Personajele negative ale lumii par că nu obosesc.
Vladimir Putin aplică prin el însuşi sau prin acoliţi lovitură după lovitură Occidentului, iar impresia este că la acest meci de box UE este în corzi şi încasează pumn după pumn.
Putin şi ai lui par să sfâşie cu tenacitate şi îndârjire veşmântul democratic al UE, iar cei ce se simt datori să peticească acest veşmânt sunt sau puţini, sau nu au aceeaşi ne-oboseală specifică propagandei.
Bineînţeles că majoritatea acţiunilor propagandistice ale Rusiei nu obţin rezultate majore şi nu lasă urme de nereparat.
Acţiunile Kremlinului care au ca scop destabilizarea politică şi economică a Europei nu au avut efectul scontat, cu excepţia Brexit. Dar zgomotul acesta de fond care pare să zdruncine construcţia europeană este iritant şi enervant. Are costuri politice şi sociale mari. Iar ameninţarea invadării Ucrainei este reală şi înfricoşătoare.
Pentru a susţine ideologic acţiunile împotriva Ucrainei, Putin a simţit nevoia să explice public câteva din conceptele care stau la baza acţiunilor Rusiei, concepte care ,,justifică” posibila invadare a Ucrainei.
Putin vorbeşte de ,,Rusia istorică” şi înţelege prin asta ce îi convine, adică fosta URSS şi imperiul rus la maxima sa extindere, cea de după Al Doilea Război Mondial.
Nu se sfieşte să declare prăbuşirea URSS ca ,,cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. Cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX a fost comunismul, care a ucis de dragul unei ideologii nerealiste zeci de milioane de oameni, Rusia fiind, alături de China, cap de afiş în această problemă.
Deci teza catastrofei geopolitice este falsă, dar ea este folosită pentru că dă ,,dreptul” Rusiei să acţioneze pentru ştergerea ,,urmărilor” ei.
La fel, prin ,,Rusia istorică”, propaganda de la Kremlin înţelege fosta URSS, de unde trage concluzia că Ucraina sau Georgia, fiind foste teritorii sub dominaţia rusă, trebuie să se supună directivelor Moscovei şi, în caz de nesupunere, Rusia are ,,dreptul istoric” de a acţiona împotriva acestora.
De fapt ,,catastrofă geopolitică” pentru Rusia a fost că prăbuşirea URSS nu a fost înlocuită de o altă structură, care să permită dominaţia Moscovei asupra fostului spaţiu de influenţă rus. Prin susţinerea unei asemenea teze Kremlinul recunoaşte implicit înfrângerea comunismului şi incapacitatea Rusiei de a gestiona fostul imperiu.
Problema Rusiei este una pur economică. Dacă economia practicată de comunişti a fost una fondată pe principii nerealiste şi a pus imperiul pe butuci, acum tot economia este cea care face ca Rusia să nu fie atractivă pentru tările din fostul spaţiu ex-sovietic.
De aceea, Kremlinul se simte nevoit să acopere acest ,,deficit” economic printr-o politică militară de forţă. Incapabil să asigure dezvoltarea economică, care să aducă bunăstare cetăţenilor săi – nicio dictatură nu a avut rezultate economice bune – despotismul rus le serveşte cetăţenilor o propagandă cu iz naţionalist şi imperialist demnă de secolul XIX.
Şi, ca tabloul să fie complet, încearcă prin mijloace militare să obţină ,,victorii” care să justifice politica sa imperialistă.
Kremlinul şi ţarul Putin se află în eroare, pentru că germenii democraţiei au prins culoare deja în Rusia, au destabilizat deja Belarus şi au îndepărtat ireversibill Ucraina de matca rusă.
Armatele şi ocuparea unui teritoriu ucrainean care să constituie un ,,cordion sanitar de securitate” care să împiedice NATO să ajungă la graniţele ruse nu vor ajuta la nimic pe termen lung. Politica rusă corectă ar fi să insiste pe dezvoltarea economică accelerată, după modelul chinez.
Politica economică corectă ar fi ca Moscova să dezvolte schimburile economice cu UE şi să folosească banii şi tehnologia germană pentru investiţii, dar asta ar însemna ca Putin să admită că a trecut vremea imperialismului teritorial şi că toată propaganda pe care o practică acum nu are viitor.
Or, asta o poate face o minte mai luminată, nu în sensul unei inteligenţe superioare faţă de gândirea lui Putin, ci în sensul schimbării de paradigmă, care să pună Rusia pe drumul cel bun. Iar omul care o poate face este acum în puşcărie, pentru că ideile sale sunt otravă curată pentru dictatura de la Kremlin.
Indiferent care va fi deznodământul crizei de la graniţele Ucrainei, Rusia, deşi are toate atuurile politice în jocul cu UE şi va câştiga pe termen scurt, pe termen lung va pierde, pentru că este mai slabă economic.
Probabil că dispariţia lui Putin de pe scena politica va fi urmată de un tsunami politic intern asemeni celui provocat de moartea lui Stalin sau a lui Brejnev.
Dar până atunci UE va trebui să gestioneze această situaţie, iar gestionarea ei va fi dificilă şi costisitoare.
UE se mişcă greu şi cu reticenţă atunci când e vorba de acţiuni împotriva Rusiei, iar aparenta greutate a UE de a răspunde provocărilor ruse dă impresia Kremlinului că acţiunile sale propagandistice şi hibride vor avea sorţi de izbândă.
UE ar trebui să vorbească mai apăsat despre propaganda rusă, să facă eforturi mediatice şi diplomatice să o demonteze şi să o reducă la ceea ce este cu adevărat, o sumă de ne-adevăruri cu scop propagandistic. Dar, cum am spus, propaganda rusă pare neobosită, pe când contra-iniţiativa eurpeană pare deja ineficientă.