Evrika! Parametrul e de vină

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

De duminică încoace, o bună parte din bucureșteni se spală la lighean și se încălzesc suflând în palme. S-au produs în acest timp avarii în cinci din cele șase sectoare ale Capitalei, căci – deh! – moștenirea trecutului este grea și, deocamdată, foarte încurcată.

Pentru ca cetățeanul să nu fie în necunoștință de cauză, CMTEB – furnizorul agentului termic –  prezintă în spațiul virtual un site cu cauzele exacte care au produs inconvenientul. În Sectorul 2, unde locuiesc, cauza este una singură pentru toate sutele, miile, probabil zecile de mii de locuințe afectate. Citez de pe site:

Lipsă parametrii (sic) pentru livrare apă caldă de consum și încălzire

Pentru cei mai mulți cetățeni, noțiunile vagi căpătate în liceu cu privire la parametri ar putea crea confuzie.  În asemenea caz, ei se pot documenta deschizând paginile DEX, unde fiecare cuvânt al limbii române este explicat precis, corect și autorizat.  Pentru termenul „parametru”, există acolo două definiții:

ADVERTISING
  1. Variabilă independentă a unei funcții, care se definește pe mulțimea numerelor reale sau complexe.(mat)
  2. Mărime proprie a unui obiect, unui mecanism, unui sistem, unui fenomen etc., care servește la caracterizarea unor proprietăți ale acestora

Îmi închipui că rubrica respectivă din CMTEB n-a fost înființată ca să ne reîmprospăteze cunoștințele de matematică din liceu. A fost creată ca să cunoaștem cauza pentru care ne spălăm cu apă rece și nu ne încălzim deloc, de câteva zile.

Iar cauza nu pare să fie vreo avarie din rețea sau o inacceptabilă eroare umană. Cauza este lipsa unui parametru, adică ori o variabilă independentă a unei funcții, ori mărimea proprie a unui obiect, care servește la caracterizarea unor proprietăți. Understand, neamule?

Mă uit pe site și constat că, numai în Sectorul 2, lista avariilor a ocupat 114 paragrafe, cu un total de 804 rânduri, incluzând câteva mii de blocuri și tot felul de case, cu excepția vilelor, care se încălzesc în sistem propriu, ca să nu le înghețe piscinele.

Cum, te întrebi, mii de bucureșteni tremură în frig și CMTEB nu are pentru ei altă explicație decât un fel de praf în ochi, numit lipsa de parametri? Asta știe și Bulă, că temuri de frig, dacă parametrii nu sunt corespunzători! Dar de ce au ajuns parametrii în așa hal fără de hal, dragi specialiștii de la termoficare? Au crăpat magistralele? Au plesnit țevile din circuitul secundar? E lipsă de gaze? Dorm în papuci cei care ar trebui să vă livreze agentul termic?

Despre asta, nu scrie nimeni nimic pe site. Mucles. Iar dacă, în locul unei explicații clare și în accesul tuturor, primim una încurcată și cu intenții de savantlâc, faptul mă face să bănuiesc că adevărul este bine ascuns sub preș și atât de rușinos, încât ți se oferă totodată și satisfacția că ți s-a explicat, dar și insatisfacția că n-ai înțeles nimic.

Suspectez că niște funcționari care, timp de patru ani, au dus-o de nas pe prezentatoarea Gabriela Firea, incapabilă să înțeleagă o situație tehnică, acum îl duc de nas pe matematicianul Nicușor Dan, poate capabil să înțeleagă, dar nu mai mult decât atâta.

Insinuez că acel site, cu care CMTEB se laudă că ar informa operativ consumatorii, ar fi construit numai cu intenția de a arunca praf în ochi și a sugera că așa îi stă bine bucureșteanului, să tremure de frig și să rabde nescăldat, câtă vreme nu apar de undeva niște parametri, care momentan lipsesc.

Iar CMTEB, inclusiv bucureștenii racordați la termoficare, au marele noroc că s-a năpustit asupra planetei pacostea încălzirii globale. Asta înseamnă că însuși Dumnezeu ne face rost de niște parametri la nevoie, dacă nouă ne lipsesc.

Corect: cu tot frigul din case, afară s-a mai încălzit: cine a mai văzut 15 grade Celsius, în ianuarie?

N-a fost totdeauna așa. Gândul mă duce spre anii copilăriei, de pe la mijlocul secolului trecut. Nu exista iarnă fără gerul năpraznic al Bobotezei. De Bobotează, îngheța Dâmbovița bocnă. Dar de ce să vorbesc de Dâmbovița, când Dunărea însăși, cel mai mare fluviu al continentului, îngheța suficient, pentru ca temerarii de pe ambele maluri, să treacă frontiere cu săniile, într-o veselie.

A doua zi, citeam în ziare despre felul cum giurgiuvenii îi primeau pe bulgari cu grătar de berbec și cu mămăliguță (fără E-uri, firește) dar și despre primirea de care aveau parte românii la Ruse (pe atunci, încă se mai spunea Rusciuk), cu ciorbă de pește, pește afumat (delicioasele scrumbii, cam dispărute azi!) și mulți castraveți murați, plus destul kaki – un soi de țuică bulgărească, ceva mai slabă, întrucât pe vremea aceea bulgarii cam strâmbau din nas la tărie.

După ce-și dregeau stomacul cu toții – români și bulgari – se întorcea fiecare la casa lui și nu-mi aduc aminte să se fi produs vreodată vreun incident la frontieră, cât de mic, la Bobotează.

Dar uite că am plecat de la apa caldă și am ajuns la proțap și la ispititoarea kaki (o fi ispititoare, dar nu se compară cu țuica de prună!). Cum spuneam, marele noroc al primarilor noștri este îmblânzirea iernilor, este Boboteaza fără ger, Crăciunul fără zăpadă și Dunărea pe care de mulți zeci de ani n-a mai încercat nimeni s-o treacă cu sania și cu zurgălăii.

Nu-i pot bănui de rea intenție pe matematicianul Dan, pe prezentatoarea TV Firea, pe renumitul chirurg Oprescu, inginerul Videanu, pe marinarul Băsescu, Lis, Ciorbea, Halaicu și toți câți au trecut pe la primăria generală. S-ar putea să fi avut bune intenții.

Dar îi pot bănui pe toți că specialiștii din sistem i-au dus de nas, explicându-le că termoficarea nu este numai o problemă a conductelor corodate, ci și una a parametrilor pentru livrarea apei calde de consum și încălzire, care uneori – vorba lui Cațavencu – lipsesc cu desăvârșire.

Nimeni nu se așteaptă la minuni, dar limbajul alambicat privind cauzele lipsei de apă caldă și încălzire dovedește că degeaba ne-am făcut o frumusețe de site, dacă gunoiul tot sub preș îl împinge și domnul Dan, precum doamna Firea sau domnii Oprescu, Videanu, Băsescu, Lis, Ciorbea, Halaicu și câți au mai fi fost ei.

POST SCRIPTUM

Doamna Firea a anunțat că mai râvește la încă un mandat, ba chiar două. Deja vu, știm bine ce ați făcut în primul mandat, stimată doamnă! Primăria Capitalei are nevoie de un edil documentat și în probeme tehnice, și în cele de arhitectură, de funcționare a utilităților, de defășurare a traficului urban, de urbanism. Altfel îl trag pe sfoară „specialiștii”.

Numele primarului Pache Protopopescu amintește de un bulevard drept, de la statuia Rosetti până la fosta barieră a Iancului. Numele primarului Dem. Dobrescu amintește sistematizarea Căii Victoriei și a pieții Palatului Regal. Numele primarului Traian Băsescu amintește de impresionantul pod Basarab, inițiat de dânsul și de modernizarea Gării de Nord, realizată integral. De numele primarului Gabriela Firea se leagă, oare, ceva, făcut cap-coadă într-un mandat?

Dacă nu, atunci ce o poate califica pe GF să râvnească la încă două mandate?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇