Negocierile SUA-Rusia, pretextul unor viitoare intervenții militare rusești

Negocierile SUA-Rusia, pretextul unor viitoare intervenții militare rusești

Dacă singurul scop al Rusiei era să ocupe Donbasul, o putea face rapid, în felul în care a ocupat Crimeea. Dacă scopul rușilor era să negocieze militar cu Occidentul, o puteau face cerând deschiderea de discuții diplomatice, nu trasând linii roșii inacceptabile pentru Vest.

Faptul că Ucraina și-a declarat la un moment dat dorința de a adera la NATO a fost o lovitură politică extraordinară pe care a primit-o Putin.

Intenția acestuia de a reface cumva starea de lucruri de pe vremea defunctei URSS s-a prăbușit odată cu această declarație. Faptul că Ucraina a cerut primirea în NATO a fost totuna cu a declara că inamicul ei de facto este Rusia.

Astfel eșafodajul ideologic pregătit de ruși care doreau să facă din fostele republici sovietice o uniune de state aidoma UE a pierit înainte de a se naște.

Rusia lui Putin a fost, pur și simplu, pusă cu spatele la zid. A crezut că ocuparea Crimeii va fi suficient ca să blocheze dorințele Ucrainei de a intra în NATO. Dar Ucraina și-a văzut de drum, și-a dezvoltat armata și a rămas consecventă orientării spre Occident.

Riposta rusă a fost războiul din Donbas, care avea scopul nu doar de a bloca intrarea Ucrainei în NATO, ci de a da nărăvașului vecin o lovitură economică puternică, cu scopul de a provoca haos în țară, ca la Kiev să poată fi instalat un guvern pro-rus. Dar Ucraina și-a văzut de drum, la fel ca și după ocuparea Crimeii.

Conștientizarea faptului că Ucraina este pierdută a enervat groaznic Kremlinul. Ce ar fi un spațiu politic pro rus fără perla coroanei, Ucraina?

Politica sa de control a fostului spațiu sovietic a fost sortită eșecului. Putin a pierdut meciul acesta și asta îl supără năpraznic. Ce i-a mai rămas liderului rus este doar răzbunarea, este dorința de a face Ucraina și Occidentul să plătească scump pentru asta. Iar dacă singura cale este războiul, atunci să fie război.

Pare că Rusia s-a hotărât să renunțe la politica sa de intervenție în fostul spațiu ex-sovietic pentru că această politică nu a putut opri state vecine din centrifugarea ce le aruncă spre Vest.

Rusia a hotărât că amenințarea unui război în Ucraina în care să fie atras Occidentul este singura cale de a întârzia sau de a bloca procesul de independență a statelor foste satelit.

O confruntare militară cu NATO se putea încheia doar cu o remiză, iar adversarii trebuiau să ajungă la masa negocierilor. Rusia și-a făcut calculul că o astfel de amenințare, de confruntare purtată în Ucraina, va face Occidentul să se teamă și să cedeze. Să facă pasul înapoi de dragul păcii, să părăsească Ucraina, să-și limiteze forțele armate din Europa de Est.

Balamucul este că NATO și SUA au refuzat să facă jocul lui Putin. De ce ar lupta Occidentul de partea Ucrainei? Ca să transforme un conflict artificial ațâțat, stârnit de Moscova, într-unul de nivel mondial?

De ce să dea NATO și SUA foc Europei de Est și să permită Rusiei să activeze toate conflictele înghețate în favoarea ei?

Politica rusă de a atrage NATO în acest conflict a eșuat. Calea aleasă de occidentali, cea a neimplicării militare, este singurul răspuns la amenințările Moscovei. Iar politica sancțiunilor este singura armă a Occidentului.

Dacă strategia asta nu a reușit Kremlinului, altă variantă decât ocuparea Donbasului nu are. Rusia trebuie să dea dovada puterii sale militare și a hotărârii de a nu accepta dezertări de sub tutela sa. Rusia are nevoie de o justificare a acțiunilor sale violente viitoare.

Negocirile purtate acum de Rusia și SUA sunt doar un joc de imagine: bineînțeles că cererile Rusiei sunt aberante, sunt de neacceptat. Cât este ea America de puternică nu-și poate permite să cedeze, să negocieze soarta unor state NATO.

Alianța există ca să apere statele membre, aceasta-i rațiunea ei de a fi. Nu-și poate permite nici să cedeze în problema Ucrainei pentru că, dacă refuză unui stat să intre în NATO, alianța nord atlantică ar deveni caducă.

Cererile Rusiei nu țin de siguranța militară sau politică a statului rus, cererile Rusiei sunt legate de contestarea existenței NATO. Ele nu pot fi acceptate, iar Putin știe asta.

Cererile ruse sunt făcute să fie refuzate pentru ca Rusia să-și poată justifica astfel agresiunile externe. NATO ne-a refuzat propunerile, NATO este un agresor și nu ne-a lăsat de făcut decât să ne creem cu arma un spațiu tampon ca să asigurăm siguranța Rusiei, asta pare să spună diplomația de la Kremlin.

Cererile Rusiei sunt inacceptabile pentru NATO, pentru că Rusia are nevoie de o justificare a invaziei în Donbas și nu numai. Rusia crede că astfel poate justifica orice viitoare acțiune militară în fostul spațiu ex-sovietic.

Kremlinul simte că forța centrifugă ce a îndepărtat Ucraina de Rusia crește. Revoltele din Belarus și Kazhstan o dovedesc, iar creșterea opoziției din Rusia față de Putin crește și ea, în ciuda încarcerării lui Navalnîi și a scoaterii în afara legii a formațiunii sale politice.

Iar Putin refuză să înțeleagă că acesta este sensul istoriei și se pregătește să înece în sânge orice împotrivire. Și ce justificare internă mai bună are decât faptul că la originea oricăror mișcări de protest de acasă sau din vecini se află NATO?

Pretextul acesta începuse să se uzeze, începuse să nu mai aibă bază, devenise cumva îndoielnic, greu de crezut.

Rusia a tot atacat în ultimul deceniu fără să fie provocată, a intrat cu armata pe teritoriul unor state vecine fără să fie provocată. Imaginea de agresor a Rusiei a crescut odată cu fiecare intervenție.

Acum Putin are nevoie să justifice acțiunile sale viitoare din Ucraina sau de aiurea atât pentru opinia internațională, cât și pentru poporul rus.

Că nu va putea convinge opinia internațională e un lucru cert, dar asta contează mai puțin pentru Kremlin, doar faptul că negocierile s-au purtat este de ajuns pentru a pune în mișcare propaganda.

Eșecul negocierilor cu SUA e spectacolul necesar pentru lumea pravoslavnică, cât este el de autocrat Putin simte nevoia să se justifice înaintea nației. Poporul rus trebuie convins că acțiunile Kremlinului sunt necesare și sunt făcute pentru binele său. Cetățenii ruși trebuie să aibă un motiv să rabde dacă eventualele sancțiuni occidentale vor lovi economia țării. Cetățenii trebuie să aibă un motiv pentru care să-și sacrifice copiii.

Cu cât mai lungi vor fi negocierile, cu atât aparatul de propagandă rus va putea găsi mai ușor justificări pentru motivarea invaziei.

Va fi un spectacol mediatic în care negociatorii ruși vor crește miza, se vor arăta dezamăgiți, iar tot mai mulți oameni politici ruși își vor manifesta public indignarea și se vor arăta îngrijorați și amenințați de NATO.

Putin are nevoie de spectacolul acesta propagandistic pentru a inocula în mentalul colectiv ,,motivele” sale, pentru a-și asigura pe plan intern o adeziune populară care să-l pună la adăpost de eventuale mișcări de stradă.

Chiar dacă se va ajunge la înțelegeri pe alte teme, cum ar fi de exemplu numărul și situarea rachetelor cu rază medie de acțiune, nu există nicio garanție că invazia Ucrainei va fi blocată. Rușii pot foarte bine semna tratatul, pot începe punerea lui în aplicare ca să-și dovedească ,,deschiderea”, iar mai apoi, sub un pretext sau altul, să ocupe Donbasul.

Pentru că agresivitatea militară a Rusiei este metoda lui Putin despre cum trebuie să acționeze ca să-și atingă țelurile.