Președintele Rusiei a ordonat joi încetarea unilaterală a operațiunilor militare de pe frontul Ucrainei, cu prilejul sărbătoririi Crăciunului pe stil vechi și la propunerea obedientului Patriarh Kirill. Totodată, i-a solicitat Ucrainei să respecte și ea acest „armistițiu”.
Răspunsul ucrainean nu s-a lăsat așteptat. Cum era și firesc, Kievul i-a reamintit Moscovei că președintele Zelenski făcuse deja un demers asemănător în preajma zilei de Crăciun pe stilul nou, cel adoptat de apoape întreaga lume creștină.
Kremlinul nu numai că a refuzat propunerea de armisițiu, dar a bombardat masiv Ucraina chiar în ziua de Crăciun pe stil nou. Era de așteptat. Nu i-ar fi făcut deloc bine domnului Putin dacă măcelul s-ar fi oprit chiar și pentru o zi sau două, la propunerea ucraineană. Ar fi fost un dezastru pentru imaginea personală a domniei sale.
Astăzi, teroriștii care, acum două săptămâni, bombardau demonstrativ Ucraina în ziua de Crăciun, se dau deodată pravoslavnici habotnici și inițiază ei propunerea lor de armistițiu, deși este imposibil să nu fi intuit ce răspuns poate veni dinspre Kiev la așa ceva.
În plus, presa de vineri dimineața anunța ceea ce era de așteptat: chiar și în ziua Crăciunului lor, pe stil vechi, bombardamentele au continuat în zona fierbinte din jurul orașului Bahmut, iar forțele ucrainene, cum era și normal, au ripostat.
Totuși, mă paște o întrebare: aceste bombardamente au fost comandate de la Moscova, sau reprezintă inițiativele unor harnici comandanți de trupe, stăpâni peste armamentul alocat în respectiva zonă?
Firește, este greu să răspunzi la asemenea întrebare, dar logica îmi spune că, dacă ar fi fost o inițiativă locală, atunci cu siguranță era contestată de la Kremlin, ca să vadă întreaga lume că Federația Rusă nu-i sat fără câini, că este guvernabilă și chiar guvernată.
Până în momentul când redactez acest text, Kremlinul nu a replicat. Cred că i-ar veni greu să se pronunțe. Într-un anumit sens, ar fi incomod să se lase interpretat ca în proverbul cu satul și cu câinii, dar pe de altă parte ar fi și mai jenant să recunoască încălcarea propriului armistițiu, bănuită de altfel de ucraineni.
În opinia mea, atât inițierea de încetare unilaterală a focului, cât și refuzul propunerii ucrainene de armistițiu făcută în decembrie nu au nicio treabă cu religia, cu Crăciunul și nici cu pravoslavnicul patriarh Kirill.
Nu religia pare să fie subiectul care îl neliniștește pe liderul rus, ci numai jocul politic.
În declarațiile sale oficiale, domnul Putin vede numai succese și realizări, dar în particular aș zice că intuiește în ce blocaj a intrat și cum nu poate ieși de acolo: războiul bate pasul pe loc, ucrainenii nu-i lasă pe ruși să meargă înainte, dar nici stânga-împrejur nu poate comanda domnul Putin, fără să facă el însuși acest pas.
Practic, cred că nici atotputernicul lider rus nu știe să explice corect și coerent fiecare demers făcut de domnia sa, începând cu declanșarea războiului și până în acest moment, când lansează ultimele rachete din depozit și amenință lumea cu uriașa carne de tun, mobilizată parțial, plus una și mai mare în perspectivă.
Argumentul din februarie trecut, cel cu denazificarea și demilitarizarea Ucrainei, nu mai ține demult. Războiul – „spețoperația”, deh! – a făcut vreo sută de mii de victime, pe ale căror văduve Putin le consolează din când în când cu vorbe frumoase și îndemnuri patriotice.
Primele cuceriri cu care s-a lăudat Rusia au fost în mare parte pierdute. În ciuda pretinselor succese, Rusia a sunat o „mobilizare parțială”, care lasă de înțeles că i se termină nu numai armamentul, ci și soldații. Circulă vestea că Federația Rusă nu mai are rachete, în timp ce Ucraina primește mereu armament, tot mai sofisticat, din Occident. Mai circulă și vestea despre atrocitățile comise de soldații ruși în zonele invadate, rachetele inamice amenință teritoriile Federației, iar domnul Putin declară oficial și bărbătește că „spețoperația” este un mare succes, iar obiectivele ei sunt atinse unul câte unul.
Situația este încurcată, Vladimir Vladimirovici se simte înghesuit la colț și caută o găselniță cu care să-și spele imaginea. Ei bine, asta a fost găselnița de rândul acesta: armistițiul de Crăciun, propus de habotnicul Putin la îndemnul pravoslavnicului Kirill.
Pun pariu că habotnicul a fost cu ideea, i-a solicitat pravoslavnicului să i-o ceară, a făcut-o publică și a aprobat-o, primind creștineasca binecuvântare. Aleluia!
Îmi pun o întrebare elementară: de ce a fost necesar îndemnul Prea Fericitului? Ce, când a declanșat sângerosul război, a cerut acordul Bisericii Ruse? Dar când a decretat mobilizarea generală, s-a sfătuit cumva cu PF Kirill? Dar cănd a amenințat cu folosirea armelor nucleare, capabile să nimicească totul, inclusiv „turma” păstorită de același Prea Fericit? Dar când a ordonat lansarea rachetelor, ochind nu numai ținte militare, dar și multe civile: spitale, școli, cartiere de locuințe, resursele energetice, cele de apă și altele, atunci a cerut cumva măcar sfatul duhovnicului?
Nu, întrucât atunci când ordona toate acestea, încă mai credea că populația îl iubește și că se bucură de vreo 80% încredere. Ei bine, stimate domnule Putin, Ceaușescu al nostru se bucura de o susținere 100%, dar când s-a copt „buba”, aceeași populație a ieșit grămadă în stradă, pregătindu-le calea pentru un simulacru de proces, simulacru de sentință și executare adevărată, exact în ziua de Crăciun.
Vă aduceți aminte? Cu câteva zile înainte, Patriarhul nostru, iubitul Teoctist, îi trimitea lui Ceaușescu cam aceleași osanale de aprobare a tot ce face, ca și iubitul Kirill de acum, cel care binecuvâtează ororile ordonate de Putin.
O inexplicabilă intuiție îmi șopește că liderul rus simte în inima sa ceva, cam ce simțea și Ceaușescu la auzul laudelor și osanalelor, rostite de mulți dintre cei care au ajuns să se bucure în zi de sărbătoare, privind cum zboară dictatorul cu elicoperul.
Ca să se ferească de asemenea perspectivă, domnul Putin se dă bun și blând, creându-și o imagine neașteptată de personalitate pacifistă, gata să oprească războiul chiar și pentru 36 de ore, dacă vor vrea și ucrainenii.
În opinia mea, este neverosimil din partea domnului Putin să-și fi închipuit că ucrainenii vor mușca nada cu armistițiul. Scopul propunerii nici nu a fost acesta. Scopul a fost să vadă întreaga Rusie că pacifistul Putin vrea să oprească măcelul măcar pentru 36 de ore, dar se opune Ucraina.
Cât privește faptul că, în unele zone ale frontului, forțele rusești n-au respectat ordinul venit de la Kremlin preferând să asculte de cine știe ce alte ordine mai mici venite nu se știe de unde și au tras rachete chiar de ziua Crăciunului pe stil vechi, toate acestea au semnificațiile lor. Iese la suprafață faptul că obedienții de mai ieri, subordonații domnului Putin, nu-l mai ascultă.
Ei ori nu mai țin seama de ordinele primite, ori declanșează propriile ordine absolut de capul lor. De altfel asta este soarta tuturor autocraților: la un moment dat, le scapă hățurile din mână.
Ne găsim în acel moment delicat, când în jurul liderului suprem se află liderași mai mici, care fie și-au pierdul încrederea în ceea ce fac, fie își pun o întrebare existențială: ce se alege de mine, dacă pică „el”?
Când s-a declașat ofensiva, anul trecut, n-a crâcnit nimeni. Când a abandonat Putin ofensiva spre Kiev, iarăși n-a protestat cineva. Când a pierdut crucișătorul Moskva, când rămâneau tancurile pe drum din lipsă de carburant sau când ucrainenii recucereau pozițiile cucerite de ruși, era umilitor pentru toți, dar tăceau. Omerta.
Dar acum iată, la greșeala comandanților care au depozitat muniție sub cazarmamentele armatei, oferind inamicului ocazia să pulverizeze totul, răspunsul nu mai este de tip Omerta. Clasa poliitică este contrariată. Sunt demnitari care cer găsirea vinovatului, judecarea cazului în instanță, condamnarea lui.
Chiar și presa aservită regimului de la Moscova comenteză în fel și chip profesionalismul celor care instalaseră depozitul cu muniție sub cazarmamente, dar aruncă vina și pe trupă, pe bieții soldați care-și sunaseră rudele de Revelion, ca să le ureze La Mulți Ani.
Știre neprofesionistă. Or fi contribuit cu ceva și amatorii de felicitări telefonice, dar nu pe ei s-au bazat serviciile ucrainene. Presa informează despre instalațiile vestului, care detectaseră mai de multă vreme mișcările de trupe, deplasările containerelor cu muniție, totul concentrat cam în același punct.
Toate acestea se cunosc, toate creează un climat de nesiguranță, totul se clatină, nimic nu merge bine, nimeni nu știe când se va termina „spețoperația”, nimeni nu știe pentru ce a fost nevoie de o mobilizare parțială, iar amenințarea nucleară nu-i motiv să liniștească pe cineva.
Este motiv de neliniște pentru toți.