Recentul demers al Guvernului de a mai stoarce încă ceva bani de la populația sărăcită, încercând să taxeze energia venită gratis de la soare (iniţiativă dezminţită neconvingător de ministrul Popescu), amintește de fanarioții din istorie, cei care se așezau la domnie fără alte gânduri și alt interes decât acela de a le pune românilor bir și a-i obliga să plătească.
Mi se pare ciudat lucru să-i taxezi, în loc să-i lauzi pe cei care își produc singuri energia, ca s-o folosească tot ei și să ușureze astfel atât propriul buzunar, cât și povara energetică a țării. Asta pare născocită de vreun Gică-Contra, nu de un guvern responsabil.
Astăzi, întreaga lume civilizată luptă să încurajeze, nu să taxeze pronsumul de energie neconvențională, verde și nepoluantă.
De altfel, însuși inițiatorul „taxei”, domnul ministru Virgil Popescu, înțelege că și-a cam dat cu stângu-n dreptu’ și încearcă s-o dreagă, spunând ca prevederile sale să se aplice începând cu anul 2026. Adică atunci când actuala coaliție va fi demult plecată de la guvernare, când nu se știe cine va fi premier și când cel mai nesigur lucru din lume este ca domnul Virgil Popescu să fie tot ministru și tot la Energie.
Hai, că ideea asta a grijilor pentru anul 2026, în timp ce tema zilei este bugetul pe 2023, pare de râs. Înțeleg că Guvernul are nevoie de venituri la buget, dar înainte de a ne taxa nouă energia care ne vine gratis de la soare, poate era mai potrivit să privească în curtea proprie.
Peste un sfert din totalul TVA, la care bugetul are tot dreptul, rămâne în fiecare an tot neîncasat, spre rușinea tuturor guvernelor de până acum, inclusiv a celui actual.
N-am făcut calcule, dar intuiția îmi spune că această parte neîncasată din TVA ar fi mult mai substanțială decât „taxa pe soare”.
Mi se pare jenant să observ de fiecare dată în ce țară înzestrată și binecuvântată de Dumnezeu ne găsim noi, pe pământul îmbelșugat al vechii Dacii, și cum trag mâța de coadă nepoții dacilor, așteptând să le vină din import nu numai energie, ci și multe altele.
Există surse financiare berechet, stimați guvernanți, doar că sunt ceva mai greu de accesat decât impozitarea populației.
N-am văzut, de exemplu, vreo ordonanță sau chiar un proiect de lege care să mai subțieze grămada de funcționari din instituțiile centrale, Guvern și Parlament.
N-am prea auzit propuneri pentru stimulat creșterea productivităților, a exporturilor, pentru a încuraja inovația, retehnologizarea industriei și multe altele, aducătoare de prosperitate, dar și de venituri zdravene la buget.
Dacă e să fim corecți, numai după ce au epuizat asemenea surse, decidenții de la cârmă au dreptul moral să apeleze la buzunarul cetățeanului.
Nu este un secret faptul că aceasta a fost una din rețetele succesului economic în China, al miracolului produs într-o țară manufacturieră, ajunsă astăzi o mare putere a lumii.
Dar să ne întoarcem la cazul nostru. Promovând o ordonanță pentru așa numita „taxă pe soare”, Guvernul își corodează propria imagine și demonstrează incapacitatea sa de a-și crea venituri altfel decât magnetizând puținii bănuți din punguța populației în cea a bugetului.
Este de râsu’-plânsu’ să afli că miniștrii ne măresc salariile și pensiile, ca să mai compenseze din ce ne-a golit inflația, dar totodată ne mai pricopsesc cu niște impozite noi, parcă anume ca să înlocuiască inflația cu altceva.
Am citit de curând o excelentă analiză, întitulată „Blestemul domniilor fanariote” și aflată pe un site din spațiul virtual al Internetului. Studiul este substanțial, dar mă voi mărgini să citez numai un pasaj:
„Românilor li se cereau taxe pe numărul de copii, pe hainele de pe trup, pe dreptul de a purta pălărie sau căciulă, chiar și pe fumul de pe horn sau numărul de uși sau ferestre pe care le avea casa…”
Numai taxa pe soare mai lipsea, printre practicile fanariote din secolul XVIII, cu care unii par să fie mai compatibili decât cu uzanțele europene ale secolului XXI.
Îmi permit să mă pun în pielea unui proprietar de „casă la curte”, unul al cărui fief se întinde pe câteva sute de metri pătrați – pot fi și câteva mii. Speriat de noile prețuri pe energie, plus perspectiva creșterii lor în viitor, omul și-a pus la bătaie toate economiile, a folosit și un credit bancar, plus facilitățile oferite de stat, și-a sacrificat poate un concediu de odihnă sau mai multe, și și-a orânduit elemente fotovoltaice, undeva pe acoperiș sau în grădină, devenind prosumator.
Firește, are de restituit ceva împrumuturi, dar el și-a făcut toate calculele ca s-o scoată la capăt, atunci când energia îi va veni cvasi-gratis. A prevăzut totul, în afară de faptul că statul se poate amesteca în investiția lui, încercând să ciupească și el ceva, din reușita investitorului. Crede cineva că este corect?
Dar harababura creată după ce propunerea ministrului Energiei devenea publică are și efecte neașteptate, care ar trebui să-i nemulțumească chiar și pe liberali. Le dă motive liderilor PSD să se constituie într-un fel de opoziție, în cadrul coaliției.
În acest context, ar fi fost imposibil ca domnul Ciolacu să nu se poziționeze ca lider al opoziției din cadrul coaliției, asigurându-i pe români că:
„Nu vor fi taxe noi, asta e o certitudine” și apoi că „Sunt în continuare adeptul unei impozitări pe o perioadă determinată pentru veniturile excepţionale şi mi se pare corect şi de bun simţ”.
Știți cum sună asta la urechea simplului contribuabil? Sună cam așa: ați auzit cu toții că „ei” vor să vă oblige la noi impozite, dar eu sunt pe fază și fac așa cum mi se pare corect mie și nu „lor”. Îi voi arde pe cei cu venituri mari – asta vă promit, asta o să fac, votați-mă și veți vedea.
Pentru cazul când declarația îi poate deranja unii din coaliție, liderul PSD a mai îndulcit tonul ca să nu rămână nimeni nesatisfăcut: „avem un buget bun pentru condiţiile actuale şi asumându-ne că nu va fi introdusă absolut nicio taxă, pentru că ar fi o greşeală majoră către oamenii de afaceri şi pentru investiţii” și că „indiferent de cât s-ar discuta, eu susţin această coaliţie. Indiferent de ce dispute ar fi între noi, din punctul meu de vedere, în acest moment, pentru o stabilitate politică…”.
Îmi permit să trag câteva concluzii:
- Firește, problema fotovoltaicelor este una de energie, dar taxarea lor sau netaxarea sunt probleme de impozitare. Ele privesc strict Ministerul Finanțelor. Ar fi fost deci cazul să se pronunțe domnul ministru Câciu, dar n-a făcut-o. S-a pronunțat ministrul Energiei, probabil ca să se bage singur în seamă, dacă alții nu-l observă.
- Domnului Ciolacu nu-i place guvernarea într-o coaliție, dar îi convine de minune această guvernare dacă acolo, în cadrul coaliției, poate face un fel de mini-opoziție. Este exact ceea ce a făcut și face non stop, declarând însă prudent: „Indiferent de cât s-ar discuta, eu susţin această coaliţie”,
- Cu siguranță zice ceva și domul Dragnea, în mintea lui. Nu știu ce, dar îmi închipui: „Nu era mai bine înainte? Că, fără mine, ăștia nu se descurcă!”.