Operațiunile speciale de pe agenda Kremlinului și ce prevestesc ele

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Pentru prima oară de la atacarea Ucrainei, apare la Moscova, într-un articol din ziarul Pravda, un fel de viziune privind „extiderea” Federațiie Ruse, în anii 2022-2023.

 „Viziunea”, despre care ziarul precizează că aparține unor oficiali și politologi ruși, prevede un soi de program privind anexarea de către Rusia a 8 teritorii, care în prezent aparțin altor state. Sunt enumerate următoarele:

  • Republica Donețk,
  • Republica Lugansk,
  • Republica Herson,
  • Osetia de Sud,
  • Regiunea Zaporojie (parțial sau total),
  • Regiunile Harkov, Nikolaev, Dnipropetrovsk, Odesa (acestea, după ce se vor efectua în prealabil „evaluări” pe plan local),
  • Transnistria (în cazul când aceasta ar fi atacată de către România și Republica Moldova),
  • Belarus (o posibilă integrare de facto, dar fără vreo formalizare de jure).

Ziarul citează personalități, care se erijează în experți și susțin că anexarea respectivelor teritorii ar fi o reparație istorică pe care ar merita-o Rusia, ca moștenitoare a vechii URSS și ca protectoare a rusofonilor din întreaga lume.

Argumentul suprem al respectivilor specialiști te lasă mască: dacă s-a putut în Crimeea, înseamnă că se poate oriunde mai locuiesc ruși.

ADVERTISING

Ca simplu cetățean ce sunt, îmi permit să observ totuși că situația actuală diferă mult de acele zile, când Rusia își anexa Crimeea (tot samavolnic, cum se știe). Astăzi, a aflat întreaga lume ce pârjol s-a năpustit în Ucraina invadată, ce ruină au ajuns valorile patrimoniului ucrainean,  ce tristețe a cuprins milioanele de familii plecate în bejenie și ce sacrificii fac cei care își apără patria cu arma, în timp ce nici măcar domnul Putin nu mai știe să găsească o ieșire din spanacul în care singur s-a băgat.

„Teoriile” după care istoria ar îndreptăți Rusia să repare oalele sparte la destrămarea  Uniunii Sovietice, nu mi se pare credibilă nici pentru Gâgă. Niciodată vreun mare imperiu, odată prăbușit, n-a mai reînviat și n-a mai ajuns să fie din nou ceea ce a fost cândva.  De ce ar face excepție Rusia lui Putin?

Firește, nu toată lumea gândește la fel, ideea rescrieii granițelor sovietice își are prozeliții săi, iar ziarul de care vorbeam – unul foarte apropiat al  Kremlinului – li se alătură.

Acolo și-a găsit găzduire și un oarecare Gheorghi Muradov, pretins vicepremier al pretinsului „guvern” din Crimeea, ca să-și exprime sentențios pronosticul său despre viitorul țării:

„Nu am nicio îndoială că teritoriile eliberate din sudul fostei Ucraine (sic) vor deveni noi regiuni ale Rusiei”.

Să fie oare întâmplător faptul că un oficial de (pretins) rang înalt al Federației Ruse își permite să taxeze Ucraina drept „fostă” țară? Deloc. Însuși mai marele Kremlinului lasă de înțeles din când în când că Ucraina n-ar fi un stat adevărat, că ucrainenii n-ar fi popor și, ca urmare, nici războiul n-ar fi război, ci numai o operațiune specială „spețoperația” în rusește, cuvânt anume născocit și neintrat încă în enciclopedii și dicționare.  

Nici nu știau soldații că pleacă la război și că unii – mulți, foarte mulți! – nici nu se vor întoarce de acolo. Știau că se duc la „spețoperația” și că de acolo se vor întoarce glorioși, probabil în numai câteva zile.

Ca să vezi, Ucraina nu pare un stat adevărat, iar Crimeea este repubică în toată regula, componentă a Federației Ruse!

Un alt oficial, al cărui nume ziarul nu-l divulgă, emite și dânsul o teorie, conform căreia „Regiunea Herson , RP Dodețk, RP Lugansk, cel puțin o parte din Zaporojie, precum și Republica Novorossiya (entitate in spe n.red) vor deveni parte a Federației Ruse fie ca regiuni, fie ca republici, după caz. Iar Rusia va garanta protecția noilor teritorii anexate, prin forța armelor nucleare, pe care le deține”.

Pe aceeași temă, un politolog citat în cadrul aceluiași articol, A. Asafov, vine cu completări inspirate tot din propria gândire: „În Osetia de Sud, majoritatea forțelor politice sunt solidare cu Rusia. Acolo, suprviețuirea țării ar fi de neînchipuit fără tutela Federației Ruse”.

Chiar și oficialii micuțului teritoriu de peste Nistru simt nevoia să se dea mari în aceste zile. Așa-zisul președinte al așa-zisei Republici Transnistrene, Vadim Krasnoselski, este citat și dânsul, cu declarația sa privind pretinsa independență a fâșiei de pământ din stânga Nistrului.

Conform respectivei declarații, viitorul transnistrean se va clădi în două etape. Mai întâi, se va obține recunoașterea internațională a independenției noului „stat”, după care un referendum va consfinți anexarea.

Mărturisesc că aparțin acelei generații, care încă mai are amintiri despre evenimentele tragice ce prevesteau cea mai mare conflagrație a secolului trecut. În această calitate, îmi permit să observ analogii ciudate între ceea ce se petrece azi în Rusia domnului Putin și ceea ce se petrecea acum peste opt decenii în Germania domnului Hitler.

Iar unele dintre evenimente sunt atât de asemănătoare, încât îți lasă senzația că trăiești ceva ca un fel de deja vu, ceva ce s-a mai întâmplat și se întâmplă, iată, din nou.  Memoria îmi spune că, în urmă cu peste opt decenii, se preteceau fapte izbitor de asemănătoare.

Aș zice chiar că nu observ altă diferență, decât aceea că faptele de atunci vesteau un uriaș Război Mondial, iar cele de acum au demarat ca o mare Operațiune Specială.

Merită să punctez concret, ca să fie clar despre ce este vorba. Nu de alta, dar istoria arată că tot la anexări gândea atunci și domnul Hitler:

  • Anexarea Austriei (Anschluss)
  • Anexarea zonei Sudetenland, parte a fostei Cehoslovacii (cu complicitatea Regatului Unit și al Franței, care i-au dat undă verde lui Hiler, în speranța că așa se salvează pacea).
  • „Protectoratul Boemiei și Moraviei” – o caricatură statală administrată de naziști (cei adevărați, ai lui Hitler, nu închipuiții lui Putin)
  • Subordonarea unor state din centrul și estul Europei, inclusiv România.
  • Ocuparea Iugoslaviei, unde totuși forțele rezistenței conduse de I.B.Tito n-au putut fi înfrânte.
  • Ocuparea militară a Poloniei de către Hitler, juma-juma cu „colegul” Stalin.
  • Ocuparea miliatră a Belgiei, Olandei și a peste jumătate din teritorul Franței, inclusiv capitala Paris.
  • Planul „Barbarossa” de pustiire a Uniunii Sovietice, un război în toată regula. Planul a eșuat numai după ce e sovieticii au fost ajutați cu armament din partea SUA și a Angliei.

Nu vreau să extrapolez, nu am argumente să susțin că, dacă trecuta mare conflagrație mondială începea cu anexări de teritorii, acum, după opt secole, alte anexări ar duce autmat la alt mare război. Dar nici nu-mi poate scăpa amenințarea recentă a unui înalt demnitar rus că țara lui deține arme capabile să scufunde insulele  Britanice, dintr-un foc. 

Asta îmi trimite gândul iarăși la asemănări și la acele zile din timpul trecutului război,  când Hitler personal încerca să-l convingă pe omologul său român Antonescu că deține arme capabile să scufunde – ce credeți? – exact insulele Britanice!

Armele erau două tipuri de racheta – prima V1, a doua  V2 – și, după cum se știe, au țintit Londra. Dar n-au salvat regimul nazist de capitulare și nici pe liderii vinovați nu i-au salvat de spânzurătoare.

Aviz amatorilor!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇