Săptămâna toridă de august a fost marcată de neliniștea ce răzbate dinspre Guvern în legătură cu creșterea impozitelor și taxelor.
Marcel Ciolacu încearcă tot felul de scheme, se întâlnește cu „partenerii” din PNL, căutând o soluție magică – să crească dările, iar oamenii să rămână, cât de cât, mulțumiți.
E o încercare cu adevărat dificilă, aș spune, imposibilă.
Deși e cald, iar multă lume e în vacanță, printre imaginile și clipurile video cu valuri, plaje, munți și băuturi reci și exotice, care inundă rețelele sociale, apar frecvent mesaje de nemulțumire la adresa guvernului și a dezbaterilor despre mărirea taxelor.
Marcel Ciolacu a ajuns mai repede decât se aștepta la răscruce. Deficitul bugetar din acest an va sări de 6%, iar România, până în 2024, trebuie să ajungă la unul de maximum 3% din PIB, conform regulilor europene.
Chiar dacă aceste cifre sunt doar niște repere, marea problemă a coaliției PSD-PNL e faptul că economia e tot mai vulnerabilă. Creșterea economică bazată pe consum s-a evaporat odată cu mărirea dobânzilor pe piețele internaționale, cheltuielile bugetare sunt uriașe, iar dezvoltarea e pusă sub semnul întrebării în lipsa investițiilor publice consistente.
Mărirea galopantă a prețurilor a produs o nemulțumire profundă în societate, iar, acum, prim-ministrul trebuie să vină în fața oamenilor și să anunțe că vor crește taxele.
O operațiune extrem de dificilă într-o țară în care impozitarea muncii e mai mare de 42%.
PSD a început din urmă cu câteva luni să propage în societate ideea că România e o țară cu impozite mici, o teorie falsă, dar care crea loc propunerilor de creștere a taxelor.
Povara impozitelor de pe umerii cetățenilor e asemănătoare cu cea din statele europene nordice, cunoscute pentru politicile de integrare și protecție socială.
Ceea ce nu e cazul în România, o țară în care traficanții de persoane s-au asociat cu membri ai guvernului, formând adevărate rețele de exploatare a persoanelor în vârstă, bolnave și singure. E vorba de șocantul scandal al azilelor groazei care a dus la demiterea a doi miniștri PSD.
Pe lângă problema creșterii taxelor, Marcel Ciolacu trebuie să-i convingă pe români că va duce la capăt o reducere semnificativă a cheltuielilor bugetare.
În opinia mea, propunerile venite de la guvern pe acest subiect sunt frecție la un picior de lemn.
Atât liderii PSD cât și cei ai PNL sunt prizonierii sistemului privilegiilor stat, ai slujbelor publice bine plătite, din care o parte din bani se întorc la partid și în buzunarele șefilor politici.
Într-un deceniu și jumătate, cât a trecut de la marea criză economică globală, a fost creată o caracatiță de poziții și funcții, fără niciun folos, doar pentru a oferi recompense celor apropiați de liderii politici, celor care contribuie în campaniile electorale, dar și a celor care, odată numiți în astfel de job-uri, transferă o parte din câștiguri binefăcătorilor lor.
Cum să vină acum Marcel Ciolacu și să reducă numărul secretarilor de stat, a șefilor din diverse agenții aflate sub tutela Guvernului sau a Parlamentului, unde angajații câștigă mii de euro pe lună fără să facă nimic?
E o misiune imposibilă și, mai ales, una sinucigașă.
Îmi amintesc că la sfârșitul anilor ’90 să lucrezi în domeniul public reprezenta un eșec personal. Salariile erau mici, condițiile de muncă, dificile și nu exista nicio perspectivă de dezvoltare personală.
Situația, de atunci, s-a schimbat dramatic, iar acum, să lucrezi la stat reprezintă garanția unui salariu la nivel occidental, lipsa responsabilității, concedii, zile libere, bonuri de masă și de vacanță, banii trecuți pe cartea de muncă, sporuri și, în multe cazuri, o pensionare rapidă și specială.
Nimeni nu spune că angajații din domeniul public trebuie să fie prost plătiți sau să lucreze în condiții mizerabile, dar schimbarea a fost una fundamentată pe corupție și nu în urma unui plan general de dezvoltare a societății, ceea ce a dus la o polarizare extremă și dispariția oricăror criterii de valoare și competență profesională.
Oamenii politici și-au folosit puterea pentru a oferi privilegii și bani în schimbul voturilor, iar angajații la stat și pensionarii au fost categoriile sociale care puteau fi cumpărate și păcălite.
Problema, în domeniul public, e mult mai gravă. Exact categoriile de lucrători necesari pentru funcționarea statului, cum ar fi profesorii, medicii, polițiștii au fost lăsați în urmă în ce privește salarizarea, fiind favorizați cei care gravitau în jurul liderilor politici.