Facem, dregem, cu nimic nu ne alegem. PSD țintește o imensă lovitură politică. Poate dl Dan devine președinte

Facem, dregem, cu nimic nu ne alegem. PSD țintește o imensă lovitură politică. Poate dl Dan devine președinte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dezbaterea de tip ”facem, dregem, cu nimic nu ne alegem” despre programul de guvernare al guvernului fără premier dă PSD ocazia unui spectacol electoral de zile mari dedicat propriului electorat.

Partidul este singurul care vorbește pe toate canalele, oficial și pe surse, și susține pe toate vocile introducerea taxei de solidaritate pe veniturile de orice fel, și pensii înțelegem, care depășesc 10 mii de lei net, 17.500 de lei brut. Adică sub alt nume, destinat tot electoratului propriu, impozit progresiv. Care ar urma să intre și el în vigoare de la 1 ianuarie.

„Eu înţeleg că trebuie să rămânem noi printre ultimele state. Sunt 27 de state în Uniunea Europeană. Doar 4 au mai rămas cu acest tip de impozitare pe care îl avem noi. România, Bulgaria, Ungaria şi Estonia. Restul toate au acest impozit progresiv. Adică, de la o anumită cotă în sus, pentru venituri mari, de aceea, nu vrem să ne atingem de veniturile mici, pentru veniturile mari, de la un anumit nivel în sus, să existe o extra impozitare. Asta este impozitarea progresivă”, spune Sorin Grindeanu.

Sunt două manipulări grosiere aici. Pe de-o parte, și acum cel care câștigă mai mult plătește mai mult. 10% din 20 de mii de lei reprezintă cu mult mai mult decât 10% din 2 mii de lei.

E drept că majoritatea țărilor UE au cota progresivă, dar nu au revenit la ea, pentru că nu au avut niciodată cotă unică. Iar sistemele lor progresive sunt foarte sofisticate, presupun tot felul de deduceri pentru tot felul de cheltuieli, cu educația copiilor, cu asigurările private de sănătate etc. Au impozite pe familie.

În plus, au instituții apte să gestioneze sisteme sofisticate. ANAF nu este în stare să gestioneze nici sistemul actual. Ce ar urma cu unul complicat? Cât chin pentru contribuabil, câte erori? Are ANAF logistica să treacă de facto la impozitul progresiv, oricum ar fi botezat, peste 15 zile? Are soft-ul necesar?

Sistemul de impozitare, ca orice politică publică, este raportat la specificul fiecărei țări. Pentru România cota unică a fost un mare succes. A dus la creșterea încasărilor, la dezvoltare economică și s-a potrivit foarte bine sistemului de venituri din România. Cota unică a avut o contribuție la dezvoltarea clasei medii și, implicit, a României.

PSD propune uciderea acestui model de succes, schimbare care va genera evaziune și sărăcirea celor penalizați pentru că muncesc mai mult, au învățat mai mult, au riscat mai mult.

Succesul devine o vină pe care PSD vrea să o sancționeze pentru că acest electorat îi este în general potrivnic.

Iar electoratul său tradițional nu poate fi decât fericit ca bogații să fie solidari cu el și jumuliți. Mai ales că PSD pune această jumulire a celor mai bine plătiți în contrapartidă cu creșterea TVA, care, nu-i așa?, prin creșterea prețurilor îi va afecta pe toți.

„Dacă am face acest lucru, nu ar fi nevoie să creştem TVA-ul. Ca să vă dau un exemplu. Impactul pe anul viitor. Am putea să o aplicăm de la 1 ianuarie, să spunem, de la un venit peste 12.000 de lei, impactul pe, mă rog, pe o aplicare de 20% impozit, pe ce depăşeşte 12.000 de lei, ne aduce un venit în plus de cam 12 miliarde. E un venit în plus care îţi asigură sau îţi dă o plasă de siguranţă şi care nu te duce în scenariul în care să fie nevoie să creşti TVA, să faci alte lucruri.

(... )Noi nu vom putea să fim de acord, să punem CASS de exemplu la pensiile mici sau mijlocii, să impozităm mai mult pe cei care au venituri de asemenea mici sau mijlocii, să tăiem diverse lucruri care nu aduc un mare plus la buget", afirmă Sorin Grindeanu.

Mesajul PSD nu este condiționarea intrării la guvernare de interesele lui meschine, ci de înaltul obiectiv al protejării celor mulți și săraci. În spatele acestui obiectiv măreț se pitesc interesele clientelare pe care PSD le apără prin toate instituțiile și funcțiile căpușă de care nu se vorbește.

Și culmea cinismului este că PSD vrea să dea această lovitură cu mâna unui premier PNL, în mandatul unui președinte ales masiv exact de cei care ar urma să fie afectați. PSD ar da cea mai importantă lovitură politică din ultimii 20 de ani, revanșă pentru 2005, în momentul în care este la cel mai prost scor electoral din istoria sa, după un șir de înfrângeri umilitoare, cu cei mai slabi lideri.

Iar dacă PNL va rezista în apărarea cotei unice, PSD îi va arunca în cap inevitabilă creștere a TVA de care se va spăla pe mâini. Și lui Nicușor Dan care numai ce a semnat o garanție că vreme de 5 ani TVA nu va crește.

E drept, nu știu ce gândește dl președinte Dan cu adevărat despre cota unică, dar prietenul său Matei Păun a declarat-o depășită, într-un interviu acordat Hotnews după alegeri.

Nu am auzit PSD să vorbească despre scăderi de cheltuieli, despre tăieri de sporuri, pentru că acolo e clientela lui, acolo este electoratul lui. Despre legea salarizării nu se vorbește deloc, deși e jalon în PNRR. Marcel Boloș declara în aprilie că ea va fi amânată pentru 2028.

Timpul cu mult prea lung pierdut după alegerile prezidențiale în tot felul de comisii și comitete tehnice, fără decizii politice, fără premier, a fost pentru PSD, partid experimentat, exact necesarul ca să se replieze și să se poziționeze în raport cu electoratul lui.

Între timp, România se îndreaptă spre zid. Pe 20 iunie expiră interimatul Guvernului Predoiu. Sigur, se va ajunge la prelungire că nu se poate pune lacăt pe ușa Palatului Victoria. Dar până la finalul lunii România trebuie să adopte planul fiscal de reducere a deficitului, sub sancțiunea pierderii banilor europeni. Poate face asta numai un guvern deplin prin OUG sau, preferabil, angajare de răspundere.

Lălăiala asta care avantajează numai PSD trebuie să înceteze. Dacă s-a lămurit că deficitul nu e treaba domniei sale, poate totuși președintele Dan își îndeplinește principala atribuție și desemnează un premier pentru a intra în sfârșit în procedura serioasă cu cronometrul pornit pentru învestirea unui guvern.

România nu-i un București mai mare, președinția nu e o primărie mai mare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇