MOTTO 1:
Cine privește doar iarba nu vede decât greieri, lăcuste și furnici.
MOTTO 2:
Darwin a spus maimuțelor: ridicați-vă în picioare, luați un lemn aprins și izgoniți prădătorii din savană.
Ajutorul militar dat de Occident cu țârâita Ucrainei nu este o strategie bună. Cred că diplomațiile occidentale gândesc sub înfluența ,,drobului de sare” din poveste, adică se adâncesc prea mult în tot soiul de scenarii privind Rusia încât scenariile acestea, unele probabile, altele posibile frânează acțiunea prezentă cu umbra amenințătoare a ce s-ar putea întâmpla. Stategia asta de a livra Ucrainei armament cât să se apere sau cât să câștige ușoare avantaje pe front face parte din moștenirea de tristă amintire a dictonului fricos și blocant „să nu umilim Rusia”.
Diplomația occidentală este asemenea eroului grec Ulise care a fost forțat să treacă printre cei doi monștri legendarei, Scylla și Caribda. Diplomația occidentală vrea înfrângerea Rusiei pe câmpul de luptă dar în același timp vrea și conservarea acesteia cam în aceeași formă statală, din varii motive, cum ar fi teama de folosirea arsenalului nuclear, teama câ prăbișirea economică a Rusiei va duce la o criză globală mai mare decât cea prezentă, teama de dezagregarea Rusiei și de consecințele ei văzute ca și catastrofale, în fine, teama de un război rece care ar diviza nu doar Vestul de statul rus, ci Vestul de restul despotic al lumii.
O asemenea interpretare a viitorului conflictului nu este greșită. Să învingi Rusia pe front dar să păstrezi statul rus ca entitate îmblânzită pare un deziderat frumos, dar foarte greu de îndeplinit. Comparația dintre campaniile militare din Afganistan și Vietnam, în care forțele armate ale americanilor și rușilor s-au retras fără ca statele cu pricina să fie zguduite de crize majore este de neaplicat acualului conflict din Ucraina.
În primul rând pentru că forțele ucrainene nu sunt în situația comunștilor vietnamezi sau a luptătorilor afgani, adică nu controlează frontul îndeajuns de puternic pentru ca armata rusă să fie forțată să înțeleagă că este nevoită să se retragă. Pentru asta ar trebui ca Occidentul să asigure armamentul necesar ucrainenilor ca să se ajungă la o atare răsturnare de echilibru. În Vietnam, comunștii au fost ajutați de țările prietene, în Afganistan americanii au înarmat talibanii. De ce nu se întâmplă același lucru acum, în Ucraina?
Nici criza energiei nu poate justifica reținerea occidentală pentru simplul motiv că această criză nu se poate rezolva decât sau prin creșterea producției mondiale de petrol, lucru care este puțin probabil – vezi vizita din Arabia Saudită a președintelui Joe Biden – sau prin creșterea producției și utilizării de energie verde – în condiții de pace ea a fost estimată de UE la mai mult de un deceniu, deci nu poate fi luată în calcul pentru rezolvarea rapidă a crizei actuale – sau prin înfrângerea Rusiei pe front.
Scepticii vor spune că o Rusie înfrântă nu va ceda instantaneu și nu va livra occidentului gazul și petrolul necesar la prețul dorit și au dreptate. Ca atare, nu putem ieși mai devreme de doi-trei ani din această situație și atunci se poate pune întrebarea la ce ar fi folositoare înfrângerea Rusiei acum.
Păi dacă Rusia ar fi forțată să părăsească Ucraina și să se întoarcă în propriile granițe, Putin ar fi înfrânt și umilit îndeajuns ca influența sa în cercurile de la Kremlin să scadă. Sigur că există riscul ca dictatorul să folosească arma nucleară, dar, în cazul în care va fi dat afară cu țârâita din Ucraina nu vom fi în aceeași situație? O perioadă lungă în care Putin va fi nevoit să sufere rușinea unei viitoare înfrângeri este la fel sau poate mai periculoasă ca una scurtă și intensă.
O Rusie mânată în interiorul propriilor granițe este un lucru bun pentru că vânzoleala politică de pe glob ar înceta iar SUA și-ar recâștiga poziția de lider mondial. Ar putea astfel să negocieze mai bine și mai ușor domolirea prețului petrolului de exemplu, ceea ce ar duce la mărirea șanselor ca actuala criză să se liniștească. În plus, înfrângerea Rusiei va domoli pentru câteva decenii frământările războinice ale unora care vor să ia ce nu le aparține.
O Ucraină care să poată cultiva cereale și floarea soarelui nestânjenită și care le va putea exporta fără mari probleme ar fi de folos pentru că ar opri amenințarea unei crize alimentare mondiale, cum vrea acum Rusia. Păi dacă vrei ca africanii și arabii să aibă lipie pe masă trebuie să le dai grău, să fii capabil să-l transporți iar Ucraina să poată să-l cultive. Iar asta se poate face doar prin trimiterea Rusiei acasă, deci numai prin înarmarea Ucrainei.
Abia după ce Rusia va pleca din Ucraina livrările de armament occidental pot scădea la necesarul apărării țării. Poate că Rusia va fi mai dispusă la negocieri din poziția de parte beligerntă care a pierdut războiul decât din cea de acaparatoare a 20% din teritoriul țării vecine. Poate că atunci Occidentul poate folosi la negocieri ca monedă de schimb ridicarea sancțiunilor pentru livrările de gaz și petrol.
Apoi livrările de armament pot fi folosite de Occident pentru a controla înaintarea ucraineană. Dacă ele vor fi masive la început pentru ca echibrul să se schimbe și armata rusă să treacă în defensivă, livrările pot încetini atunci când Occidentul va considera că e vreme să aplice scenariul „să nu umilim prea mult Rusia ca să aibă chef de negocieri”. Occidentul poate hotărî dacă Ucraina va recuceri Donbasul sau dacă va ataca sau nu Crimeea. Occidentul va putea negocia liniștea în Marea Neagră, situația Crimeii sau cea a fluxului de gaz de teritoriul Donbasului.
Marotele din scenariile apocaliptice legate de viitorul Rusiei împiedică Vestul să vadă limpede cum trebuie să decurgă conflictul din Ucraina acum. Scenariul în care se temporizează râzboiul prin livrări de armament mici este unul sadic: plata în vieți omenești ucrainene va fi una majoră iar stagnarea frontului nu va epuiza Rusia cum se crede. Izgonirea rapidă a Rusiei din Ucraina este soluția care va redesena harta mondială a puterii și care va scurta criza economică.
Acesta este necesarul curaj, cel găsit și de Ulise, de a merge mai departe cu determinare, nelăsându-te copleșit de frică. Sfătuitorilor făuritori de scenarii care văd în ele doar frici și traume trebuie să li se opună curajul unor lideri politici care să vadă în actualul conflic și oportunitățile de a consolida lumea civilizată cutremurată azi de barbaria rusă. Din păcate asemenea lideri n-a produs lumea occidentală de mult. Cofruntați doar cu probleme sociale și economice mărunte, liderii occidentali au privit lumea și o privesc doar de la firul iaerbii, iar de acolo nu văd decât lăcuste, greieri și furnici. De câte ori ridică privirea din verdele amăgitor, lumina soarelui îi orbește și le întunecă rațiunea.
Ori rațiunea, așa a spus Darwin, s-a născut din curajul maimuțelor de a se ridica în două picioare și de a merge prin savană să lupte cu prădătorii. Din fericire, ele priviseră lumea de milioane de ani de la înălțimea coronamentului. Cine va sili birocrații occidentali să privească lumea de la înățimea copacilor când ei își pun burțile burdușite pe canapelele nepăsării sau își pleacă virgulele și căpățânile asupra unor computere cu seci, neinteligibile uneori și prin asta inumane cifre?