În urma cu un an, România era în cea mai teribilă perioadă a crizei Covid – valul Delta, care a provocat cea mai mare mortalitate de după Al Doilea Război Mondial. Peste 20 de mii de oameni au murit atunci cu acest diagnostic, plus cine știe câți alții din cauza privării de asistență medicală pentru alte boli.
În bună măsură această mortalitate uriașă a fost și consecința fracturii imense de încredere dintre autorități și cetățean, de unde soluții individuale greșite, cu consecințe tragice.
Acum traversăm un alt tip de criză de încredere, provocată de scandalul vaccinurilor, cu pierderile de sute de milioane de euro pe care le implică, foarte greu de explicat și acceptat, mai ales în condițiile economice actuale.
În plus, această furie pe vaccinurile antiCovid se poate descărca și pe alte tipuri de vaccinuri, de la banalul antigripal, la cele administrate copiilor împotriva unor boli care pot fie ucide, fie lăsa sechele foarte grave.
Acum că pandemia e pe sfârșite, ar fi momentul unei analize independente a conduitei autorităților în această criză. Ce a fost bine, ce a fost greșit, ce a fost exagerat. Un proces al pandemiei cu calm, fără patimă, obiectiv.
„Cred că deciziile discreționare care sunt bazate pe foarte multă demagogie sau pe jumătăți de adevăr pentru că de foarte multe ori au fost utilizate, care fundamentează, între ghilimele, anumite decizii nu cred că sunt sănătoase, pentru că scad încrederea populației în clasa politică și zona de administrație și lucrul acesta este îngrijorător inclusiv în zona de sănătate”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în Piața Victoriei la Europa FM.
O anumită suprareacție sigur că era inevitabilă în fața efectului Lombardia. Dacă unul dintre cele mai puternice sisteme sanitare din Europa a capotat, ce se va întâmpla la noi?, era o întrebare legitimă, cu atât mai terifiantă cu cât sistemul era mai slăbit, ca în România.
Dar suprareacția a fost cu mult peste orice limită. Țara a fost practic închisă când aveam 139 de cazuri la nivel național. A fost oprită economia și s-au pompat enorm de mulți bani în compensații care acum contribuie major, dacă nu chiar decisiv, la puseul inflaționist pe care îl traversăm.
Au fost închise școli în localități care nu aveau niciun caz. Una e să închizi școlile o perioadă scurtă într-un oraș foarte mare cu un nivel foarte ridicat de transmitere a bolii și cu totul altceva să le ții închise cu lunile inclusiv în localități mici, sărace, fără acces la Internet și care până azi nu au avut niciun caz confirmat. Sunt pierderi care nu vor fi niciodată recuperate în zonele și așa vulnerabile.
Au fost blocate spitale și au rămas fără asistență medicală oameni ale căror patologii s-au agravat, poate chiar fatal. Iar în spitalele blocate erau câțiva internați forțat, unii dintre ei fără niciun simptom, ținuți cu săptămânile într-o formă de arest total neconstituțional.
Această dementă internare forțată a făcut ca mulți oameni să refuze testarea și prezentarea la spital, chiar și după ce această măsură aberantă fost anulată în mod corect de CCR. Fobia a rămas și din cauza ei mulți au ajuns la doctor când abia dacă mai respirau și s-au prăpădit.
De aceea, și vaccinarea a fost primită de majoritatea cu extrem de multă reticență. Când ai creat neîncrederea și ai provocat retragerea în rezistență la mesajele și deciziile oficiale, nu mai ai nicio șansă să colaborezi cu oamenii care se simt mințiți și când nu sunt.
„Dacă am face o analiză serioasă, ar exista un grup de lucru independent – eu pot să-l inițiez, dar nu ar trebui să-l fac eu, pentru că eu poate sunt subiectiv și ar trebui să fie un soi de expertiză, poate să fie și oameni din alte țări. Iar cei care au mai greșit în timpul pandemiei sau au greșit grav în timpul pandemiei nu trebuie condamnați, dar ei trebuie să recunoască și să-și asume lucrul acesta și să aibă grijă ca în activitatea lor ulterioară să evite aceste lucruri”, spune ministrul Sănătății.
Exact asta ar fi miza acestui „proces” al pandemiei. E puțin relevant cine și ce ar asuma și ce ar păți, chiar dacă mulți își doresc „capete în țepe”. Nu acesta trebuie să fie scopul, ci fixarea unor repere.
Mai devreme sau mai târziu vom fi loviți din nou și atunci va trebui să fim apți să reacționam cu mult mai bine, cel puțin fără să repetăm erorile de acum.
În plus, o bună parte din frustrarea acumulată în societate ar putea fi calmată. Adevărul, asumarea și concluziile corecte au întotdeauna și un efect terapeutic pentru a putea merge cu adevărat mai departe.