Putin, fericit că în Moldova se stinge lumina. Deși a șantajat Chișinăul, spune că Rusia n-are nicio vină

Așezat într-un fotoliu alb, într-o sală în care peste o sută de invitați, aleși de organizatorii evenimentului, îl urmăreau cu interes, liderul de la Kremlin nu a putut să-și ascundă satisfacția atunci când un deputat comunist din Moldova i-a spus că în această țară „s-au stins luminile”.
Putin, fericit că în Moldova se stinge lumina. Deși a șantajat Chișinăul, spune că Rusia n-are nicio vină
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • Întreaga discuție de peste trei ore de la Clubul Valdai a fost tradusă în limba română și poate fi parcursă, fiind publicată în cadrul acestui articol ca un document separat.
  • Evenimentul de peste trei ore din 27 octombrie a fost un spectacol pus în scenă pentru a salva aparențele unei înfrângeri catastrofale a Rusiei.
  • Vladimir Putin a descris cum a fost Republica Moldova șantajată de Gazprom la negocierile contractului livrărilor de gaze, fiind obligată să plătească datorii făcute de fostul președinte Igor Dodon, omul Moscovei.
  • Republica Moldova primea curent din Ucraina, dar distrugerea infrastructurii de producere și distribuire a energiei electrice de către Rusia a pus Kievul în imposibilitatea de a mai face livrări externe.
  • De la jumătatea lunii octombrie, România a preluat sarcina de a alimenta cu curent țara vecină, în timp ce Maia Sandu a cerut populației să facă economie pentru a trece peste această iarnă.

Președintele Rusiei a desfășurat o uriașă operațiune de relații publice în data de 27 octombrie, când în cadrul Clubului Valdai, o organizație neguvernamentală a elitelor care gravitează în jurul liderului de la Kremlin, a ținut o sesiune de întrebări și răspunsuri care a durat peste trei ore.

Cu jurnaliști din țări prietene și activiști sociali aflați în slujba Moscovei, i s-a creat lui Putin un cadru pseudo-democratic în care și-a promovat teoriile fanteziste și justificatoare pentru invazia din Ucraina și distrugerea țării vecine.

ADVERTISING

Constantin Starîș, 51 de ani, deputat al formațiunii Blocul Comuniștilor și Socialiștilor din Parlamentul Republicii Moldova, a fost la Clubul Valdai la întâlnirea cu Putin, alături de peste o sută de invitați.

Mai mult, acesta a primit de la organizatori posibilitatea să-i pună întrebări liderului de la Kremlin.

„Reprezint opoziția parlamentară… guvernul nostru, spre nenorocirea țării noastre și a poporului nostru, … preferă alte rute pentru călătoriile în străinătate. Drept urmare, de azi, luminile la Chișinău s-au stins aproape complet…”, i s-a plâns Starîș lui Putin, atacând-o pe Maia Sandu și guvernul partidului majoritar, PAS.

StarisPutinMoldova

S-au stins luminile la Chișinău?

Președintele Rusiei a devenit extrem de atent când a auzit de criza energetică din Republica Moldova și a expus propria sa poziție din care reiese că a fost extrem de înțelegător cu Chișinăul pe parcursul ultimilor ani, iar contractul pentru livrarea de energie a fost încheiat în termenii Moldovei.

„Ai spus că s-au stins luminile la Chișinău. Nu e clar de ce s-au stins, cu siguranță nu avem nimic de-a face cu ce se întâmplă acolo. Știi de ce vorbesc despre asta? Pentru că Rusia e, întotdeauna, învinuită pentru orice. Undeva s-au stins luminile, undeva toaleta nu funcționează, scuze, altundeva nu știu ce se întâmplă. Rusia e de vină”, a spus Putin ca și cum până în urmă cu doi ani, Moldova nu s-ar fi aflat sub influența politică a Moscovei.

Până la alegerile din 2020, la conducerea republicii s-a aflat Igor Dodon, liderul comuniștilor, un politician controlat de Kremlin. 

„Când negociam cu reprezentanții Guvernului Moldovei pentru aprovizionarea cu gaze naturale, Gazprom a luat o poziție absolut pragmatică în ce privește contractul cu Republica Moldova”, a povestit Putin.

Adică, Chișinăului i-a fost impus prețul pieței, în condițiile începerii invaziei, acesta fiind unul nesustenabil pentru economia firavă a republicii.

„Partea moldovenească nu a fost de acord cu poziția Gazprom și a insistat asupra preferințelor de preț. Gazprom s-a retras, apoi domnul Miller (șeful companiei) a venit la mine și a spus că el crede că punctul său de vedere e cel corect”, a povestit Putin despre negocieri. 

„I-am cerut președintelui Gazprom să răspundă nevoilor părții moldovenești, ținând cont de posibilitățile economice și financiare ale acestui stat. I-am spus că, deși prețurile sunt corecte din punct de vedere economic, sunt insuportabile pentru Moldova. Dacă nu pot plăti, ce rost are?”, și-a continuat Vladimir Putin povestirea.

„Nu prea a fost de acord cu mine, dar mi-a ascultat părerea. Gazprom s-a întâlnit cu Guvernul Republicii Moldova și au semnat un contract de furnizare de gaze în condițiile părții moldovenești”, a mai adăugat președintele rus.

Cum funcționează șantajul cu gaze?

„Sunt o mulțime de detalii, dar nu vreau să plictisesc publicul, pentru că, în afară de tine (n.a. referire la Constantin Starîș), probabil că nu interesează pe nimeni. Acolo e vorba de datorii, de plăți curente și de o anumită plată în avans. Dar, în general, în ceea ce privește parametrii de preț, aceștia au respectat pe deplin ceea ce a cerut partea moldovenească. Trebuia să plătească, desigur”, a spus Putin.

„De ce s-a ajuns în punctul în care în Moldova nu are electricitate, aceasta, scuzați-mă, nu mai e problema noastră”, a încheiat el.

Urmărind povestirea lui Putin despre negocierile cu Moldova, oamenii pot înțelege, prin cuvintele liderului rus, cum funcționează șantajul cu gaze practicat de Rusia. 

Totul e controlat de Kremlin, șeful celui mai mare consorțiu energetic vine și îi dă raportul președintelui rus, iar acesta îi spune ce să facă. 

După cum declară Vladimir Putin, el a fost de acord cu cererile Moldovei, dar cu condiția să-și plătească datoriile făcute de regimul Dodon și să dea o sumă în avans.

Pentru Putin a fost imposibil să-și ascundă satisfacția că un fost satelit al Moscovei, care a reușit să se desprindă, „a rămas pe întuneric”, deși descrierea făcută de comunistul Starîș nu e reală.

Maia Sandu le cere moldovenilor să economisească energia electrică și mulțumește României

Republica Moldova primea curent din Ucraina, dar distrugerea infrastructurii de producere și distribuire a energiei electrice de către bombardamentele ruse din ultimele săptămâni au pus în imposibilitate Kievul de a mai face livrări către Chișinău.

MaiaSanduMoldovaCriza

„România ne ajută din nou - de mâine, vom cumpăra electricitate de peste Prut. Decizia Guvernului României vine după ce Ucraina a sistat livrările de curent din cauza atacurilor rusești cu rachete, de la începutul acestei săptămâni”, a anunțat Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, în data de 13 octombrie.

„Mulțumim, România! Apreciem acest ajutor prompt și generos, într-un moment de mare încercare pentru noi. Îndemn cetățenii să economisească, pe cât este posibil, energia electrică și le mulțumesc celor care au răspuns deja apelului autorităților. Facem acest efort împreună, pentru a nu rămâne fără curent, pentru a reduce costurile, dar și pentru viitorul nostru liber. Împreună vom trece de iarna aceasta și vom ieși din ea mai puternici”, a mai adăugat Maia Sandu.

Discursul și răspunsurile date de președintele rus lasă să se vadă, în spatele cuvintelor și a unei atitudini relaxate, un lider care nu mai are soluții, care se bucură că poate, încă, provoca necazuri celor pe care-i consideră inamici și care învinovățește Occidentul, prezentându-l ca pe o „entitate” ce urmărește distrugerea Rusiei.

În realitate, Vladimir Putin a declanșat un război pe care nu-l mai poate controla și care s-a întors împotriva lui.

Sperând să cucerească Ucraina, un stat independent, într-un timp scurt, a eșuat într-o campanie de distrugere, ucigând civili, bombardând orașe și torturându-i pe cei care i se opun.

Evenimentul de peste trei ore din 27 octombrie a fost un spectacol pus în scenă pentru a salva aparențele unei înfrângeri catastrofale a Rusiei în Ucraina, arătând modul în care gândește Putin și cât de subiectiv se raportează la realitate.

Sesiunea de discuții, întrebări și răspunsuri, transcrisă integral în limba română:

Oct 27, 2022 | Putin's speech and discussion at Valdai International Discussion Club meeting
VIDEO. Filmarea integrală a sesiunii de discuții, întrebări și răspunsuri a lui Vladimir Putin, dublată în limba engleză - Sursa: Dot's Eye

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇