât nimic.
De altfel, majoritatea oamenilor politici europeni, europarlamentari, comentatori nu s-au abținut să afirme propria lor convingere că, de data aceasta, șansele României de a obține o rezolvare pozitivă în regătură cu dezideratul Schengen sunt foarte ridicate.
Pe de altă parte, observ că sunt informații, publicate în presă, conform cărora este deja alcătuit un calendar al intrării noastre în zona Schengen. Un calendar nu înseamnă o certitudine, dar înseamnă cu siguranță că este luată în calcul o variantă favorabilă nouă:
• Pe 9 noiembrie, președinția cehă va informa Comitetul Reprezentanților Permanenți (COREPER) despre rezultatele positive obținute de solicitanți.
• Pe 15 noiembrie, concluziile vor fi prezentate și la întâlnirea de pregătire a Consiliului Justiție și Afaceri Interne.
• Pe 8 și 9 decembrie se reunește Consiliul pentru Justiție și Afaceri Interne și se va lua o decizie privind aderarea României, Bulgariei și Croației la Schengen.
Se pare că suntem foarte aproape de luminița de la capătul tunelului: niciodată în trecut nu a fost stabilit un asemenea calendar. Firește, faptul nu ne îndreptățește să socotim problema ca și rezolvată, dar avem tot dreptul să sperăm că, pentru prima oară de când se tot ia în discuție, există o speranță.
Luminița de la capătul tunelului nu numai că se observă destul de clar, dar mie mi se pare că este mai aproape decât oricând. Doamne-ajută!