Geopolitica energiei și relația cu factura la electricitate 

george.gima
Consultant politic
George Gima a lucrat lucrat în consultanță în diplomație economică și riscuri politice în momente de criză sau post-conflict în peste 30 de state, în Africa de Vest și America de Sud, SUA, Europa de Est (între care Moldova și teritoriul denumit Transnistria). În 2021 a fost director de cabinet al ministrului Justiției, cu atribuții, între altele, asupra relației cu instituțiile partenere euro-atlantice. A absolvit un post-master în managementul politicii contemporane la Institutul de Științe Politice din Paris (printr-o bursă a Ministerului Francez de Afaceri Externe). Are licență în Relații Internaționale și master în comunicare, ambele în România, și un certificat în risk-management la IIA USA. În spațiul civic este membru al ICDE - Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană, organizație care promovează valorile euro-atlantice.

În contextul crizei actuale provocate de invazia rusă în Ucraina, una din temele dezbătute de opinia publică este modificarea unor parametri din piața de energie, în special energie electrică, aceasta fiind o utilitate imperativă existenței noastre. 

Apetitul cetățenilor pentru înțelegerea unor fenomene geopolitice, în speță de geopolitică a energiei, ar putea crește dacă ar fi informați, în prealabil, despre chestiuni cu implicații directe asupra vieții de zi cu zi, și anume despre facturile de energie pe care le plătim.

Vă propun așadar să parcurgem câteva informații cheie pentru înțelegerea următorului fenomen energetic și geopolitic: în momentele de consum ridicat de energie, ultima unitate de electricitate produsă (care este întotdeauna cea pe gaz), va dicta prețul pentru toate sursele de electricitate. Prin urmare, în perioadele de vârf al consumului, gazul este cel care fixează prețul electricității. Cum ar fi putut România să profite de acest mecanism, folosindu-și resursele de gaz, dar și pe cele regenerabile, vom vedea în continuare. 

Mecanismul formării prețului electricității

Problema principală a creșterii prețului la energie electrică este dependența acesteia de prețul gazului, atât în statele care produc și consumă electricitate obținută cu ajutorul gazului, cât și în statele sau regiunile unde energia produsă și consumată provine din surse considerate verzi. Cum se întâmplă asta, și de ce există o interdependență atât de mare? 

Înainte de orice, trebuie spus că la nivelul Comisiei Europene se lucrează la un plan pentru a dezlipi prețul energiei electrice de cel al gazului. Este o solicitare venită direct din partea statelor care produc multă energie regenerabilă, dar și una indirectă, pentru ca cetățenii să nu mai suporte un preț ridicat al electricității din cauza celui la gaz, în special în contextul boicotării extrem de justificate a gazului provenit din Federația Rusă. 

Dar cum s-a ajuns la contaminarea prețului electricității de către prețul gazului? Vom vedea mai jos: prin prețul marginal al ultimei unități de electricitate produse, preț marginal care este dat de electricitatea produsă având ca sursă gazul. 

În Uniunea Europeană, electricitatea este produsă utilizând următoarele surse: nuclear - 25%, gaz - 19%, cărbune - 13%, hidraulic - 13%, restul fiind, în mare parte, surse de energie regenerabilă. 

Așadar, haideți să ne uităm la mecanismul formării prețului unui electron

În momentul istoric al trecerii de la lampa cu gaz la bec, a apărut problema stocării energiei. 

Însă curentul electric nu se poate stoca, prin urmare este necesar ca o cantitate de energie produsă să fie egală cu o cantitate de energie consumată. Ceea ce nu este ușor, pentru că cererea poate varia mult, chiar și de la o oră la alta. 

Pentru o bună gestiune a consumului în momentele de vârf, de exemplu în cursul serii, când oamenii se întorc acasă și încep să folosească curent electric în cantități mai mari, companiile de producție și de gestiune a rețelelor trebuie să folosească surse suplimentare. Asta se întâmplă conform unei reguli simple: mai întâi cele mai ieftine surse, iar la final cele mai scumpe. Adică de la costul marginal cel mai mic până la cel mai ridicat.

Costul marginal reprezintă costul de producție al unui kWh suplimentar

Concret, energiile de tip regenerabil (cea solară, cea eoliană) sunt folosite la început, dacă acestea există, deoarece nu folosesc carburant costisitor pentru a produce energie, ci resurse naturale (lumină, vânt). Prin urmare, costul unui kWh suplimentar este infim. 

Dacă sursele regenerabile lipsesc, sau nu produc destul, urmează sursele de hidroenergie (care sunt de asemenea mai ieftine și la care, de exemplu, excelează România), apoi cele nucleare, și abia la final centralele pe gaz sau cărbuni. Costul marginal al acestora din urmă este cel mai ridicat, fie și pentru faptul că respectivul carburant are un cost (spre deosebire de lumină sau vânt). 

Ținând cont de costul mare al gazului din ultimul an (din cauza crizei generate de invazia rusă în Ucraina, dar și din rațiuni de reluare a producțiilor post-pandemie), centralele pe gaz sunt folosite ca ultimă instanță în producția de energie, și doar când cererea este la nivelul de vârf. 

Pentru ca centralele de gaz să poată continua să funcționeze, prețul pieței de electricitate de orice tip este aliniat la costul marginal al electricității produse pe gaz. Adică ultimul electron produs (cel pe gaz) fixează prețul pentru toate sursele de electricitate. Prin urmare, în perioadele de vârf al consumului, gazul este cel care fixează prețul electricității. 

O întrebare legitimă poate apărea: de ce avem nevoie în continuare de centralele care produc electricitate pe gaz? Din rațiuni economice și sociale: restul surselor nu produc destul în raport cu consumul actual. 

Prețul electricității pe piață a crescut odată cu creșterea prețului gazului. Iar acest preț al pieței reprezintă cca 1/3 din totalul facturii unui consumator, restul fiind compus din costul de funcționare al rețelelor, transport și diverse taxe. 

O altă întrebare legitimă: de ce prețul ridicat al electricității produse pe gaz are impact și în țările care nu sunt dependente de gaz, cum ar fi și cazul României? Pentru că rețelele electrice europene sunt conectate între ele, pentru că schimburile de energie între țări sunt foarte frecvente, mai ales în momente de consum ridicat. România, de exemplu, a devenit importator net de electricitate, de cel puțin trei ani încoace. 

A înlocui cât mai repede gazul din mixul energetic european ar însemna să producem cât mai repede energie regenerabilă cât mai multă. Parlamentul European a fixat un obiectiv de 45% energie regenerabilă pentru anul 2030.

Dar această schimbare de politică are costurile ei: energia regenerabilă are un cost marginal de producție foarte mic. Atât de mic, încât nu este sustenabil pentru rețelele de transport, care au costuri fixe mai ridicate. Trebuie deci investit în noi infrastructuri adaptate unor producții masive de energie regenerabilă. 

Anumite state au implementat măsuri de atenuare a costurilor pentru consumatori: reducerea taxelor pe energie, așa cum a procedat Germania. 

O altă idee de reformă avansată o reprezintă crearea unei agenții care să cumpere energie în mod centralizat, și care să garanteze pentru contractele încheiate între țările europene și producătorii de energie. 

În orice caz, pe termen scurt, Europa și implicit România au nevoie de orice resursă care ar putea asigura stabilitate, urmând ca pe termen mediu și lung să se investească inteligent în energie regenerabilă. 

Iar dacă ne concentrăm puțin pe exemplul țării noastre (care are, de altfel, un mix energetic destul de echilibrat), apar următoarele întrebări:

Dacă 1) Cunoaștem mecanismul formării prețului (ceea ce am văzut mai sus), 

Și 2) România are resurse importante de gaz în Marea Neagră,

Atunci 3) De ce România nu a început deja să-și exploateze resursele de gaz din Marea Neagră, pentru a-și diminua propriile importuri și pentru a genera stabilitate în țările vecine (reducând dependența acestora de gazul rusesc)? 

Întrebarea este extrem de pertinentă inclusiv în relația României cu Republica Moldova, care, teoretic, ar putea și ar trebui să beneficieze de import de energie din România, acest lucru reducând drastic dependența Moldovei de gazul rusesc. 

•••

În perioada petrecută la cabinetul de consultanță KPMG Paris, am condus misiuni de management al riscului și pentru compania franceză Areva, producătoare de energie nucleară și de energii regenerabile.

Bibliografie date: raportul “Viitorul energetic 2050” - RTE France


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇