Miracol a fost cuvântul cel mai des folosit după ce s-a aflat despre evacuarea celor 367 de pasageri ai avionului Japan Airlines care a luat foc pe aeroportul din Tokio după coliziunea la aterizare cu un avion militar.
Aeronava a ars ca o torță, nu au putut fi folosite decât două căi de evacuare din ea, însă numai 17 pasageri au suferit răni minore. Ceilalți sunt nevătămați.
În fața impecabilului e cu mult mai ușor de invocat magia, miracolul, inclusiv pentru că este evitată astfel setarea unui standard.
Impecabilul e miracol, omenescul nu poate fi decât defectuos și noi suntem oameni. Mai ales noi, cei din țara cu Crevedia, Odorheiu Secuiesc, Ferma Dacilor etc, avem nevoie de acest alibi al omenescului care nu poate concura miracolul.
Nu s–a întâmplat niciun miracol la Tokio. Nicio baghetă magică, nicio minune. Ce s-a întâmplat în numai 90 de secunde a fost efectul regulilor clare, al respectului pentru reguli, al disciplinei și al educației.
Datorită lor echipajul antrenat a știut exact ce are de făcut, chiar în condiții de maximă gravitate, oamenii nu s-au panicat, nu s-au călcat în picioare și nu s-au sufocat, au avut clară în cap ierarhia viață-bunuri așa că nu s-au oprit să-și salveze valiza (e drept, nu cred că în vreuna se aflau cârnați, slănină și sarmale) au respectat întocmai indicațiile și cu toții au reușit.
Nu e miracol, e civilizație, adică aptitudinea de a menține controlul rațional chiar și când presiunea pe instinctul de supraviețuire e imensă.
Sunt voci care se întreabă cum a fost posibil accidentul însuși dacă japonezii sunt atât de performanți. Pentru că eroarea umană și defecțiunea tehnică sunt imposibil de eliminat cu totul.
Din timp în timp în timp ele se întâmplă, adesea îngemănate într-un lanț cauzal letal. Întrebarea nu este dacă oamenii pot deveni perfecți, ci dacă există mecanismele eficiente bine puse la punct pentru a minimaliza efectele negative ale erorii.
În loc să ne facem cruci și să ne minunăm de miracole, am face mai bine să analizăm pe câte dintre ingredientele care au salvat 367 de vieți pe pista de la Tokio putem conta în Romania și cum am putea să le dobândim nu numai la nivel macro, ci și în viața noastră de zi cu zi, în experiențele individuale.
Dacă regulile erau corect aplicate, poate că incendiul de la Ferma Dacilor tot izbucnea, mai ales dacă se confirmă ipoteza televizorului defect. Dar un sistem de alertare și o construcție cu căi de evacuare corespunzătoare ar fi salvat viețile celor din clădire.
Oare un accident similar celui de la Tokio cu ce s-ar fi soldat pe aeroportul din Otopeni? Mi-e teama să avansez un răspuns, dar am să vă relatez, păstrând proporțiile, o întâmplare.
La începutul lui septembrie 2022 am revenit de la Paris pe aeroportul Henri Coandă cu o cursa Air France, la miez de noapte. Aterizarea a fost impecabilă, cea mai lină din câte am experimentat, pe o pistă înroșită de girofaruri aprinse ale multor autospeciale de pompieri.
Pilotul ne-a anunțat că avionul are o problemă, din câte am înțeles pierduse uleiul hidraulic al unui motor, deci este nevoit să oprească imediat, în mijlocul pistei de unde să fim tractați spre punctul de debarcare.
Motoarele s-au oprit complet, mașinile de pompieri s-au retras, iar avionul a rămas în beznă pe pistă așteptând vehiculul care să-l tracteze. Într-un final acesta a ajuns și a început tractarea.
Lent, de înțeles, am ajuns la punctul de garare departe de burduf. Și am stat. Am stat. Am stat. Am stat. S-a făcut cald. Echipajul se scuza periodic pentru așteptare explicând că aeroportul nu a reușit să găsească încă o modalitate de a aduce scara pe care să fie realizată debarcarea.
După jumătate de oră a apărut alene și scara și debarcarea a început. Nu știu dacă acesta e adevărul, dar ceea ce susțineau destul de țâfnos cei de pe aeroport când le-am reproșat lunga așteptare a fost că la ora aceea nu s-a găsit șofer pentru scara mobilă, debarcările fiind programate la burduf.
Imaginea care mi-a rămas pe retină din autobuzul soios care urma să ne ducă în clădirea aeroportului a fost un morman de cârpe împuțite puse sub motorul defect.
Nu materiale absorbante, ci cârpe soioase, iar lângă ele, într-o antiteză vizuală jenantă, pilotul francez impecabil, inspectând avaria motorului.
Dacă așa de greu a fost în cazul unui incident minor, care implica doar un vehicul de tractare și o scară mobilă, cam cum ar decurge lucrurile în cazul unei urgențe de proporțiile celei din Tokio?
Noi chiar avem nevoie de miracole.