Statele europene vor face față diferit crizei energetice și scumpirilor în lanț. Cum va trece România iarna? - Interviu video

Statele europene vor face față diferit crizei energetice și scumpirilor în lanț. Cum va trece România iarna? - <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu video</span>

Avem statele care au mers pe varianta acestei intervenției brutale, cu măsuri hard în piață, iar pe de altă parte avem statele care au optat pentru măsuri de intervenție mai liberală: ajutoarele în Germania au fost de 300 de euro pentru pensionari, pentru studenți s-au dat câte 100 de euro, au mai crescut și alocațiile pentru copii. Deci se merge direct la consumator, n-au umblat la preț.

Dacă va fi vreme extremă, România va avea o lipsă de 30% la iarnă; dacă vremea va fi blândă, s-ar putea să ne ajungă și cele 50 de milioane de metri cubi de gaz.

Dar efectele prețurilor la energie vor fi în lanț, statele vor face față diferit, iar în România politica de resurse umane, care pune în fotoliul din care se iau decizii persoane care nu au pregătirea, nu au înțelegerea și nici dorința să facă ceva se va resimți negativ.

Expertul în energie Eugenia Gusilov, director fondator al think tank-ului Romania Energy Center (ROEC) explică în interviul pentru spotmedia.ro cum s-a modificat arhitectura energetică a Uniunii Europene, în urma agresiunii la scară largă a Rusiei în Ucraina, ce înseamnă ca statele UE să aibă dependență zero față de gazul rusesc și mai ales ce măsuri reale se pot lua, pentru a nu fi împovărat prea mult cetățeanul.

  • Uniunea Europeană comite o mare eroare, pentru că una era să nu iei în considerare gazul sau să îi dai un maxim de câțiva ani, cinci - șapte, pentru tranziția energetică înainte de războiul din Ucraina, și cu totul altceva este să încerci să faci asta în contextul acestor consecințe de o magnitudine semnificativă asupra piețelor și diferitelor piețe de energie. Deci, faptul că Uniunea Europeană în continuare vorbește despre îndepărtarea de gaz e o eroare.
  • Este de neimaginat faptul că Olanda stă cu gazul sub picioare și-și închide zăcământul de gaz, care este cel mai mare zăcământ de gaze din Europa, din motiv de politici climatice europene, ba mai mult, vrea să obțină și derogări ca să importe gaz din Federația Rusă.
  • România este - și aici este marea noastră tragedie - prizoniera propriilor greșeli de planificare a politicilor energetice. (...) Este vorba despre lipsa de competență a factorului uman, care ocupă rolurile și funcțiile de decizie din statul român.
  • Dacă supraimpozitezi Romgaz, de la care ai pretenții și așteptări ca să pornească producția în Marea Neagră, unde va avea de dat 2 miliarde, partea sa de 50%, alte 2 miliarde trebuie să le dea Petrom, dacă vrei ca Romgaz să-ți demareze și producția de la Caragele, de pe uscat, care se poate face și mai repede decât în Marea Neagră, supraimpozitarea asta ce efecte va avea?
  • Avem statele care au mers pe varianta acestei intervenției brutale, cu măsuri hard în piață, iar pe de altă parte avem statele care au optat pentru măsuri de intervenție mai liberală, mai soft. Vedeți aici cazul Marii Britanii, acolo prețul nu este plafonat, acolo există ajutoare țintite, acordate direct la factură. Ajutoarele în Germania au fost de 300 de euro pentru pensionari, pentru studenți s-au dat câte 100 de euro, au mai crescut și alocațiile pentru copii. Deci se merge direct la consumator, n-au umblat la preț.
  • Nu vorbim doar despre această iarnă. Este o problemă cu care ne vom confrunta în Europa, pe piața europeană, în următorii 2-3 ani

Pe de o parte, sunt prețurile la energie care au explodat în contextul acestei crize generate de comportamentul Rusiei și la care noi nu putem să nu răspundem, și pe de altă parte, avem efectul acestor prețuri crescute la energie, în lanț, în toate celelalte produse, în fabricarea de bunuri și servicii, care duc costul nivelului de trai mult în sus față de ce ar fi fost în mod normal, în absența acestei crize. Pe linie de consecință, inflația devalorizează apoi rezervele de cash și veniturile pe care le au oamenii, iar aceasta este un pericol în sine foarte mare, dacă nu este ținută în frâu.

Cum trece România iarna

Tema cea mai presantă la nivelul Uniunii Europene este tema energiei și criza socială care se desprinde de aici. Cum a modificat războiul din Ucraina ecuația energetică a Uniunii Europene?

A modificat din temelii, fundamental. Această ecuație și așa nu era una simplă, era un proces destul de dificil, un proces de transformare prin care trebuiau să treacă economiile statelor membre și dificultatea era dată de faptul că trebuiau să se îndepărteze de cărbune, să închidă termocentrale pe cărbune. Un stat ca Germania optase și pentru închiderea de centrale nucleare. Și așa era dificil acest proces de transformare, de tranziție energetică. În momentul în care a început războiul din Ucraina, adică agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și Uniunea Europeană a formulat răspunsul, au fost mai multe tipuri de sancțiuni care vizează diferite sectoare, demnitari. Dar în zona energiei sunt trei domenii vizate: cărbunele, care a fost sectorul cel mai ușor de impus sancțiuni, pentru că oricum asta se încadra bine în strategia Uniunii Europene de îndepărtare de cărbune, deci practic aici n-a fost atât de dureros, de pildă, să renunțe la cărbunele rusesc.

Partea mai dificilă vizează țițeiul și produsele petroliere, unde au fost adoptate sancțiunile la sfârșitul lunii mai, dar ele vor intra în vigoare și efectele lor se vor resimți abia în decembrie/ ianuarie / februarie, deci acolo vorbim despre efecte care încă nu se simt, dar se vor simți la anul.

După care vorbim despre partea de gaz natural, unde războiul din Ucraina a aruncat în aer aranjamentele preexistente, dar foarte inconfortabil pentru anumite țări, cum este Germania, care se baza foarte mult pe gazul natural din Rusia. Economia germană și-a clădit practic competitivitatea tocmai pe hidrocarburile rusești, în special pe gazul din Rusia. Or, în momentul de față, acest model economic este dinamitat și Germania trebuie să regândească profund, din temelie, modelul economic și ăsta e un lucru extraordinar de dificil dacă îl faci din mers, mai ales când ai o economie atât de mare cum e cea a Germaniei.

Deci practic ce s-a întâmplat? În cadrul unui proces și așa extrem de dificil, cum este tranziția energetică, războiul Rusiei din Ucraina s-a soldat practic cu declanșarea unor procese de decuplare, de îndepărtare de hidrocarburile rusești, care deși sunt sancțiuni ale Europei asupra Rusiei și a exportului de hidrocarburi rusești, dau peste cap și reconfigurează rețele globale, dar și fluxurile globale de țiței, de produse petroliere, cărbune.

Cererea pentru cărbune a crescut și Europa importă din țări din care n-a importat în anii trecuți, adică au crescut cererea și prețul și la cărbune; fluxurile de țiței care existau sunt date peste cap, se reconfigurează, deci practic asistăm în momentul de față la o reconfigurare din temelii a unor fluxuri care au fost formate și cu care ne-am obișnuit de decenii și acum ele sunt date peste cap și se strică, încetează anumite relații economice și se formează altele noi.

Prioritatea zero, spune Uniunea Europeană, este să reducem de tot dependența față de gazul rusesc. E drept că a fost redusă la 9%, după cum a anunțat președinta Comisiei Europene. Dar cât de posibil este acest scenariu pe termen imediat și cât de posibil este pentru fiecare stat membru al UE?

Deci, la nivelul lunii mai, Uniunea Europeană importase din Rusia vreo 45- 50 de miliarde metri cubi; la sfârșitul lui august, început de septembrie, când s-a oprit fluxul nostru, se importaseră cam vreo 80. Ideea este că da, s-a reușit anul acesta ceva nemaigândit, la care nimeni nu spera că vom reuși - să înlocuim o parte din hidrocarburile rusești. În martie, venise și Agenția pentru energie cu planul alternativ de a înlocui 50 miliarde de metri cubi din Rusia cu surse de gaz natural lichefiat, dar nu numai. Era o cifră considerată de unii mult prea mare.

Or, în momentul de față, dat fiind faptul că fluxurile prin Nord Stream s-au oprit de tot în septembrie, s-ar putea să fim într-un deficit față de anul trecut de vreo 70 de miliarde, cu toate eforturile uriașe care s-au făcut și ajutorul maxim care a fost acordat de parteneri și de aliați - și mă refer la gazul lichefiat care vine din Statele Unite, mă refer la gazul în plus pompat de Norvegia pe piața europeană. Norvegia și-a amânat mentenanța pe care o programase pentru anul acesta, tocmai pentru a nu periclita și a putea să pompeze, să extragă mai mult gaz și să îl aducă în Europa.

Deci pe partea asta de gaz, înlocuirea acestor volume de gaze care veneau din Federația Rusă nu este o chestiune care se rezumă la anul acesta. Sigur, sunt anumite soluții pe termen scurt care au fost luate, dar Europa a închiriat un anumit număr de terminale plutitoare de import gaze naturale lichefiate și de regazificare, pentru că nu are timp să le construiască pe cele pe uscat, deși a demarat și construcția pe uscat a unor asemenea terminale.

Dar problema este că înlocuirea totală a gazului rusesc este un proces care nu poate fi încheiat anul acesta, nu este o problemă care ține doar de anul acesta, de iarna aceasta, vorbim despre următorii 3-4 ani, chiar dacă lucrăm în regim accelerat, în regim de urgență, cu toate pânzele sus, cu viteză maximă. Vorbim despre un domeniu în care deciziile de investiții se iau și se lucrează cu timpi de câțiva ani  - 5 ani, 7 ani, 8 ani, 10 ani înainte. Trebuie să planifici anumite lucruri, și oricât de mult vrei să accelerezi și apeși piciorul pe pedală, anumite lucruri chiar nu le poți face atât de repede pe cât ți-ai dori.  

Noi am văzut asta în ceea ce privește gazele din Marea Neagră, cât de mult poate dura, dincolo de faptul că în România, orice proces legislativ durează foarte mult. Cum arată acum exploatarea acelor gaze dacă durează atât de mult, în condițiile în care gazul oricum intră într-o etapă de tranziție, adică teoretic noi căutăm acum surse alternative la gaz?

Nu, căutăm și gaz din surse alternative și aici eu cred că Uniunea Europeană comite o mare eroare, o mare greșeală, pentru că una era să nu iei în considerare gazul sau să îi dai un maxim de câțiva ani, cinci - șapte, pentru tranziția energetică înainte de războiul din Ucraina și cu totul altceva este să încerci să faci asta în contextul acestor consecințe de o magnitudine semnificativă asupra diferitelor piețe de energie. Deci, faptul că Uniunea Europeană în continuare vorbește despre îndepărtarea de gaz, e o eroare.

Bun, vrei să te îndepărtezi de gazul pe care îl importai din Federația Rusă? Ok, dacă acesta este obiectivul, în primul rând ar trebui să accelerezi și să sprijini 100% țările care au rezerve de gaz și care se află în Uniunea Europeană și care ar putea să-l exploateze. Nu toate țările au aceste resurse de gaz, dar țările care le au ar trebui să fie prioritatea zero.

Uniunea Europeană nu face asta, Uniunea Europeană preferă să vorbească despre cum substituie sursele, adică cum încearcă să găsească surse din alte țări, ceea ce este o soluție legitimă, dar nu ar trebui să fie prima. Prima ar trebui să fie țările care au gaz să îl exploateze. În această situație este România, în această situație este Olanda.

Este de neimaginat faptul că Olanda stă cu gazul sub picioare și-și închide zăcământul de gaz, care este cel mai mare zăcământ de gaze din Europa, din motiv de politici climatice europene. Ba mai mult, vrea să obțină și derogări ca să importe gaz din Federația Rusă, că nu se descurcă orașul nu mai știu care fără gaz rusesc la anul. Deci să stai cu mâna întinsă la Rusia după gaz și cu gazul sub picioare și să-ți închizi propriul zăcământ de gaz, aceasta este o inepție.

Pentru că înainte de războiul dus de Rusia în Ucraina, dezbaterea era fix pe tranziția aceasta spre energie verde, renunțarea la gaz. Și probabil că așa cum a fost și cu Putin, deși s-a scris o literatură întreagă vreme de câteva decenii despre Putin, și aici am fost luați prin surprindere, deși amenințarea cu tăiatul gazelor era cumva previzibilă.

A fost previzibil că va fi folosită, pentru că știm, de zeci de ani se scriu articole despre măciuca gazului natural, despre folosirea energiei pe post de armă, weaponisation of energy.

Sigur, trebuie să discuți și despre diversificarea surselor de import, de unde poți să iei gaz în plus, da, dar să nu discuți, în contextul ăsta, despre cum să accelerezi tu resursele proprii pe care le ai de gaz, mie mi se pare ireal că se întâmplă lucrul ăsta, că nu avem un accent în primul și în primul rând pe dezvoltarea resurselor de gaz autohtone, care încă mai există în țările din Uniunea Europeană. Aceasta este o greșeală strategică majoră și o miopie strategică a Uniunii Europene.

Ce ar putea România să facă mai mult? Cum arată dependența României de gazul rusesc, de rețele, să zicem așa, de afaceri din piața energetică?

România este - și aici este marea noastră tragedie - prizoniera propriilor greșeli de planificare a politicilor energetice, este prizoniera și victima deciziilor strategice pe care nu le-a luat sau incapacității de a lua decizii strategice cu privire la sectorul de energie. Și este o neputință care nu ne-a afectat doar în ultimii 10 ani, dar continuă să ne afecteze în prezent. Pentru că în contextul în care suntem acum, eu aș fi interesată maxim de cât de repede poate Romgaz să pună în exploatare zăcământul de la Caragele? 30 de miliarde metri cub. Până la lucrurile de care depinzi de alții, de factori externi, dacă tu ai soluția la tine acasă, intern, sub propriile picioare, ce faci? De ce nu te miști în planul ăsta? Ca nici să nu te intereseze importurile, la o adică.

De ce nu se mișcă România? Sunt, nu știu, alte interese? E un alt lobby care se face sau e doar procesul birocratic tipic românesc?

Este vorba despre lipsa de competență a factorului uman, care ocupă rolurile și funcțiile de decizie din statul român. Despre asta este vorba. E vorba de politica de resurse umane, care pune la cârma și în fotoliul din care se iau decizii în anumite companii, persoane care nu au pregătirea, nu au înțelegerea, ba dimpotrivă, nu au dorință să facă nimic. Da, chiar când soluțiile sunt la îndemână, ei sunt preocupați de cu totul și cu totul alte lucruri. Chiar când soluțiile îți vin pe linie de consultanță, de la experții care pot să formuleze aceste soluții, există o reticență. Deci nu-i interesează, au alte preocupări.

Felul în care elitele sunt selectate e o problemă în toate domeniile.

Nu vorbim neapărat despre elite. Vorbim despre oameni care ajung să populeze un aparat administrativ guvernamental, care trebuie să aibă o înțelegere, vorbim inclusiv despre oameni care ar trebui să populeze aparatul tehnic din zona decizională, la nivelul companiilor de stat, dar și la nivelul aparatului tehnic guvernamental. Nu vorbim neapărat despre miniștri, pentru că ministrul nu trebuie să le știe pe toate, dar să se înconjoare de oameni care au competență. Or, dacă ei nu se înconjoară cu acești oameni, iese un dezastru.

Bine, acum, ca o paranteză, știți bine că avem instituții, inclusiv instituția prezidențială, care n-au nici măcar purtător de cuvânt, să spun așa, și nu există niciun aparat de consilieri, de specialiști, cum spuneți dumneavoastră, care să funcționeze pe principiul american, în Statele Unite, care spune că indiferent cine ar veni președinte, instituțiile vor rezista.

Există acel schelet tehnic de oameni care dețin competența și care, indiferent de cine este la cârmă, ei înțeleg dosarele, proiectele la nivel tehnic, înțeleg politicile europene, înțeleg direcția în care se mișcă lumea, care sunt provocările.

Or, dacă acum ești în mijlocul uneia dintre cele mai mari crize pe care cred că o să o trăiască generația noastră și ai oameni care nu înțeleg absolut deloc ce se întâmplă, șansele ca România să meargă în continuare, să spun, din inerție, așa, târându-și picioarele, în loc să-și desfacă aripile și să zboare și de fapt să fie un actor puternic regional, sunt mari.

Așa cum ați menționat, statele Uniunii Europene au diferite grade de dependență față de Moscova. Și totuși Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a pus la baza politicii energetice pentru următorul an conceptul de solidaritate. Dacă rămâne cineva fără gaze, îi dă celălalt, toate statele vor fi la fel de bine. Cât de idealist este de fapt acest lucru?

Sigur că e bine să fie încurajată solidaritatea în interiorul proiectului european. Dar solidaritatea aceasta se bazează pe contacte și pe o cooperare regională preexistente. Acolo unde sunt state care au un track record de colaborare pe diferite subiecte, inclusiv pe energie, acolo șansele ca aceste mecanisme de cooperare să funcționeze sunt mai mari.

Or, istoric, dacă ne uităm la regiunea din care noi facem parte, cooperarea a fost sub potențial, mereu a trenat, mereu a întârziat. Deci, chiar acolo unde s-ar fi putut face lucruri, s-ar fi putut coopera. Sper că poate în al douăsprezecelea ceas, odată cu acest război care este la granița noastră și care are toate șansele chiar să crească în intensitate, poate acest factor ne vor responsabiliza.

Am văzut câteva pași corecți în direcția asta, de pildă cu trilaterala, care a avut loc de curând, în septembrie, între România, Ucraina, și Moldova, la Odessa, și în care s-au discutat chestiuni de energie și despre cum s-ar putea coopera regional pe energie. Asta e direcția, ăștia sunt pașii care trebuiau făcuți de mult, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Totuși, cum cum vi se par măsurile pe care le-a anunțat Ursula von der Leyen? De la limitarea consumului, la acea taxă de solidaritate sau de supraimpozitare, până la plafonarea prețului la companiile care produc energie alternativă mai ieftin.

Aș vrea să spun că în ceea ce privește supraimpozitarea, pare că măsurile anunțate de Ursula der Leyen vin deja în urma măsurilor pe care unele state le-au luat, de pildă chiar România. Noi deja avem această supraimpozitare, și chiar într-o formă extremă: prețul de referință este situat la 450 de lei pe megawatt, iar 98% din tot ce este peste e supraimpozitat, conform ordonanței care a fost adoptată mai înainte. Deci ce avem în România este o formă extremă, radicală a supraimpozitării. Eu mă aștept ca supraimpozitarea care va veni - pentru că datele tehnice au lipsit din discursul președintei Comisiei Europene -, să nu fie atât de drastică cum este cea care a fost impusă în România.

Supraimpozitarea asta poate funcționa pe termen limitat, însă, atunci când vorbim despre producători de gaze naturale, iată, la noi, Romgaz-ul produce gaze naturale, dar a intrat și pe segmentul de generare de electricitate. Încercă să construiască o termocentrală, cea de la Iernut, care va produce electricitate pe bază de gaz natural. Deci avem un producător clasic de gaze naturale care este prezent și în segmentul de generare de electricitate.

Dacă supraimpozitezi Romgaz, de la care ai pretenții și așteptări ca să pornească producția în Marea Neagră, unde va avea de dat 2 miliarde, partea sa de 50%, alte 2 miliarde trebuie să le dea Petrom, dacă vrei ca Romgaz să-ți demareze și producția de la Caragele, de pe uscat, care se poate face și mai repede decât în Marea Neagră, supraimpozitarea asta ce efecte va avea?

Le va lua exact resursele de cash pe care ei le-ar putea folosi, și îi forțează să își bazeze finanțarea proiectelor de investiții  - de care noi avem nevoie ca de aer -, să se ducă și să stea cu mâna întinsă la bancă. Adică să meargă către împrumuturi de 100% practic, pentru că vor fi decapitalizate, o dată prin dividendele pe care statul român, ca acționar principal, le poate cere - și le cere, în fiecare an se fac redistribuiri de dividende -, și a doua oară prin această supraimpozitare.

Deci cu ce rezerve atunci să mai facă Romgaz dezvoltarea care poate să aducă volume suplimentare pe piață și să scoată presiunea de pe preț, ca noi să nu mai avem deficit pe piața de gaze din România?

Deci sunt și efecte perverse, negative, care vor exista și care vor frâna, poate nu toate companiile, dar pe unele cu siguranță, de asta v-am dat exemplu Romgaz, o companie care va fi afectată în mod direct, în condițiile în care are investiții de făcut.

Asta pentru că fiecare stat, cum spuneam, a intrat altfel în această chestiune a crizei energetice, cu propriile date.

Sigur că da, situația diferă foarte mult, de la stat la stat, dar și soluțiile diferă foarte mult, pentru că eu văd practic că soluțiile s-au încadrat în două mari categorii.

Mai întâi sunt statele care au plafonat, deci au acționat etatist și administrativ, cum ar fi Franța - care are tradiția birocrației de stat supradimensionate. Va fi profit de 4% la furnizorul de electricitate, dar asta costa bugetul Franței vreo 8 miliarde și jumătate de euro, adică cineva va plăti pentru povestea asta. Adică tu diminuezi impactul pe consumator, dar cineva tot plătește și, într-adevăr, va plăti statul francez.

România a mers tot așa, administrativ, pe plafonare. Asta e, e simplu să implementezi din punct vedere administrativ și să plafonezi, deși în România măcar s-a încercat totuși această diferențiere, în prima variantă a ordonanței, în funcție de pragul de consum la electricitate.

Acum, la gaz nu mai există asta, nu mai variază subvenția, pentru că e aceeași pentru toți, însă la electricitate au mai rămas pragurile de 100 și 255 de kilowați-oră.

Deci avem statele care au mers pe varianta acestei intervenției brutale, cu măsuri hard în piață, iar pe de altă parte avem statele care au optat pentru măsuri de intervenție mai liberală, mai soft. Vedeți aici cazul Marii Britanii, acolo prețul nu este plafonat, acolo există ajutoare țintite, acordate o dată direct la factură, 400 de lire sterline pe gospodărie, dar mai sunt și alte 600 - 650 de lire sterline pe gospodărie, pentru a face față cheltuielilor în general, deci inclusiv cu energia. Deci, iată, avem 1.000 de lire sterline pe gospodărie.

Ajutoarele în Germania au fost de 300 de euro pentru pensionari, pentru studenți s-au dat câte 100 de euro, au mai crescut și alocațiile pentru copii. Deci se merge direct la consumator, n-au umblat la preț. Adică Germania nu are prețul plafonat, nu a umblat la preț, dar a acționat în zona consumului pe două niveluri. Primul nivel este al ajutorului direct pentru cei care consumă, iar al doilea, în paralel, ține de educarea consumatorilor astfel încât aceștia să renunțe la exces, la ceea ce ar putea fi catalogat drept risipă în consumul de electricitate și de gaz.  

Bine, ei au de unde să taie și să economisească, ați văzut lista de recomandări și măsuri. Nu mai ai voie să încălzești holurile blocurilor, sălile de așteptare, camerele tehnice din clădirile de birouri.

Adică o reducere a consumului, dar cumva nuanțată.

Exact, pentru că nu poți să reduci consumul de electricitate într-un spital, unde sunt aparate care țin oameni în viață. A fost un lucru bine gândit, prioritizat strategic, făcut cu cap.

Exisă și tot felul de alte măsuri, care vizează inclusiv mobilitatea, transportul. Să luăm experimentul Germaniei, cu acel tichet universal care e valabil pe toate liniile de transport și costă doar 9 euro pe lună. Sau faptul că au ieftinit transportul feroviar și au reușit să mute o parte din trafic, în contextul îngrijorărilor din iunie-iulie legate de creșterea prețurilor la benzină și la motorină. Iar oamenii au reacționat și și-au lăsat mașinile acasă și au folosit mai mult transportul feroviar.

Chiar și așa, sunt temeri mari chiar și în Germania, putem citi azi o analiză din presa germană despre costul vieții, cu titlul “Pâinea ar putea ajunge la 10 euro”. Cât de împovărător va fi pentru consumatori, pentru români, de pildă, ce urmează pe termen scurt, iarna care vine? Acum toată lumea se raportează la iarnă.

Da, iarna este hopul imediat pe care trebuie să-l trecem. Dar, atenție, în calitate de expert, am datoria să vă spun că această problemă nu se limitează la orizontul de timp scurt. Adică nu vorbim doar despre această iarnă. Este o problemă cu care ne vom confrunta în Europa, pe piața europeană, în următorii 2-3 ani. Deci da, cel mai dificil poate ne va fi iarna asta, poate ne va fi foarte puțin mai ușor iarna viitoare.

Noi, societățile europene, suntem sub presiunea a două rotițe care acționează în sensuri opuse, și presiunea e pe noi, ca societate, economie, consumatori. Pe de o parte, sunt prețurile la energie care au explodat în contextul acestei crize generate de comportamentul Rusiei și la care noi nu putem să nu răspundem, iar răspuns nostru la comportamentul Rusiei presupune suferință economică și individuală, până când se găsesc soluțiile alternative. Reconfigurarea aceasta nu este ușoară, este un lucru dureros și extraordinar de dificil și care se produce într-un orizont de timp comprimat. Pe de altă parte, avem efectul acestor prețuri crescute la energie, în lanț, în toate celelalte produse, în fabricarea de bunuri și servicii, care duc costul nivelului de trai mult în sus față de ce ar fi fost în mod normal, în absența acestei crize.

Pe linie de consecință, inflația devalorizează apoi rezervele de cash și veniturile pe care le au oamenii, iar aceasta este un pericol în sine foarte mare, dacă nu este ținută în frâu.

Ca să revin la întrebare, statele vor trece diferit prin această criză, unele vor suferi mai mult, altele vor suferi mai puțin. Avem mecanismele de solidaritate pentru întrajutorare, dar eu, că expert, nu sunt convinsă în totalitate că aceste mecanisme vor funcționa.

Și că vor funcționa la consumator, pentru că una e să ai acest sistem de solidaritate și întrajutorare la nivel interstatal și alta e să-l vezi funcționând la consumator, în micro-social.

Mecanismul de solidaritate presupune, în cazul în care un stat suferă de o întrerupere în alimentarea cu gaz, ca statele vecine, la nevoie, să poată să-l ajute și să-l alimenteze.

Imaginați-vă că are nevoie Bulgaria de gaz și nu reușește să-și își asigure necesarul, și rămân anumite segmente vulnerabile de consumatori fără căldură și fără electricitate. Asta ar presupune ca țările vecine să oprească consumul în anumite zone și să redirecționeze.

Este o discuție extraordinar de dificilă, în orice stat: pe cine oprești, pe cine deconectezi. Pentru că nu oprim un combinat din România ca să alimentăm un combinat din Bulgaria, dar trebuie să oprim un combinat din România ca să alimentezi niște spitale sau niște școli sau alte instituții.

Mai este și și problema statelor care nu sunt membre UE, dar sunt pe drumul de a deveni, cum este Republica Moldova, care se bazează foarte mult pe noi. Acestea sunt într-un pericol mai mare dacă Rusia taie gazele. Sigur, nu e prima dată când apare acest șantaj, dar are România capacitatea să ajute Republica Moldova? Măcar la nivelul de stocare a gazelor, așa cum a cerut Maia Sandu?

România ar putea stoca o anumită cantitate. Noi avem obligația ca să stocăm până la 80 %, deci poate în marja a 10 % am putea stoca pentru ei. Dar problema rămâne, în sensul în care țara trebuie să cumpere de undeva acest gaz, adică mai întâi să-și asigure sursa de aprovizionare, după aia să stocheze. Ar putea fi o bună ocazie în iarna asta ca România și Republica Moldova să experimenteze niște dimensiuni ale cooperării în zona energetică, pe care până acum nu le-am atins, iar asta ar putea fi una dintre ele.

Nu vorbim despre o cantitate care să facă diferența în cazul în care Rusia oprește alimentarea cu gaz a Republicii Moldova. Dacă oprește în totalitate, România nu are ce să facă. Putem vorbi despre un ajutor, dar în anumite limite, pentru că, tehnic vorbind, România la rândul ei nu știe exact cum va trece iarna aceasta. Cred că toți ne rugăm să fie o iarnă blândă, pentru ca și noi să trecem mai ușor și să fim și într-o poziție mai bună ca să ajutăm Republica Moldova.

Nu putem să rămânem doar la dispoziția proniei cerești, ca să spunem așa.

Exact acolo suntem. Și să vă dau și cifrele. Într-o zi de iarnă foarte friguroasă, România consumă 70-75 milioane metri cubi de gaz. Din producție poate să-și acopere, în ziua respectivă, 25 milioane metri cubi de gaz și să extragă din depozitele subterane alte 25 milioane metri cubi de gaz. Deci care e deficitul? Aproape o treime, ne mai trebuie 20 de milioane de metri cubi de gaz. De unde luăm? Nu avem de unde, pentru că în momentul de față nu mai avem gazul din Rusia, nu ne mai putem baza pe importurile pe care ne bazam în anii trecuți, cu care se echilibra balanța după ce cererea creștea.

Deci noi, în cel mai rău caz, sigur vom avea o lipsă de 30% la iarnă. Este cazul unui scenariu de vreme extremă, repet. Dacă vremea va fi blândă, s-ar putea să ne ajungă și cele 50 de milioane de metri cubi de gaz pe zi.

Dacă în schimb va fi o iarnă mai grea, însăși România va avea un deficit de o treime. Deci cam așa arată cifrele și cam așa arată posibilitatea României de a ajuta Republica Moldova.

Să ne rugăm, așadar, pentru o iarnă blândă.
Articol susținut de
parlamentul european
spotmedia.ro este singura responsabilă de conținutul articolului. Acesta nu reprezintă poziția Parlamentului European.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇