Kaja Kallas este hotărâtă să conducă politica UE privind Rusia, dar îi lipsește oare viziunea în alte dosare-cheie? Cum se va descurca ea cu Iranul, China şi Orientul Mijlociu?
Până acum câteva luni, Kaja Kallas, care a demisionat luni din funcția de prim-ministru al Estoniei, era unul dintre principalii candidați în cursa pentru înlocuirea lui Jens Stoltenberg ca secretar general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Statele membre influente ale NATO, multe dintre ele din Uniunea Europeană, au admis că, odată cu războiul din Ucraina, țările NATO din estul Europei nu mai pot fi ținute la periferia ierarhiei de la Bruxelles. Au existat totuși îngrijorări cu privire la oportunitatea predării acestei înalte funcții de securitate unui lider baltic, ceea ce ar fi reprezentat un mesaj prea puternic pentru președintele rus Vladimir Putin.
Iar în perspectiva revenirii lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA s-a pus întrebarea dacă politiciana estoniană este cea mai în măsură să facă față acestei provocări.
Kallas a acceptat situația și l-a susținut pe Mark Rutte ca viitor șef al NATO. Cu toate acestea, observatorii au suspectat că retragerea ei nonșalantă a făcut parte dintr-un acord care i-a deschis calea pentru a deveni Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, funcție pentru care fusese nominalizată la un summit UE după alegerile europene din iunie.
În vârstă de 47 de ani, Kallas a fost unul dintre primii lideri UE care au tras un semnal de alarmă cu privire la planurile expansioniste ale lui Putin, avertizându-și colegii să nu cadă în "capcana" de a crede că bunele relații comerciale cu Moscova ar putea evita criza în care a pășit Europa după ce Rusia a invadat Ucraina.
"Nominalizarea lui Kallas dovedește că ea reprezintă punctul de vedere majoritar în capitalele UE", a declarat Merili Arjakas, membru al Centrului Internațional pentru Apărare și Securitate (ICDS), un grup de reflecție din Tallinn, Estonia.
Credințele și instinctele lui Kallas par să se fi transformat în atuuri, în condițiile în care UE a decis să iasă din zona de confort și să se pregătească pentru a face față amenințării ruse. Nu puțini experți se întreabă dacă nu ar fi o idee bună revenirea la armata obligatorie.
Care sunt prioritățile lui Kallas în materie de politică externă?
Mai mulți experți au declarat pentru DW că, din perspectiva politicii externe, Kallas reprezintă alegerea potrivită la momentul potrivit, în condițiile în care, pe parcursul următorilor cinci ani, UE se va concentra pe consolidarea apărării împotriva Rusiei.
În calitate de prim-ministru al Estoniei, o mică țară care a făcut parte din Uniunea Sovietică până în 1991, dar și de fiică a unei femei care a fost deportată în Siberia, când era copil, Kallas înțelege prea bine ce s-ar putea întâmpla dacă Ucraina ar pierde războiul cu Rusia sau dacă ar fi forțată să cedeze teritorii.
Prioritatea sa principală în calitate de diplomat șef al UE va fi să se asigure că europenii sunt pregătiți să prevină viitoarele avantaje rusești.
Războiul din Ucraina a scos la iveală multe dintre vulnerabilitățile Europei, inclusiv producția insuficientă de muniție și lacunele în capacitățile de supraveghere și recunoaștere prin satelit.
Kallas a sugerat contractarea de împrumuturi comune de către UE pentru a finanța extinderea capacităților de apărare. Însă în timp ce președintele Franței, Emmanuel Macron, sprijină ideea, Kallas va avea de dus multă muncă de convingere cu statele prudente din punct de vedere fiscal – cum este și Germania. Se pare însă că ea ar fi abordat deja această chestiune în februarie, la Hamburg, în cadrul unei discuții cu cancelarul Olaf Scholz.
Există însă îngrijorări că accentul pus de Kallas pe Rusia îi poate lua prim-planul viitorului șef al NATO, Mark Rutte.
"Într-o criză militară este important cine dă ordine și cui, dar și cum funcționează cu adevărat lanțul de comandă. Aceasta este NATO, din punct de vedere militar. Uniunea Europeană are însă și ea un cuvânt de spus în stimularea industriei de apărare", a declarat Kallas, în martie, într-o încercare de a-și clarifica poziția.
Cea mai mare provocare pentru Kallas va fi definirea viziunii sale în materie de politică externă în alte domenii, cum ar fi relațiile cu Iranul, China și Orientul Mijlociu.
Nicio politică anume?
Potrivit lui Kristi Raik, director adjunct la grupul de reflecție ICDS, Kallas va propune o viziune critică asupra Chinei și Iranului, țări pe care le va judeca și în funcție de legăturile lor cu Moscova.
"China va fi o problemă care va determina UE să își definească abordarea în ceea ce privește relațiile transatlantice", a declarat Raik. "În ceea ce privește Iranul, nu cred că ea (Kallas - n.red.) va formula un punct de vedere ferm. Având în vedere că Iranul este acum un partener apropiat al Rusiei și un regim autoritar, acesta va fi punctul de plecare”.
Kallas va avea mare grijă să militeze pentru o ordine mondială multilaterală, bazată pe reguli, a adăugat Raik.
"Kallas provine dintr-un stat mic, așa încât este ceva firesc pentru ea să pună un accent deosebit pe o ordine bazată pe reguli în care acordurile internaționale și normele sunt respectate”.
Alți analiști argumentează că, deși această abordare poate funcționa în contextul amenințării pe care Rusia o reprezintă pentru statele baltice mai mici, ea ar putea da naștere la controverse când vine vorba de conflictele din Orientul Mijlociu.
Estonia a votat în luna mai în favoarea unei rezoluții a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite prin care statutul palestinian a fost ridicat de la cel de observator la cel de membru cu drepturi depline. O sursă israeliană a declarat pentru DW că, deși la Tel Aviv se știu puține despre Kallas, votul Estoniei a fost remarcat.
"Kallas personal nu a avut poziții clare în legătură cu alte aspecte de politică externă decât cele privind Rusia", a adăugat Merili Arjakas de la ICDS. "În orice caz, va conta ceea ce decide UE în ansamblu cu privire la chestiunile majore de politică externă".
Va urmări Kallas o "politică externă feministă"?
O altă întrebare este în ce măsură Kallas va urmări o așa-numită politică externă feministă.
Chiar și cercurile feministe își pun întrebarea dacă o politică externă feministă încurajează doar includerea femeilor în poziții de putere, lupta pentru drepturile lor prin intermediul instrumentelor diplomatice și presiuni pentru alocarea de mai multe resurse, ori dacă nu cumva ea merge mai departe, acordând prioritate fundamentală securității umane în fața securității naționale.
Ann Towns, profesoară de științe politice la Universitatea Gothenburg din Suedia, afirmă că multe feministe resping ideea potrivit căreia "există o tensiune inerentă între politica externă feministă și politica de securitate": Kallas, spune experta, s-ar încadra în aceeași tradiție".
Anchal Vohra