“Nu e timpul pierdut, e un pas în spate, asta e clar. Trebuie acționat pe două direcții: discuțiile bilaterale cu olandezii și pentru sprijinul proactiv al statelor puternice din UE, dar nu ca un stat frustrat, ci ca un stat care are argumente. Cu olandezii trebuie lucrat foarte în detaliu și foarte profesionist”, a comentat pentru spotmedia.ro, Cristian Diaconescu rezoluția prin care parlamentul olandez recomandă ca deocamdată guvernul de la Haga să nu accepte România în Schengen.
Este cel care în 2009 a reușit să obțină, după asemenea negocieri tot cu olandezii, ridicarea clauzei de salvgardare pe care România o avea pe justiție.
Ceea ce spune Cristian Diaconescu ar fi trebuit să se întâmple deja cu mare intensitate de luni de zile. Oficialii români ar fi trebuit să umble prin toate birourile, toate cancelariile, cu toți decidenții care contează pentru a convinge că suntem serioși și că vom reprezenta o graniță solidă a Spațiului Schengen cu zona cea mai problematică.
Mai ales că Olanda e o necunoscută doar pentru amatori. Din 2004 încoace Haga a avut ochi de vultur, a mers până la detalii cu lecțiile făcute.
Acum marea temă internă a Olandei ține de fenomenul migrației pe care granița de est a spațiului Schengen trebuie să o controleze foarte bine. Să nu uităm că România ar da vize de intrare pentru întreg spațiul de liberă circulație. Ce lăsăm noi să intre, oficial sau clandestin, mâine e la Amsterdam.
În loc să bată Europa în lung și lat pentru a convinge că o putem proteja, pentru a obține susținere, demnitarii noștri, după cum notează Sorin Ioniță, au stat pasiv țâfnoși și au așteptat să pice para mălăiață și să le facă războiul toată treaba.
Să vină la noi să se convingă, e mesajul de la București. Nu, nu au ei de ce să vină pentru că nu ei sunt interesați, noi suntem.
Dincolo de ceea ce România a îndeplinit sau nu, avem nevoie de emisari extrem de abili și convingători, măcar pe ultima sută de metri. Cine să fie ei?
Cel dintâi, ca ierarhie, ar fi fost președintele Iohannis. Însă după toate aparențele, dl președinte a fost cu mult mai preocupat să-și servească propriul interes - iluzia că ar putea ajunge secretar general NATO.
Dacă în plan intern a împins semnale susținute în acest sens, cu propria gură sau prin “lăutari politici”, e greu de crezut că nu s-a întrebuințat și extern.
Cu excepția reuniunilor de grup - consiliu european, NATO, ONU congrese - dl Iohannis nu a făcut anul acesta nicio vizită de stat spre Vest. Ultima a fost turismul la piramide în Egipt, anul trecut. Putem compara cu agenda Maiei Sandu.
Dar, pe tema Schengen, prima linie nu trebuia să fie a dlui Iohannis, ci a miniștrilor cu atribuții în domeniile sub presiune. Ei ar fi trebuit ca în tot felul de discuții informale să convingă de seriozitatea obiectivelor și a instituțiilor.
Cum se pregătesc asemenea vizite informale îmi explica în urmă cu ceva vreme un fost ministru. Înainte de fiecare deplasare cu miză, cerea ambasadei României sau altor insituții cu atribuții în zona externă, informații despre viitorul interlocutor: ce școli a absolvit, ce pasiuni are, ce vin bea, ce țigări preferă, care este echipa de fotbal preferată etc.
Tot felul de detalii care pot ajuta să creezi din detalii o chimie care să facă pârtie și pentru fondul discuției, mai ales dacă el e dificil, și să încarci fondul cu crediblitatea personală.
Ministrul în prima linie ar fi fost cel de Interne. Dl Bode. Chiar el.
Ca să porți o conversație eficientă informală și să folosești detaliile pe care le-ai obținut dacă te-ai pregătit, prima condiție e să poți vorbi o limbă comună cu interlocutorul, la propriu, fără translator.
Dl Bode, din câte înțeleg, vorbește limbi străine mai mult cu mâinile. Nu are deci cum să poarte negocieri informale de finețe.
Fără a vorbi despre faptul că nu ai cum să convingi că pe zona de integritate, seriozitate, soliditate instituțională România e în regulă când asupra ta planează o suspiciune rezonabilă privind integritatea, mai precis de furt intelectual.
Aceeași este și problema premierului Ciucă. Cum să convingi că țara are o toleranță zero la infracționalitate și instituțiile funcționează, când ancheta de furt intelectual care te privește a fost practic blocată tocmai cu ajutorul parchetului.
Ministrul Justiției avea tot ce îi trebuie pentru discuții bilaterale informale reușite.
Un avocat rafinat și de succes al zonei extrem de rarefiate știe să pregătească și să poarte orice negociere cu orice partner. De altfel, în 2012, înainte de căderea guvernului MRU, era, și în urma unor asemenea demersuri, la un pas de ridicarea MCV.
Doar că dl Predoiu și-a "sinucis" imaginea și credibilitatea. Are pe mâini “sângele” propriilor proiecte de legil ale justiției anunțate public în iunie și pe care le-a măcelărit după cum a vrut baronetul din CSM pentru a obține avizul pozitiv fără de care PSD nu vota legile.
După un asemenea masacru atât de evident, cum să fii credibil că justiția va fi eficientă și independentă?
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, este un demnitar harnic și devotat, nu mă îndoiesc. Dar este total lipsit de carismă, fără farmec personal. E iască și, până acum, nu a vădit vreo fărâmă de umor, atât de important pentru apropriere. Un excelent funcționar nu este neapărat și un excelent ministru, mai ales de Externe.
Dacă tu nu reușești să captezi atenția bobocilor temurand ca frunza la festivitatea de deschidere a anului universitar la UB, ce minuni de elocință poți să exersezi în alte situații? Pe care relații personale se poate baza dl Aurescu după atâția ani de mandat?
Și oare cât din seceta activității externe a președintelui este măsura capacității MAE de a o organiza?
Cea mai mare problemă nu e că până acum nu am ieșit în Europa, ci că nu avem cu cine ieși în Europa, că mediocritatea și/sau necredibilitatea liderilor noștri este handicapantă în orice efort diplomatic.