Cu puțin înaintea sărbătorii pascale, Kremlinul a scos din mânecă asul cel mare, filmând pentru presă spectaculoasa lansare a rachetei balistice poreclită amenințător „Satan 2” (RS-28 Sarmat).
Desigur, regia a ținut să-i impresioneze pe telespectatori, în momentul când „Satan 2” țâșnește spre ceruri într-un nor de foc, dar, și mai probabil, a vrut să-i impresioneze cu scena următoare, când marea de flăcări se revarsă asupra ecranului, umplându-l la refuz și sugerând că Rusia, dacă se supără pe omenire, poate pustii întreaga planetă.
E ca în bancul acela: „o să vedeți voi, ce-o să pățim noi!”.
Putin însuși s-a fălit susținând că racheta „nu are egal în lume și nu va mai avea egal încă mult timp”. Ca atare, gândește domnul Putin, racheta „le va da de gândit” celor care încearcă să amenințe Rusia. Oficialii ruși susțin chiar că proiectilul, prevăzut cu 16 focoase nucleare, ar putea nimici totul „pe o suprafață cât Franța sau cât Marea Britanie”.
Firește, atât cuvintele lui Putin, cât și precizările celorlalți oficiali au produs în Occident o oarecare indignare, dar și ilaritate: un comentator german atenționa ironic că, dacă nimicitoarea rachetă încărcată cu focoase nucleare ar ajunge să fie interceptată pe drum de scuturile antirachetă ale NATO, explozia ar putea afecta cel mult republica Belarus.
Pe de o parte, ar fi de speriat performanța cu care se laudă rușii în domeniu, dar, pe de altă parte, propriile lor antecedente le taie rușilor orice urmă de credibilitate.
Încă de pe vremea URSS, rușii își făcuseră un vechi obicei din a fura tehnologii de prin toate domeniile, inclusiv cel militar, și îndeosebi secretele armei nucleare. Mă întreb atunci câtă credibilitate și ce suport moral are declarația domnului Putin, privind arma care „nu are egal în lume” și care – în viziunea sa – nici nu va avea încă mult timp, de acum încolo?
Ghicești din declarația Fuhrerului de la Kremlin că fie proștii din Occident nu sunt în stare să se ridice la standardele tehnicii militare rusești, fie deștepții Moscovei, care furau cândva tehnologiile americane, întrucât nu-i tăia capul să le conceapă singuri, au ajuns deodată mari performeri, ca în poemul ucenicului vrăjitor (Goethe, 1797).
Nu mi se par rușii a fi cei mai potriviți să se laude cu performanțele lor tehnice de vârf, capabile să pună la respect tot restul lumii. Însăși istoria este de altă părere.
În secolul trecut, justiția americană îi condamnase la moarte pe soții Ethel și Julius Rosenberg pentru faptul de a fi divulgat Uniunii Sovietice tehnologiile secrete de fabricare a armei nucleare. Îmi permit să citez fragmente din presa vremii, privind acest eveniment:
„Ethel și Julius Rosenberg au fost singurele persoane civile americane inculpate pentru spionaj în timpul Războiului Rece (…). Sentința a fost pronunțată în aprilie 1951, iar execuția (pe scaunul electric) a avut loc la 19 iunie 1953, în închisoarea Sing-Sing. Mulțumită informațiilor tehnice furnizate de soții Rosenberg, Uniunea Sovietică și-a putut construi arma nucleară proprie”.
Este greu să comentez fapta, dar observ doar că, dacă niște hoți – soții Rosenberg, sau oricare alții – n-ar fi furat documentațiile tehnologice americane, astăzi domnul Putin n-ar fi avut arma nucleară și nici racheta cu care se pregătește să defileze în Piața Roșie, ca să amenințe Universul cu un nou Big Bang.
În modesta mea opinie, ar fi mai curând cazul să-i roșească obrazul președintelui rus, când susține că ar deține o armă fără egal în lume, dar o știe ca descendentă din planurile obținute prin furt de către niște predecesori ai domniei sale.
Lăsând însă istoria de o parte, mă întreb, ca omul nu tocmai avizat: este, oare, chiar atât de înfricoșătoare racheta cu care dvornicii domnului Putin se pregătesc să ne amenințe, etalând-o în Piața Rosie, sau e numai varianta nouă a unei vechi reclame de la circ, cu următorul conținut: „afară-i vopsit gardu’ și înăuntru-i leopardu’!”
Logica îmi spune că nimeni n-ar risca să se plimbe pe lângă zidul Kremlinului cu o încărcătură nucleară nimicitoare, la numai câteva zeci de metri de tribuna cu mai-marii țării, inclusiv liderul suprem. Parcă aș gândi că, pentru paradă, a fost construită o carcasă nefuncținală și goală pe dinăuntru, dar strălucitoare pe dinafară și fără alt rol decât acela de sperietoare.
Aș zice că rolul carcasei la paradă ar fi mai curând unul simbolic, ceva confecționat anume pentru ca Vladimir Vladimirovici să-și poată arăta mușchii la lume, asociindu-i cu performanțele tehnicii de vârf.
Mulți analiști occidentali susțin că recenta lansare de rachetă balistică a Rusiei a avut tot scopuri simbolice și nu demonstrează neaparat puterea unei forțe angajată în război.
Dimpotrivă, demonstrează slăbiciunea, nesiguranța și frustrările comandantului suprem, care n-a reușit să-și impună ambițiile nici în varianta Blitzkrieg, nici în varianta dezastrului și tragediei umane și a ajuns la varianta apocalipsei televizate în direct.
Retorica nucleară, purtată amenințător, parcă anume ca să zgândărească răbdarea puterii euroatlnice pare mai curând un semn de slăbiciune decât orice altceva. Căci numai cine-i slab și nu are alte arme se încumetă să recurgă la asemenea teribilisme, faut de mieux.
Iar încercarea de a impresiona lumea cu o simplă paradă, oricât de spectaculoasă ar fi ea, tot teribilism rămâne.
Nu-mi permit să minimalizez un eveniment precum Parada Victoriei, mă închin și eu cu respect în fața momentului istoric pe care omenirea îl punctează în zilele de 8 și 9 mai, dar dacă, lângă marele eveniment istoric, voi simți că se asociază pretextul unei noi conflagrații, atunci prefer să schimb canalul și să privesc Carnavalul de la Rio – că tot s-a reluat, după lunga pauză Covid-19.