Mai ales în presa franceză se vorbeşte în aceste zile despre o gravă criză în relaţiile bilaterale franco-germane. Se face referire la sfârșitul perechii speciale franco-germane, în condiţiile în care Germania ar reacţiona fără să ţină cont de interesele francezilor.
Este absolut exagerat şi nu are nici pe departe vreo legătură cu nucleul relaţiilor germano-franceze. Neînţelegeri, divergenţe de opinii şi chiar crize politice au tot existat între Paris şi Berlin, între preşedintele Chirac şi cancelarul Schröder, între preşedintele Sarkozy şi cancelara Merkel şi acum între preşedintele Macron şi cancelarul Scholz.
Este normal ca guvernele să aibă interese diferite, care pot fi soluţionate prin compromis. Nucleul relaţiei, adică prietenia dintre cele două state, care constituie motorul Uniunii Europene, nu este însă afectat.
Cearta generată de politica energetică
Ambele tabere ştiu că sunt obligate să colaboreze, pentru binele propriilor ţări, ca şi pentru binele restului Europei. Nici Franţa şi nici Germania nu pot reuşi pe cont propriu. Ştie şi preşedintele francez, dar şi cancelarul german.
Cearta pe marginea politicii energetice, în plină criză, este într-adevăr supărătoare. Vecinii sunt neliniştiţi şi nici managementul de criză de la Berlin nu pare a funcţiona pe măsura aşteptărilor.
Critica francezilor referitoare la pachetul de criză în valoare de 200 de miliarde de euro stabilit de Berlin este exagerată. Şi Franţa a alocat până acum 120 de miliarde de euro pentru ajutoare similare.
Promisiuni nerespectate
Partea germană putea însă să se consulte cu guvernul francez înainte de a lua deciziile. Parisul a ratat şi el şansa de a discuta cu Berlinul despre sensul plafonării preţului la gazul din import şi a preferat să colaboreze cu alte 14 state comunitare, fără a mai ţine cont de părerea partenerului mai puternic, care avea o altă abordare. Şi totuşi, la summitul UE, Macron şi Scholz au anunţat că vor să găsească împreună o soluţie.
Franţa este profund nemulţumită de deciziile unilaterale ale Germaniei în privinţa politicii de înarmare, mai ales în condiţiile în care producătorii francezi de armament au fost lăsaţi deoparte. Criticate sunt şi afacerile Germaniei cu China, considerate a fi periculoase. Preşedintele Macron îşi vede perlicitat conceptul de suveranitate europeană sau independenţă.
Germania cumpără arme din SUA şi Israel, pentru că armamentul lor a fost testat şi este disponibil. Nu este vorba despre suveranitatea europeană, se arată într-o declaraţie transmisă de Berlin. Şi Macron urmează să viziteze China, pentru a întreţine relaţiile economice cu gigantul asiatic. Fiecare cu interesele proprii. Ceea ce este de înţeles, până la un anumit punct.
Preşedintele Macron şi cancelarul Scholz trebuie să redefinească acum numitorul comun al relaţiilor bilaterale, să comunice mai bine şi să îşi respecte promisiunile. Ei trebuie să îi liniştească pe europenii îngrijoraţi, să îi asigure de buna funcţionare, pe baze europene, a relaţiei germano-franceze.
Compromis în loc de confruntare
Cu ce ar putea fi înlocuită relaţia bilaterală? O coaliţie cu guvernul de extremă dreapta din Italia sau cu Polonia guvernată de naţionalişti? În niciun caz nu reprezintă o alternativă.
Marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee, pe 22 ianuarie, este o dată bună pentru amânatele consultări la nivel guvernamental. Cel târziu atunci, Franţa şi Germania vor trebui să poată spune din nou răspicat: Vive l'amitié! Trăiască prietenia!
Cancelarului german i s-ar potrivi ceva mai multă încântare vizibilă faţă de viziunile europene ale Franţei. Preşedintele francez trebuie să dovedească mai multă înţelegere faţă de încercarea pragmatică a germanilor de a combate inflaţia şi recesiunea. Este nevoie de compromis, nu de confruntare.
Bernd Riegert