Traversăm vremuri departe de a fi grozave. Pandemia, după toate aparențele intrată în declin, lasă în urmă o mare oboseală psihică, o mare radicalizare. A lovit criza energiei și de aici a tuturor prețurilor, deci previzibila inflație estimată deja de BNR la un procent cu două cifre.
Politica este sursă continuă de dezamăgiri, fie că e vorba de trădări și reașezări, fie că e vorba de crize interne, fie că e vorba de o cronică lipsă de soluții și, o consecință a acestei sume, exacerbarea himerelor populist-extremiste.
Sub acest asediu inclusiv emoțional, tendința firească este nu numai depresivă, dar și nostalgică. Tot ce era înainte pare mai bun și stabil, tot ceea ce se întâmplă pare doar o continuă involuție.
Dacă schimbăm însă perspectiva, vedem pe șoselele noastre, cu mult mai puține și proaste decât am fi dorit, convoiul armatei americane care vine să apere România. Peste graniță, ucrainenii sunt nevoiți să doarmă la propriu cu arma la picior, bunicile împletesc plase de camuflaj, tinerii fac antrenamente de luptă.
România este sub umbrela de securitate a NATO, orice piatră ar fi întoarsă ofensiv de o forță străină pe teritorul României ar atrage reacția unui mecanism militar imens.
O țară mereu în mijlocul crizelor, așa cum geografic suntem și acum, este în siguranță, este apărată de, probabil, cea mai puternică forță militară a lumii.
Ne-am obișnuit să tratăm acest câștig esențial ca pe o bagatelă, un dat. Pe timp de pace, poate părea. Așa cum cheltuiala impusă prin aderare, de 2% din PIB pentru Apărare, poate părea un lux. Avioane ne trebuie noua când nu avem spitale?
Dar când armele sunt la graniță, avem ocazia să înțelegem cât de mic e prețul plătit prin comparație cu beneficiul. După cum avem ocazia să înțelegem saltul fabulos făcut de România prin intrarea în NATO.
La fel cu UE. Faptul că noi nu suntem în stare să valorificăm pe deplin beneficiile uriașe ale apartenenței la Uniune este exclusiv vina conducătorilor noștri, aleși de noi, deci a noastră.
Miliarde de euro, 30 numai prin PNRR, stau la dispoziția României pentru proiecte de dezvoltare în toate domeniile. E suficient să fim deștepți și harnici, inclusiv la vot, pentru a ridica cu ele România.
Ceea ce deja s-a întâmplat este că milioane de români fără nicio șansă aici au avut ocazia să muncească în alte țări, unii să-și facă acolo un rost, să își ridice familiile, dar și țara prin contribuția la PIB – 3% în 2019 potrivit Băncii Mondiale - a banilor trimiși/aduși de românii din străinătate.
Nu știu dacă puteți să vă imaginați România fără toate acestea, cum proiectează ademenitor suveraniștii zărghiți. Asta ar trebui întrebați când împart acadele naționaliste: cum ar arăta România în afara NATO și UE? Adică acolo unde ei spun că nu vor să o ducă, dar încotro o îndreaptă prin acțiunile lor.
Nu poți să ai beneficii fără să te conformezi unor reguli. Dacă zărghiții nu vor regulile, pierd și beneficiile.
Așadar, România aceasta imperfectă și adesea sufocantă este oglinda alegerilor noastre. Dacă ele vor fi și mai proaste, am putea pierde esențialul pe care avem tendința să-l subestimăm.
În loc să ne plângem și să alergăm după iluzii, mai bine am pune mâna să construim țara ca afară pe care o vrem, cu presiune pe politicieni, cu implicare, cu vot inteligent.
Altfel, perspectiva este peste granița de nord. Nu mai departe.