Cazul Elena Lasconi nu e singular și el ține mai degrabă de o proiectare eronată a electoratului după care aleargă toți, fără să depună efortul de a-l cunoaște cu instrumente sociologice reale, dar pe care îl consideră din capul locului retrograd.
Felul în care fosta speranță a USR pentru europarlamentare Elena Lasconi s-a aruncat cu capul în zid, crezând că acolo e marea fereastră spre electoratul conservator, despre care sondajele spun că există în România, arată neprofesionalismul cu care lucrează politicienii și echipele lor.
Elena Lasconi a căzut în capcana facilă a ceea ce se numește proiecție automanipulatoare și care lucrează cu un portret-robot al electoratului de tip conservator nu doar eronat, ci și profund stereotipic și ofensator.
Nu e singura: toate aripile așa-numite conservatoare din partidele românești, de fapt populiste și intolerante, vehiculează aceeași mediocritizare a unui votant care se regăsește într-un curent conservator clasic.
Altfel spus, ei reduc electoratul care are valori familiale, religioase, tradiționaliste la portretul robot al unui alegător retrograd, vetust și prin asta resentimentar, fiind pus în pericol de lumea modernă. Adică la ceea ce „se crede” a fi electoratul AUR, după care aleargă cu toții, fără să facă un minim efort de a-l contra-oferta altfel decât prin mesajele de tip cetate asediată și naționalism minimal.
Cursa a fost declanșată de un sondaj, pe care l-am mai analizat la apariție, în 2021, care arată că majoritatea românilor (aproape 60%) și-ar da votul unui partid cu valori religioase și tradiționale.
E adevărat că 59,5% din populație ar vota un partid pe care autorii îl identifică drept „naționalist” și care promovează valorile religioase și familia tradițională, dar:
- doar 21% ar mai vota cu un asemenea partid dacă ar propune o apropiere de Rusia
- doar 35% ar mai vota cu un asemenea partid dacă ar propune ieșirea României din UE
- doar 25% ar mai vota cu un asemenea partid dacă ar propune restrângerea drepturilor minorităților naționale
Din acest tablou complicat și cu mai mult sau mai puțin fine contradicții, explicabile parțial și prin metodologia aleasă - lista predefinită de opțiuni -, dar mai ales prin ambiția portretului final, politicienii au ales fațada: „electorat naționalist” – deși naționalismul nu reiese mai apoi din conținut – cu valori tradiționale – deși, iarăși, păstrarea valorilor naționale românești (care ar fi acestea?, de pildă, e o lacună de conținut colosală, pentru că deschizând o umbrelă largă, permiți să se adăpostească aici de la ortodoxism la brâul maramureșean și doine, ie și țuica de gutui) și religioase, aici integrându-se și preferința pentru familia tradițională.
Iarăși, valorile religioase nu sunt numite și nici relația dintre acestea și Biserica Ortodoxă Română.
Este BOR percepută ca păstrătorul, apărătorul, garantul acestor valori religioase sau între credință și instituție relația nu este direct proporțională?
Poate electoratul de tip conservator, pentru că într-acolo duce portretul ideologic, să fie echivalat perfect nu doar cu majoritatea ortodoxă, ci cu ortodocșii habotnici, care încredințează valorile religioase Bisericii?
Iarăși autorii acestui sondaj nu desfac conceptele pe care le utilizează, dar ne dau ceea ce ei numesc „analiza socio-demografică” a acestui indicator.
Ar fi înclinați să voteze pentru un partid naționalist, care promovează valorile religioase și susține familia tradițională în special gulere albastre, locuitorii din regiunile Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia și Sud Est și persoanele care declară că venitul lunar nu le ajunge nici pentru strictul necesar. Cei care declară că nu ar vota cu un astfel de partid sunt cu precădere: persoane cu educație superioară și gulere albe.
Autorii au preferat să utilizeze disjuncția gulere albastre (i.e. clasa muncitoare)/ albe (i.e. clasa administrativă, intelectuală, middle management-ul), probabil din dorința de a introduce o stratificare socială superioară celei date de nivelul de educație (care nu e menționat ca fiind minim/mediu la cei care constituie majoritar procentul de aproape 60% care ar vota partidul naționalist cu valori religioase și promotor al familie tradiționale) și de nivelul financiar.
Totuși, disjuncția aceasta e failibilă tocmai prin ambiția unei stratificări în termeni de clasă socială și pare a fi o proiecție apriorică a publicului, păguboasă sociologic. Adică atunci când vrei să folosești musai un concept, potrivindu-i apoi realitățile (sociologice aici).
Ce a vrut Lasconi să arate? Sau USR
Declarația Elenei Lasconi a fost în această grilă stereotipică: sunt și eu creștină, cred în familia definită de căsătoria dintre bărbat și femeie, ce e greșit în asta? Dacă e în registrul personal, absolut nimic și nimeni nu ar fi avut disponibilitatea de a relua teme ale Coaliției pentru Familiei. Doar că Lasconi a folosit propriile valori în scop de marketing politic, fără să înțeleagă până la capăt conceptele și așa a reușit să spună că valorile sunt mai presus politic de drepturile egale, care nu se pun contra creștinismului și nici nu au nimic contra crucii purtate la vedere, ostentativ.
Nu sunt deloc de ordin public considerentale personale, dar e de ordin public faptul că un politician vrea să se ocupe cu Dumnezeu, când politica e cât se poate de seculară, iar religia cât se poate de liberă. Sau că un politician nu ține cont de uriașa miză pentru democrație pusă în joc de referendumul pentru definirea familiei, de fapt o schemă pusă în scenă de Dragnea, pentru a putea construi un regim abuziv de putere.