În 1944, nu exista telefonie mobilă. Când se apropiau avioanele inamice, să bombardeze capitala sau Ploieștii, sunau sirenele. Atunci simțeai ce înseamnă adevărata panică, vuietele sirenelor sunau sinistru și avertizau că moartea e deja în drum spre destinație și nimeni nu știa dacă destinatarul ești tu, vecinul bulgar, vecinul sârb sau vecinul ploieștean.
Nici de departe nu se compară ce era sistemul de atunci cu ceea ce este sistemul actual de avertizare de tipul „Ro-ALERT”, pentru care – părerea mea – ar trebui să-i mulțumim celui care l-a inventat.
Împotriva sirenelor de atunci nu se revolta nimeni, împotriva avertizărilor de astăzi, se revoltă unii. Treaba lor, dacă se revoltă, dar mi se pare ciudat faptul că un primar de pe malul Dunării, în loc să le explice cetățenilor că alerta se face în slujba și în interesul lor, cu gândul că paza bună trece primejdia rea, intră în rolul de exponent al ofuscaților și transmite nemulțumirea la nivelul autorităților superioare, ca să taie ele acest nod gordian, cum or ști.
Și, în final, bineînțeles, să simtă electoratul cine susține „poporul” și cine îi susține „pe ei”!
Sunt convins însă că primarul Galaților, unul din panicații care au cerut oficial să se cerceteze "dacă a fost o alarmă falsă sau dacă a fost ceva", este un tinerel, care n-a simțit războiul direct, pe pielea sa. Un veteran știe că ar fi de preferat o mie de alarme false sau chiar de „ceva”, decât una adevărată, capabilă să toarne din cer numai moarte și distrugeri catastrofale.
Cine să cerceteze și să afle, domnule primar de mare minicipiu, dacă alarma a fost adevărată sau falsă? Pe tema aceasta, a vorbit deja ministrul Apărării, a explicat (în detaliu) șeful ISU, a scris presa, știe o lume întreagă că e război peste hotare, că mor oameni, că sunt distruse bunuri, că nimic nu este cruțat și că amenințarea plutește peste capul tuturor.
Ca veteran ce sunt, i-aș aminti domnului primar despre acea zi nefastă de 4 aprilie 1944, ziua primului bombardament asupra Bucureștilor, în Al Doilea Război Mondial. Pe la orele 9 dimineața, sunaseră sirenele pentru un exercițiu de simulare. Pe la 10, aceleași sirene sunaseră „încetarea simulării”. Pe la 11, sirenele au sunat din nou. Peste câteva minute, cineva anunța la radio că nu se știe de ce au sunat, dar este posibil să se fi declașat din nou simularea, din eroare. La 11:30 radioul din Bulgaria (care se recepționa și la noi) anunța alarmă generală acolo. Noi am răsuflat atunci ușurați gândind că Bulgaria era vizată, nu România.
La 12 fix, a început iadul. Bucureștenii, convinși că ar fi fost o alarmă falsă, n-au intrat în adăposturi, iar bombardamentele i-au prins nepregătiți. Nimeni nu știe câți din miile de morți de atunci ar fi putut fi salvați, dacă ar fi intrat în adăposturi, respectând instrucțiunile oficiale, fără să facă propriile comentarii și presupuneri.
Am rememorat cele trăite de mine în urmă cu multe decenii, anume ca să las de înțeles ce simt eu, când aud ciudatul comentariu al edilului din Galați: „Dacă mi se permite o tușă personală, cred cu tărie, mi se par aceste alerte că nu sunt deloc binevenite, nu le înțeleg”.
Ca să înțeleagă domnul primar, îmi permit să reamintesc că, în ziua de 4 aprilie 1944, au murit mii de oameni tocmai pentru că n-au înțeles că ar fi de preferat chiar și zece alerte eronate, decât una reală dar neluată în seamă.
Tot domnul primar al Galaților mai preciza, în cadrul aceleiași declarații: „Cu tot respectul pentru armată, dar pentru sănătatea mentală a publicului, a cetățenilor din România și mai ales din această zonă, cred că tot acest spectacol la care asistăm ar trebui puțin redus”.
Nu mi se pare titlu de laudă faptul că primarul unui mare muncipiu etichetează drept „spectacol” eforturile Armatei și ale MAI, prin ISU, cu privire la alertarea populației în caz de pericol, chiar dacă etichetatorul și-a exprimat verbal respectul pentru armată.
După cum nu-i motiv de laudă nici o altă afirmație din aceeași declarație: „...știu cum funcționează sistemul, dar oamenii de rând nu au nici acea minimă informație pe cât am eu. Acești oameni se panichează. Nu mi se pare deloc corect să îi punem în această situație la 12 noaptea, doar pentru că un băiat care venea după ce și-a cumpărat un burger a văzut ceva pe cer”.
Pardon, domnule primar, cred în sinceritatea respectului clamat de dvs pentru armată, dar nici nu pot susține vreo comparație, chiar și metaforică, între sursele de informare ale acestei insituții și cazul unui băiat care, după ce și-a cumpărat un burger, a văzut deodată ceva pe cer.
Comparația mi se pare nefericită. Departe de a ilustra respectul dvs declarat pentru armată, ea poate avea tenta unei insulte, chiar dacă nu aceasta a fost intenția. Greșesc cumva?
Poate se întreabă cineva de ce consum atâta spațiu, doar ca să mă „răfuiesc” cu un primar. O să-i răspund că nu primarul este principala țintă din vizorul meu. Este cetățeanul. Este acel cetățean, al cărui ecou se face primarul, în singura idee că, cetățeanul îl va simți aproape de el pe primar, încă de pe acuma, cu un an înainte de momentul festiv când unul se va duce la urnă să-l voteze pe celălalt.
Înțeleg unde bate șaua domnul primar, dar nici nu pot scăpa din vedere faptul că domnia sa primărește nu undeva în Cucuieții din Vale, ci într-unul din marile municipii ale țării, principal port la Dunăre. Misiunea lui este să fie deasupra simplului cetățean debusolat și nu să se debusoleze pe el însuși, prin declarații nefericite.
Așa cum mie mi-a fost dat să trăiesc prin propria experiență tragedia zilei de 4 aprilie 1944, nu i-aș dori nici primarului din Galați, celui din Tulcea, Isaccea sau din micuța localitate Ceatalchioi, s-o trăiască și ei, acolo.
Parcă aș zice că primarul Ceatalchioiului a luat problema mult mai în serios decât colegul său gălățean. Citez: „Legătura mea e una permanentă cu cetăţenii, mă sună şi la 1 noaptea. Încercăm să ţinem totul sub control, este o situaţie foarte delicată, deosebită, e greu de gestionat”.
Corect pusă problema: situația e delicată, e greu de gestionat, dar primarul trebuie să o țină sub control, nu altul, atunci când îl sună cetățenii, chiar și la 1 noaptea.
Cum spuneam, însă, aici nu-i vorba de un primar sau altul. Este vorba de cetățeni. Ei sunt cei care își exprimă nemulțumirile, iar autoritățile centrale gestionează problema la nivelul țării: o tratează diplomatic, cercetează profesionist inclusiv prin analize de laborator, stabilesc norme generale, îi alertează pe cei aflați în potențial pericol, inclusiv prin aplicația Ro-ALERT, înzestrează Armata țării și o pegătesc pentru caz de nevoie.
Are armata destule altele, ca să-i mai servească una și primarul din Galați. Domnia sa ar putea reflecta mai curând la o soluție simplă, direct în plan local și pe care o recomandă pentru toată lumea Raed Arafat: Cei care sunt foarte deranjaţi poate că au modalităţi să nu pună telefonul lângă pat, să-l pună afară, dacă chiar vor să rişte şi nu vor să audă mesajele”.
Mi se pare o soluție simplă de a împăca și capra, și varza, fără a pune în joc autoritățile, fără a cere cuiva alte cercetări și analize și fără a profita de ocazie, în speranța că ar mai câștiga astfel un spor de imagine proprie în fața electoratului.
Nu-i așa domnule primar de la Galați?