- Putin, pe urmele discursurilor lui Ceaușescu: Susținem în mod consecvent consolidarea relațiilor de prietenie… cu statele africane bazate pe principiile egalității, respectului reciproc și cel al neintervenției în afacerile interne.
- Deși au avut la dispoziție o perioadă de cel puțin 30 de zile pentru a rezolva situația creată în Kenya, după presupusele declarații rasiste ale ambasadorului român, reprezentanții Ministerului de Externe nu au reușit să îndepărteze pericolul.
- Surse: Printr-o serie de negocieri, întâlniri și scrisori de scuze, incidentul fusese închis la sfârșitul lunii mai.
- Scandalul a devenit public în data de 8 iunie, atunci când domnul Macharia Kamau, un diplomat kenyan, a postat un mesaj pe Twitter.
- Expert: Rusia folosește raporturile internaționale într-un mod cinic pentru a-și atinge obiectivele cu orice preț.
Șapte lideri din Africa au făcut un turneu diplomatic la Kiev și Moscova pentru a încerca să promoveze un plan de pace între Rusia și Ucraina.
Turneul s-a bucurat de atenția publicului, dar influența delegației, condusă de Cyril Ramaphosa, președintele Africii de Sud, un susținător al lui Putin, a avut un impact redus din punct de vedere politic.
Totuși, evenimentul a reprezentat o oportunitate pentru președintele rus, oferită de aliații săi de pe continentul african, să arate că diplomația Kremlinului încă funcționează, iar Moscova nu și-a pierdut influența globală.
„Susținem în mod consecvent consolidarea, în continuare, a relațiilor de prietenie tradiționale cu statele africane și cu principala asociație regională – Uniunea Africană – bazate pe principiile egalității, respectului reciproc și cel al neintervenției în afacerile interne”, a declarat Vladimir Putin la reuniunea care a avut loc la Kremlin, la sfârșitul săptămânii.
Indirect, România a fost folosită de diplomația rusă pentru a transmite un mesaj dur, anti-occidental către lume, de la Moscova, cu câteva zile înainte de sosirea liderilor din Africa.
Mai exact, într-o conferință de presă organizată de Ministerul de Externe din Rusia, purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova a folosit incidentul cu ambasadorul român din Kenya, acuzat de declarații rasiste, pentru a susține că țara noastră și aliații săi occidentali promovează fascismul, segregaționismul și colonialismul.
Șase săptămâni în care Ministerul de Externe n-a reușit să rezolve criza din Kenya
Conform unei investigații publicate de spotmedia.ro, diplomația rusă a speculat la maximum un incident regretabil, dar izolat, pentru a potența susținerea statelor africane pentru cauza invadării Ucrainei.
Iar autoritățile române i-au ridicat mingea la fileu. Deși au avut la dispoziție o perioadă de cel puțin 30 de zile pentru a rezolva situația creată în Kenya, după presupusele declarații rasiste ale ambasadorului român la o reuniune ONU de la Nairobi, reprezentanții Ministerului de Externe nu s-au implicat și nu au reușit să îndepărteze pericolul, iar când episodul a devenit public, au dat vina pe ambasador, susținând că n-au știut nimic despre problema apărută.
„Având în vedere situația creată de conduita ambasadorului României în Republica Kenya, ministrul afacerilor externe (n.a. Bogdan Aurescu) a demarat deja procedura de rechemare de la post a ambasadorului”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul de Externe din România, în data de 10 iunie 2023.
„De asemenea, de îndată ce conducerea MAE a aflat despre incident, în seara zilei de 8 iunie 2023, ministrul afacerilor externe a dispus ca ambasadorul român în Republica Kenya să se deplaseze în regim de urgență în țară, iar Corpul de Control și Evaluare Diplomatică (CCED) al MAE să declanșeze imediat procedurile necesare aferente, inclusiv pentru stabilirea măsurilor interne ale MAE care se impun în situația dată”, se mai precizează în declarația instituției.
„…în mod regretabil și contrar regulilor instituției, inclusiv a celor de conduită și etică, ambasadorul român în Republica Kenya nu a informat Centrala MAE, anterior datei de 8 iunie, conform procedurilor și practicilor în vigoare, despre incidentul în cauză, care a avut loc la finalul lunii aprilie 2023”, se mai spune în declarația ministerului.
Presupusa remarcă rasistă a fost făcută de ambasadorul Dragoș Viorel Țigău în 26 aprilie, cu șase săptămâni înainte de data în care Bogdan Aurescu susține că a aflat de aceasta.
Imposibil ca șefii să nu fie informați, într-un fel sau altul
Mai multe surse au declarat pentru spotmedia.ro, că Bucureștiul a știut de la început, iar acest lucru, indirect, e confirmat chiar de comunicatul oficial, în care reprezentanții Ministerului de Externe spun că ambasadorul nu a informat „conform procedurilor și practicilor în vigoare”, dar, într-un fel, a informat - telefonic.
O sursă care a dorit să-și păstreze anonimatul din cadrul instituției a explicat că, în astfel de situații, se încearcă rezolvarea problemei, nu recunoașterea ei publică, de aceea nu se fac, imediat, rapoarte scrise, dar nu se poate pune în discuție faptul ca un ambasador să nu informeze „Centrala” despre un astfel de incident cu potențial să devină conflict diplomatic.
Dacă diplomatul anunța în scris ministerul, atunci admitea oficial că există o problemă, afectând întreaga instituție înainte de a încerca rezolvarea problemei, fiind cea mai importantă obligație a profesiei, aceea de a rezolva situațiile dificile apărute în raporturile dintre state.
La reuniunea reprezentanților din țările membre ONU din Europa de Est, de la Nairobi, Kenya, singurul care a susținut că remarca ambasadorului român a fost rasistă este cel al Rusiei.
Acesta a făcut un raport pe subiect imediat după încheierea ședinței.
Nu există nicio înregistrare video sau audio a episodului în care se presupune că diplomatul român a asociat maimuțele cu delegația africană, ședințele grupurilor de lucru ale ONU nu se înregistrează, existând doar stenograme, iar în cea din ziua respectivă nu e trecut episodul, remarca fiind făcută într-un moment de pauză a lucrărilor.
Scuzele fuseseră acceptate
„O sursă diplomatică europeană, apropiată ambasadorului, a declarat pentru CNN, postul american de televiziune, că diplomatul român <nu are înclinații rasiste> și că referirea acestuia a fost o glumă, <iar dacă la fereastră sălii în care a avut loc ședința ar fi apărut o pasăre, o șopârlă sau un șarpe, sunt sigur că ar fi făcut aceeași referire> cu privire la fauna africană, a susținut sursa”, se arată într-un articol publicat de CNN în data de 11 iunie.
În realitate, singura acuzație de rasism vine de la reprezentantul Kremlinului, iar vizavi de acest episod regretabil, avem cuvântul diplomatului rus contra celui român.
Din păcate, reprezentanții instituției conduse, până săptămâna trecută, de Bogdan Aurescu, au ratat rezolvarea problemei, preferând să-și sacrifice angajatul și să ofere Rusiei posibilitatea să obțină o victorie diplomatică importantă în fața României.
Printr-o serie de negocieri, întâlniri și scrisori de scuze, incidentul fusese închis la sfârșitul lunii mai, iar reprezentanții ONU, dar și cei ai statelor africane înțeleseseră contextul în care a avut loc remarca, acceptând scuzele și explicațiile părții române.
Săgeata rușilor
Dar scandalul a explodat în data de 8 iunie, atunci când domnul Macharia Kamau, un diplomat kenyan, a postat un mesaj pe Twitter:
„Consternat și dezgustat la aflarea veștii despre remarcile ambasadorului român la Nairobi, care s-a referit la membrii grupului african ca fiind maimuțe în timpul reuniunii grupului est-european. O rușine totală încercările de a acoperi această rușine. Este intolerabil și inacceptabil în orice epocă, darămite în secolul 21, la Nairobi!”
A fost momentul în care, după șase săptămâni, criza ajungea, în sfârșit, în spațiul public, spre bucuria rușilor.
Imediat au apărut întrebările reporterilor din întreaga lume, iar ambasadorul Țigău a fost chemat rapid în țară.
O analiză a postărilor lui Macharia Kamau, diplomatul kenyan, arată destul de clar că acesta e un susținător al Rusiei, find un critic vehement al Uniunii Europene și al SUA.
„Atât de incredibil și tragic de adevărat. Incredibil că aceste societăți, așa-zis civilizate, ar trebui să aibă conștiința încărcată, dar nu o au. Atât de tragic pentru că aceste evenimente ar putea fi prevenite”, a scris diplomatul, promovând o postare care critică crimele în masă din SUA și înecarea emigranților din Africa, care încearcă să ajungă în Europa, folosind ambarcațiuni improvizate.
„Negocierile de pace înseamnă concesii, înseamnă a oferi și a lua. Întotdeauna e bine să ținem minte acest lucru”, a mai scris diplomatul kenyan într-o altă postare, sugerându-le, indirect, ucrainenilor să ofere rușilor teritorii pentru pace, un concept de negociere promovat intens de Putin.
Profesorul Cristian Barna, expert în relații internaționale, autorul cărții "Jihad în Europa", a explicat pentru spotmedia.ro că e vizibil la Macharia Kamau comportamentul de „săgeată a rușilor”.
„În momentul în care incidentul diplomatic fusese aplanat, el, prin postarea respectivă, l-a repus pe tapet, aducându-l în atenția opiniei publice”.
România, o țară cu diplomație fragilă
Expertul Cristian Barna susține că aceasta e una din modalitățile de acțiune ale diplomației ruse, care folosește raporturile internaționale într-un mod cinic pentru a-și atinge obiectivele cu orice preț.
Întrebat de ce România e atât de vulnerabilă în fața acțiunilor diplomatice ostile ale Moscovei, profesorul Barna a spus că principala cauză vine „din anul 2009, atunci când au fost blocate angajările în Ministerul de Externe. Ceea ce a fost o decizie luată în condițiile crizei economice, ca parte a politicii de austeritate, s-a permanentizat, iar oamenii aduși în minister au fost pe baza delegărilor din alte instituții, neavând o pregătire solidă de diplomați și neparcurgând toate treptele necesare carierei”.